Connect with us

Publicat cu

pe

Barometrul Global al Corupţiei, lansat marţi de Transparency International România, arată că unul din şapte români a oferit mită în sistemul medical, iar unul din 50 în sistemul de învăţământ.

“Sănătatea, justiţia, poliţia şi educaţia rămân cele mai mari consumatoare de mită din partea populaţiei.”, se arată într-un comunicat al TI România, citat de Agerpres. Pe de altă parte, datele aceluiaşi barometru relevă faptul că unuia din patru români i s-a cerut mită, în timp ce 71 de procente dintre aceştia au refuzat să o plătească.

Tendinţa pozitivă înregistrată de raport este, totuşi, că majoritatea cetăţenilor refuză să ofere mită, iar 60% dintre ei au declarat că sunt dispuşi să ia atitudine în nume propriu faţă de astfel de practici.

Datele demonstrează, printre altele, faptul că neregulile de la “Dimitrie Bolintineanu” nu reprezintă cazuri izolate, aşa cum au lăsat autorităţile să se înţeleagă, ci fenomenul este răspândit la nivelul întregii ţări, fiind la ora actuală scăpat de sub control. Problema – dincolo de evidentele implicaţii  legale – este una de credibilitate.

În condiţiile în care sistemul de sănătate, sistemul de învăţământ ale cărui tare au fost din nou expuse în aceste zile, poliţia şi justiţia nu au încrederea cetăţenilor,  situaţia se dezechilibrează din mai multe puncte de vedere.

Pe de o parte, măsurile implementate în sistemul de sănătate sunt ineficiente, introducerea coplăţii dovedindu-se inutilă. Exodul medicilor, serviciile de calitate îndoielnică şi practica la care face referire barometrul TI România au un efect cumulativ, conducând în cele din urmă la reorientarea populaţiei, cel mai probabil către sistemul privat de sănătate, în condiţiile în care unul dintre puţinele avantaje – costul scăzut al serviciilor – este anulat.

În cazul profesorilor, deşi învăţământul de stat are – cel puţin până la nivelul universitar – prioritate în opţiunile populaţiei, veniturile dascălilor nu reflectă această tendinţă. Lipsa de valorizare pozitivă a meseriei de profesor de către autorităţi provoacă reacţii similare în rândul cetăţenilor. Astfel, deşi în ţări precum Germania, de pildă, veniturile celor care lucrează în sistemul de învăţământ sunt, de asemenea, mai scăzute în comparaţie cu veniturile celor care activează în alte domenii, profesorii sunt respectaţi, iar meseria în sine se bucură de o reputaţie excelentă, ceea ce încurajează tinerii să se îndrepte către o astfel de carieră.

În condiţiile din România, orientarea  absolvenţilor către o astfel de meserie este descurajată, standardele scad, iar credibilitatea dascălilor şi a sistemului, în general, are de suferit.

În ce priveşte poliţiştii, stereotipurile negative – printre care şi cel al poliţistului corupt, atât de răspândit – se suprapun realităţii, decredibilizând meseria în sine, decredibilizare care se adaugă la nemulţumirea legată de salarii, de programul dificil sau de condiţiile de muncă.

Situaţia este, în aceste domenii, rezultatul unui cumul de factori. Efectele – dincolo de cele resimţite la nivel individual, de reprezentantul fiecărei profesii – se observă la nivelul întregii societăţi şi este creat un cerc vicios.

Devine aşadar normal să credem că orice rang înalt vine la pachet cu o serie de compromisuri, iar într-o astfel de ecuaţie pornim de la presupunerea că necunoscuta este chiar mita.

Prin urmare, nu este surprinzător că numărul persoanelor care votează scade, la fel ca şi încrederea în politicieni. Nu avem încredere unii în alţii, în reprezentanţii statului, în autorităţi. Nici în cei pe care, teoretic, i-am ales pentru că pe de o parte nu ne-au îndeplinit aşteptările, iar pe de altă parte, când societatea permite astfel de manevre care pot propulsa pe oricine în diverse funcţii, nu mai avem încredere că noi am fost cei care i-am ales.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare