Connect with us

Publicat cu

pe

În mijlocul verii, mai multe ministere din Guvernul României se află într-o situaţie proastă. O cascadă de declarații eronate a făcut înconjur pe plan intern şi internaţional.

 

Executivul Dăncilă este, poate, unul dintre cele mai controversate guverne pe care le-a avut România, în contextul în care cei mai mulţi dintre miniştri, dar şi premierul, fac gafe după gafe la fiecare ieşire publică.

1. Prim-ministrul Dăncilă.

  • Aflată la Constanța, unde a susținut o declarație de presă comună cu omologul său estonian, Jüri Ratas, aceasta I-A UITAT NUMELE. Apoi s-a uitat în stânga și în dreapta, pentru ca cineva să îi șoptească numele premierului estonian.

           „Am avut onoarea să am lângă mine prim-ministrul Estonian Jüri… Ratas si vreau să vă spun că zborul a durat doar două ore şi jumătate, serviciile au fost foarte bune, iar echipajul deosebit de amabil.”

  • Aflată în vizită în Balcani, mai exact în Muntenegru,  premierul Viorica Dăncilă, la o conferinţă de presă comună pe care a susţinut-o alături de omologul muntenegrean, Duško Marković, aceasta s-a declarat bucuroasă că se află la PRIŞTINA, în prima vizită a unui prim+ministru român în Muntenegru, capitala Muntenegrului fiind PODGORICA. Paharul omologului muntenegrean s-a spart. Greşeala a fost sesizată de translatorul oficial, care a „remediat” greşeala premierului român.

           „Mă bucur să mă aflu astăzi la Priştina în prima vizită a unui prim-ministru român în Muntenegru”, a spus la începul declaraţiei sale Viorica Dăncilă, potrivit filmărilor publicate în spaţiul public.

            Priştina este capitala Kosovo, stat nerecunoscut de România.

            Ulterior, pe canalul de youtube al guvernului muntenegrean sunetul din partea în care premierul român a spus Priştina în loc de Podgorita a fost tăiat.

  • La bilanțul pe, aproape, șase luni al guvernului pe care îl conduce, premierul Dăncilă a prezentat o farsă mediatică, bazată pe multe proiecte ale căror licitații nici nu au început sau nici nu s-au încheiat. 

           Europarlamentarul PNL, Siegfried Mureșan a publicat pe pagina sa de Facebook ceea ce premierul a uitat să menționeze.

2. Ministrul Agriculturi, Petre Daea, şi Holocaustul.

  • Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a comparat sacrificarea porcilor bolnavi de pestă porcină africană cu uciderea evreilor în lagărul de exterminare de la Auschwitz.

        ”Nu există antidot, nu există vaccin, nu există medicamente, singura metodă este sacrificarea. Porcii se incinerează, este o muncă extraordinară. Acolo este ca la Auschwitz. Efective de porci care se asomează, trec în partea cealaltă și se pun pe foc, o fac medicii veterinari care sunt la limita rezistenței, să stai cu 2000- 3000 de porci care trebuie sacrificați zilnic”, a spus ministrul Petre Daea la Antena 3.

 

3. Ministrul de Interne, Carmen Dan, despre incendiile din Grecia.

  • În urma incendiilor din Grecia în care au murit 91 de oameni, iar alţii sunt dispăruţi, ministrul de la Interne, Carmen Dan, a declarat, pe pagina sa de Facebook: „Orice om are destinul lui pe care nu îl poate evita. De mulţi ani mă aflu în preajma salvatorilor, ca prefect şi, acum, ca ministru al Afacerilor Interne (…).”

 

Ministerul de Interne şi plăcuţele de înmatriculare cu „M**e PSD”.

După ce a intrat în țară cu plăcuțele de înamtriculare personalizate „M**e PSD”, Răzvan Ștefănescu s-a ales cu permisul suspendat, dar și cu un dosar penal. Șofeul a declarat că nu a avut probleme la intrarea în țară, și-a cumpărat rovinietă chiar pentru numărul controversat, iar apoi când a fost oprit de Poliția Rutieră în Craiova nu a avut probleme, aceștia spunându-i că sunt valabile.

Apoi, după două săptămâni în care a circulat fără a i se imputa ceva, Poliția Rutieră din București a invocat o convenție ONU din 1968 care stipula, la momentul ratificării de către România (1980), că numerele de înmatriculare trebuie să aibă în componență neapărat și cifre. Astfel, s-au folosit de acest aspect pentru a motiva ridicarea numerelor de înmatriculare cu mesajul adresat PSD. Polițiștii au spus că utilizarea numărului folosit de mașina înmatriculată în Suedia ar încălca această convenție. Era format doar din litere. Din 2016, legislația aceasta s-a schimbat. Poliția Rutieră s-a oprit din citit legislația rutieră în anul 2016.

Reacția șefilor? Luni, Ioan Buda, șeful Poliţiei Române, Andrei Linţă, directorul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, și Marian Badea, directorului adjunct al Direcţiei Rutiere, își dădeau coate pe la conferința de presă organizată pe tema plăcuțelor de înmatriculare. Sunt sau nu sunt legale, valabile? Aceștia au invocat, din nou, Convenția de la Veneția. Un jurnalist le-a atras atenția că a fost modificată din 2016. 

Andrei Linta a răspuns: „Da, permite Convenția, însă statele pot să nu permită circulația mașinilor cu astfel de numere de înmatriculare”.

Ulterior, Ioan Buda a afirmat că a în țară leggal, dar DIN PUNCTUL SĂU DE VEDERE ilegal (…), imoral.
„A intrat în țară legal din punct de vedere al plăcuțelor de înmatriculare, din punctul meu de vedere ilegal, (…), imoral, să spun așa, pentru că avea acea sintagmă pe plăcuțele de înmatriculare, vulgară, dar asta e altă problemă, care nu ține de… Poseda documente de calatorie”, a spus Buda.

Așadar, legea se aplică deoarece un anumit lucru este imoral, nu? Miliția.

 

4. Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, şi rachetele balistice de la baza Deveselu pune în conflict NATO şi Rusia.

  • Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a afirmat, la Antena 3, că România are rachete balistice în baza militară de la Deveselu, însă, în realitate, în baza de la Deveselu sunt rachete interceptoare și nu balistice.

        „Evident că niciodată preşedintele Putin nu o să fie extrem de încântat de faptul că în România se dezvoltă capabilităţi militare foarte serioase. Cum ar putea să fie vreodată preşedintele Putin încântat de faptul   că în România avem baza militară de la Deveselu, cu rachetele balistice? Cum ar putea vreodată preşedintele Putin să fie încântat că avem baza de la Mihail Kogălniceanu populată cu militari americani şi noi insistăm în continuare faţă de SUA, în parteneriatul strategic, să asigurăm permaneţa militarilor americani pe teritoriul românesc? Cum ar putea vreodată Federaţia Rusă să fie încântată că România îşi dezvoltă capabilităţile navale?”, a susținut Fifor.

        Deşi există o înregistrare audio video din cadrul emisiunii, Mihai Fifor a declarat ulterior că a fost o eroare de interpretare, cu alte cuvinte s+a contrazis pe el însuşi.

        ”(…) A fost doar o greșeală de înțelegere, de comunicare în cel mai rău caz, dar în niciun caz nu aș putea vreodată afirmă că la Deveselu avem rachete balistice”, a declarat Mihai Fifor, pentru Digi24.

 

Ce se întâmplă cu liderul coaliției de guvernare, șeful Guvernului? 

Liviu Dragnea a dispărut din peisajul media de ceva timp, mai pune din când în când câte-o postare pe pagina sa de Facebook. 

 

Sursă foto: gov.ro

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare