Connect with us

Publicat cu

pe

Guvernul României şi-a făcut datoria în relaţia cu Republica Moldova, a declarat miercuri premierul Victor Ponta, care a cerut miniştrilor de resort să se asigure că în cadrul proiectelor comune cu Chişinăul se fac lucruri concrete.

În calitate de şef al Guvernului mi-am făcut datoria de a discuta cu principalii noştri parteneri din regiune. În primul rând cu Guvernul Moldovei, Georgia, am fost şi în Grecia, care deţine preşedinţia Uniunii Europene, pentru a mă asigura că procedura de ridicare a vizelor pentru cetăţenii moldoveni intră în vigoare şi că toate celelalte lucruri, pe care noi trebuie să le facem, le facem pentru Moldova. Din fericire, noi facem lucruri. Vorbele de care s-au săturat şi pe care le tot aud cei din Moldova de 10 ani şi niciodată nu se întâmplă nimic mă bucur că, de data asta, sunt înlocuite cu fapte”, a afirmat primul-ministru, în deschiderea şedinţei de Guvern.

Ponta a adăugat că se mai spun unele vorbe ciudate la adresa Moldovei. “După părerea mea, oricine atacă Guvernul Moldovei în acest moment vrea să-i facă un bine lui Voronin. Deci, eu cred că între Iurie Leancă şi Voronin, eu îl aleg pe Iurie Leancă. Cine îl atacă pe Iurie Leancă e prieten cu Voronin. Dar, din fericire, vorbele nu mai au multă valoare şi cred că noi, fie că e vorba de gazoduct, fie că e vorba de programul cu şcolile, fie că e vorba de toate celelalte programe de asistenţă, în special pentru Moldova, le punem în practică. Şi în felul acesta asigurăm Moldova nu cu vorbe goale, ci cu fapte că nu rămâne singură în faţa furtunii şi că tot ceea ce ţine de România facem chiar înainte să facă Uniunea Europeană. Vă rog pe toţi miniştrii care aveţi proiecte în derulare să verificaţi implementarea acestora şi să continuaţi realizarea unor lucruri concrete”, a completat premierul.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Daniel Constantin, președintele PNL Teleorman, cere demiterea imediată a inspectorului general adjunct bătăuș din Turnu Măgurele

Publicat cu

pe

În urmă cu câteva zile, la banchetul de la finalul clasei a 12-a organizat de Colegiul National ,,Unirea’’ Turnu Măgurele, a avut loc un incident șocant care a atras atenția întregii comunități. Răzvan Vasile, inspector general adjunct și profesor, s-a luat la bătaie cu un elev. Potrivit unei publicații locale, acesta a recunoscut că a lovit un elev, motivând că era de la altă școală și nu avea ce căuta la eveniment. Aceeași publicație citează martorii care spun că primul pumn a fost dat de Razvan Vasil.

Răzvan Vasile este cunoscut și pentru poziția sa politică, fiind in prezent consilier local PSD în Turnu Măgurele și pe locul 7 pe lista de consilieri județeni PSD. Cu toate acestea, până în prezent, conducerea partidului pe care îl reprezintă nu a oferit nicio reacție oficială în legătură cu incidentul.

Astăzi, la sediul de campanie PNL Alexandria, a avut loc o conferință de presă la care a fost invitat Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educației. În cadrul conferinței, Cîmpeanu a subliniat importanța tratării cu maximă seriozitate a unor astfel de cazuri, reamintind un incident similar din timpul mandatului său. Atunci, Cîmpeanu a intervenit personal pentru demiterea unui cadru didactic implicat într-un scandal, sugerând că demiterea ar fi o soluție adecvată și în situația actuală.

Daniel Constantin, președintele PNL Teleorman, a mers mai departe, cerând în mod explicit demiterea lui Răzvan Vasile din toate funcțiile deținute, atât pe plan educațional, cât și politic. „Cred că este o situație gravă care trebuie tratată cu mare atenție atât din punct de vedere profesional, cât și din punct de vedere politic. Sunt convins că din punct de vedere profesional, inspectorul general de la Teleorman va lua măsuri, cel puțin va face o cercetare. În egală măsură aștept un punct de vedere și de la președintele Partidului Social Democrat Teleorman, președintele Consiliului Județean, dacă este de acord cu astfel de abordare. Mai mult decât atât, pentru că este candidat la Consiliul Județean din partea PSD, pe locul 7. Eu cred că până la momentul acesta trebuia să fie retras de pe liste. Aceasta este atitudinea dacă nu agreăm o astfel de abordare. Nu poți să răspunzi pentru toți cei care sunt pe lista, dar în momentul în care vezi o astfel de acțiune, cred că trebuie să reacționezi imediat dacă dorești binele oamenilor’’, a declarat Constantin.

Material electoral comandat de Partidul Național Liberal – PNL Teleorman 

Executat de SC Arthur and Regents SRL – portal Eoficial.ro 

CMF: 21240015

Citește mai departe

Politică

Unde sunt parcurile industriale promise de Adrian Gâdea? Nicăieri. Vezi ce s-a ales de promisiunile mincinoase ale conducerii PSD Teleorman

Publicat cu

pe

În anul 2021, președintele Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea, făcea promisiuni hotarate in fata presei nationale. A declarat pentru Ziarul Financiar ca va face câte un parc industrial pentru fiecare oraș din Teleorman. Aceste promisiuni, deși sunau a fi soluția perfectă pentru revigorarea economică a regiunii și crearea de locuri de muncă, s-au dovedit a fi doar vorbe goale. Acum, în 2024, nu există nici măcar un singur parc industrial în Teleorman. Nici macar unul singur.

Este de-a dreptul revoltător cum PSD Teleorman, sub conducerea lui Adrian Gâdea, continuă să își bată joc de așteptările și speranțele oamenilor. În timp ce locuitorii se luptă cu sărăcia, șomajul și lipsa de oportunități, locuitorii judetului sunt amagiti din nou cu vorbe goale.

Faptul că în trei ani nu s-a realizat absolut nimic din ce s-a promis este o dovadă clară a eșecului administrației județene conduse de PSD.

Nu mai vorbim de promisiunile electorale, pe care le-a făcut în 2020, în an electoral. Promisiuni pe care le trece în program la fiecare alegeri și de care nu se ține niciodată.
Este inacceptabil ca în 2024, Teleormanul să fie printre putinele județe din Romania care nu are nici măcar 1km de autostrada sau drum expres.

Teleormanul are nevoie de o conducere care să muncească în beneficiul oamenilor, nu să își construiască cariere politice pe spatele promisiunilor false.

Conducerea administrației județene a demonstrat încă o dată că nu este capabila să atragă investiții.

Doar 0,1% din investițiile străine au ajuns în Teleorman.

Din cauza lipsei de oportunitati, circa 50.000 de locuitori ai Teleormanului au parasit judetul condus de PSD.

Material electoral comandat de Partidul Național Liberal – PNL Teleorman 

Executat de SC Arthur and Regents SRL – portal Eoficial.ro 

CMF: 21240015

Citește mai departe

Politică

Sunt acestea cele mai șocante trei promovări electorale?

Publicat cu

pe

alegeri-2014-sectie-vot-stampila-Copy-1024x683-680x454

Sunt acestea cele mai șocante trei promovări electorale?

  1. Cristian Preda, pe afiș lângă Elena Udrea, în 2012.
  2. Mircea Geoană, garantat de Marian Vanghelie în 2009.
  3. Victor Ponta, bannere în limba maghiară în campania pentru alegerile prezidențiale din 2014.

Cristian Preda, pe afiș lângă Elena Udrea, în 2012

 

Mircea Geoană, garantat de Marian Vanghelie în 2009

Victor Ponta, bannere în limba maghiară în campania pentru alegerile prezidențiale din 2014

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare