Connect with us

Publicat cu

pe

După solicitarea demisiei prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, de către Președintele României, Klaus Iohannis, politica românească s-a împărțit în două tabere Pro și Contra. 

Președinele i-a solicitat demisia priemierului Viorica Dăncilă întrucât aceasta „nu face față poziției de prim-ministru al României și transformă astfel guvernul într-o vulnerabilitate pentru România.” Klaus Iohannis trebuia să aibă o întâlnire la Cotroceni cu premierul, dar aceasta nu a mai venit.

Declarația președintelui a stârnit multe reacții în politica românească.

Majoritatea PSD-ALDE consideră că solicitarea lui Klaus Iohannis în ceea ce priveşte demisia Vioricăi Dăncilă are valoarea unei simple declaraţii, în condiţiile în care înlăturarea premierului de la Palatul Victoriei se poate face fie de bunăvoie, fie prin decizia principalelor partide ale puterii, potrivit Adevărul.ro.

Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului și lider al ALDE, a fost printre primii care au dat o replică la declarația preşedintelui Klaus Iohannis: „Premierul niciodată nu are nevoie de mandat ca să se ducă într-o vizită externă. Viorica Dăncilă vorbeşte în numele Guvernului şi, evident, când vorbeşte în numele Guvernului, vorbeşte şi în numele României.” (…) „Nu este preşedintele singura voce care vorbeşte în numele României”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu, la Antena 3, citat de magnanews.ro. Tăriceanu a precizat, însă, că nu ar vrea să intre într-o dispută cu preşedintele Iohannis.
Sigur că, politic, preşedintele poate să facă declaraţii, poate să vrea să deschidă un război cu majoritatea cu Guvernul, e problema dânsului, a mai adăugat liderul ALDE. Potrivit acestuia, „majoritatea PSD-ALDE, dar şi Guvernul au avut o atitudine respectuoasă faţă de Klaus Iohannis. Poate să ceară demisia premierului, cum poate să o facă orice cetăţean. Are aceeaşi valoare, nici mai mare, nici mai mică. Urmăreşte ceva politic. Preşedintele face o gravă eroare de apreciere. Vrea să pară ce nu este. Nu poate să controleze prim-ministrul”.

Deputatul PSD, Florin Iordache, vicepreședintele Camerei Deputaților, a susținut faptul că opoziția și Iohannis trebuie ”să citească Constituţia. Să vadă prerogrativele preşedintelui, ale Parlamentului. Avem un cetăţean supărat care a intrat în campanie“. Acesta a mai declarat faptul că „președintele, deranjat de succesul premierului în Israel”.  Florin Iordache a mai spus că: „Din punctul meu de vedere, doamna Dăncilă nu are nevoie nici de un mandat atunci când face o vizită oficială. Până la urmă, președintele a fost deranjat de succesul pe care l-a avut doamna Viorica Dăncilă în vizita oficială pe care a avut-o în Israel”.

Reacţiile PNL, USR și PMP

La rândul lor, liberalii au reacţionat spunând că Iohannis are dreptate când cere demisia Vioricăi Dăncilă. Mai mult, senatorul Daniel Fenechiu a precizat, într-o intervenţie la Digi24, că PNL va depune în viitorul apropiat o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. „Azi, cifrele (n.r.-numărul de voturi pentru trecerea unei moţiuni de cenzură) nu arată foarte bine, dar discutând şi cu colegii liberali, necesitatea unei moţiuni de cenzură e evidentă“, declarat preşedintele USR, Dan Barna

Ludovic Orban, preşedintelel PNL, a avut o intervenţie pe această temă, în condiţiile în care conduce cel mai mare partid al opoziţiei. „Cu siguranţă vom folosi acest instrument constitutional în momentul în care vor exista cele mai mari şanse pentru a obţine un număr cât mai mare de voturi. Este normal şi firesc ca preşdintele să exprime o poziţie oficială chiar dacă ea nu generează consecinte imediate arată că doamna Dăncilă nu mai are niciun fel de sprijin şi de disponibilitate spre colaborare din partea preşedintelui”, a spus Orban, întrebat dacă PNL va depune o moţiune de cenzură în acest context.

„PMP va susţine moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Dăncilă. PSD trebuie să plece de la guvernare, pentru că a aruncat ţara în haos, iar acum, o izolează pe plan internaţional. (…) Dăncilă trebuie să plece. Am spus din prima clipa că această mediocritate politică nu trebuia numită premier şi nu a ţinut nimeni cont de noi. Acum e târziu. Dezastrul abia începe”, a scris Eugen Tomac pe pagina sa de Facebook.

Conform Constituției României, președintele Klaus Iohannis nu poate retrage încrederea Guvernului și nici nu îl poate demite. Guvernul poate fi demis doar de Parlament. Este vorba mai degrabă de o declarație de intenție, în care președintele își arată atitudinea critică față de cum întelege premierul să se comporte, și anume să nu meargă la Cotroceni, scrie digi24.ro.

Încrederea în Guvern poate fi retrasă doar de parlamentari. În ședință comună, senatorii și deputații pot să depună moțiune de cenzură și astfel să retragă încrederea în Guvern. Dacă moțiunea de cenzură trece, Guvernul este demis.

 

Sursă foto: Facebook

 

 

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare