Connect with us

Publicat cu

pe

Firma olandeză Damen, care a pierdut licitația de 1,6 miliarde de euro pentru corvetele comandate de Ministerul Apărării în fața francezilor de la Naval Grup, merge mai departe în instanță, după ce pierdut și aici, pe fond. Au făcut recurs la Curtea de Apel, iar pe 22 ianuarie este termen de judecată. În tot acest timp, achiziția este blocată, scrie Romaniatv.net.

Damen Schelde Naval Shipbuilding a făcut recurs, la Curtea de Apel București, împotriva deciziei Tribunalului în care au pierdut atunci când au contestat atribuirea de către Ministerul Apărării a contractului de achiziție de corvete multifuncționale, către asocierea dintre francezii de la Naval Group și Șantierul Naval Constanța.

În 22 ianuarie este stabilit primul termen de judecată, acesta fiind până acum amânat. Afacerea trenează prin tribunale de mai bine de jumătate de an, doar această fază.

În iulie 2019, compania Naval Group, lider european în construcția de nave miliare, a fost desemnată câștigătoarea contractului pentru construirea corvetelelor multifuncționale, în asociere cu Șantierul Naval Constanța. Contractul, în valoare de 1,6 miliarde de euro, acoperea achiziţionarea a patru corvete, precum şi modernizarea sistemelor de luptă ale fregatelor Regina Maria şi Regele Ferdinand, aflate în dotarea Armatei Române.

Ulterior, Damen, care deţine Şantierul Naval Galaţi şi managementul Şantierului Naval Mangalia, a contestat rezultatul, atât la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cât şi în instanță. În toamnă, Tribunalul București a respins contestația companiei olandeze, dar, după cum ați putut citi și mai sus, olandezii duc din nou dosarul în instanță. După ce olandezii au pierdut la Tribunal, ministrul Apărării de atunci, Gabriel Leș, a declarat public că, dupa ce Olanda a blocat intrarea Romaniei în Schenghen, acum tot olandezii încearca blocarea realizării corvetelor.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Premierul Ludovic Orban și candidații PNL, în dialog cu locuitorii din Slobozia

Publicat cu

pe

Premierul Ludovic Orban, candidata PNL pentru funcția de președinte al CJ Ialomița, Luminița Barcari, președintele PNL Ialomița, deputatul Gheorghe Tinel, și candidatul PNL pentru funcția de primar al orașului, Dragoș Soare, au fost în ultima zi de campanie la Slobozia și au discutat cu oamenii.

„Am fost în Slobozia alături de premierul Ludovic Orban, președintele PNL Ialomița, deputatul Gheorghe Tinel, și candidatul nostru pentru funcția de primar al orașului, Dragoș Soare, și i-am asigurat pe oameni că echipa PNL, cu sprijinulul total al Consiliului Județean și al Guvernului României, va termina investițiile abandonate de administrația pesedistă! Împreună, vom demonstra că se poate și în Slobozia!”, a declarat Luminița Barcari, candidata PNL pentru funcția de președinte al CJ Ialomița.

Realizat de SC Arthur and Regents SRL

La comanda PNL Ialomita

Cod AEP: 21200012

Citește mai departe

Politică

Premierul Ludovic Orban și candidații PNL, în dialog cu locuitorii din Țăndărei

Publicat cu

pe

Premierul Ludovic Orban, candidata PNL pentru funcția de președinte al CJ Ialomița, Luminița Barcari, președintele PNL Ialomița, deputatul Gheorghe Tinel, și candidatul PNL pentru funcția de primar al orașului, Traian Mitrea, au fost în ultima zi de campanie la Țăndărei și au discutat cu oamenii.

„I-am asigurat pe oameni că echipa PNL va avea tot sprijinul Consiliului Județean și al Guvernului României pentru a implementa proiecte de dezvoltare!

Împreună, vom demonstra că se poate și în Țăndărei!”, a declarat candidata PNL pentru funcția de președinte al CJ Ialomița, Luminița Barcari.

Realizat de SC Arthur and Regents SRL

La comanda PNL Ialomita

Cod AEP: 21200012

Citește mai departe

Politică

Echipa PNL, din nou în dialog cu locuitorii din Fetești

Publicat cu

pe

Luminița Barcari, candidata PNL la președinția CJ ialomița, alături de premierul Ludovic Orban, președintele PNL Ialomița, deputatul Tinel Gheorghe, și candidatul liberal pentru funcția de primar al orașului Fetești, Gheorghe Catrinoiu, au discutat astăzi cu feteștenii și i-au asigurat că toate proiectele de dezvoltare ale orașului vor avea sprijinul Consiliului Județean și al Guvernului României.

Feteștenii vor dezvoltare, își doresc investiții și locuri de muncă, își doresc un oraș din care să nu mai plece în căutarea unui trai mai bun pentru ei și familiile lor!

 

Realizat de SC Arthur and Regents SRL

La comanda PNL Ialomita

Cod AEP: 21200012

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare