Connect with us

Publicat cu

pe

Şase dintre pacienţii internaţi la spitalul bucureştean Floreasca în urma accidentului din Muntenegru sunt la terapie intensivă, în stare gravă, dar stabilă, iar unul dintre aceştia se află în stare foarte gravă, a declarat, joi, medicul Raluca Moldoveanu.

Potrivit reprezentantului spitalului, alţi doi răniţi sunt la post-operator, în Clinica de Chirurgie. „Sunt echilibraţi, iar funcţiile lor vitale sunt în parametrii normali”, a precizat dr. Moldoveanu pentru Mediafax.

Alţi doi răniţi internaţi la Floreasca se află la Secţia Ortopedie, unul dintre ei cu evoluţie post-operatorie favorabilă, iar celălalt este programat sâmbătă pentru tratamentul chirurgical al leziunilor ortopedice.

Moldoveanu a mai spus că starea de sănătate a răniţilor din accident aduşi la Floreasca nu s-a agravat de la internare şi că nu poate da mai multe informaţii, întrucât familiile acestora nu permit „personalizarea cazului”.

Cinci răniţi din accidentul de autocar produs în Muntenegru ar putea fi externaţi, începând vineri, de la Spitalul Universitar din Capitală, în timp ce starea celor doi aflaţi la terapie intensivă se menţine critică, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, dr. Leo Grecescu.

Cei cinci care ar putea fi externaţi de vineri se află în secţiile de chirurgie plastică (trei), ortopedie (unul) şi chirurgie toracică (unul), iar starea lor este bună, potrivit medicilor.

Potrivit lui Grecescu, vineri ar putea părăsi spitalul unul sau doi pacienţi.

Doi dintre pacienţi, o femeie de 40 de ani şi un bărbat de 66 de ani, se află în comă, stare lor fiind critică, dar staţionară. „Prognosticul se menţine rezervat”, a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar.

La terapie intensivă se mai află patru pacienţi, aflaţi în stare bună, potrivit sursei citate.

Alte două persoane care s-au aflat în autocarul prăbuşit în Muntenegru „sunt externabile” şi ar putea ieşi joi din spital, însă acest lucru depinde de starea lor psihică, dat fiind şocul de după accident, a declarat directorul medical al Spitalului Elias din Capitală, dr. Dana Safta.

„Evoluţia celor două paciente care au suferit contuzii este bună, starea lor fizică este foarte bună.Problema este şocul psihic, care este mai puternic astăzi (joi – n.r. ) decât ieri (miercuri – n.r.). Eu, ca om, nu le-aş da drumul astăzi, ca să le ofer mai mult suport din acest punct de vedere”, a declarat Safta, potrivit căreia consilierea psihologică în astfel de cazuri poate dura mai multe zile.

În privinţa pacientei aflate la terapie intensivă, directorul medical de la Elias a mai precizat că starea acesteia s-a ameliorat evident şi nu au apărut complicaţii. „A avut o contuzie toracică. Nu ştim cât va mai sta în spital”, a spus dr. Safta.

O altă pacientă, internată la Elias în urma unui accident de alpinism suferit tot în Muntenegru, se afla, joi dimineaţă, în sala de operaţie, după ce i-au fost procurate protezele necesare.

La Elias au fost internaţi cinci răniţi din Muntenegru, unul dintre aceştia, o tânără de 26 de ani din Cluj, fiind externată miercuri.

Ceilalţi 25 de răniţi din accidentul de autocar produs în Muntenegru sunt internaţi la spitalele Universitar (11), Floreasca (10) şi Bagdasar-Arseni (patru).

Trei dintre aceştia, respectiv doi de la Universitar şi unul de la Floreasca, se află în stare foarte gravă, fiind în comă

Răniţii din accidentul de autocar din Muntenegru au fost aduşi în România marţi, cu două aeronave militare.

Un autocar cu turişti români s-a răsturnat într-o prăpastie din Muntenegru duminică, în jurul orei 18.00, ora României, în urma accidentului pierzându-şi viaţa 18 persoane, iar alte 29 fiind rănite.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare