Connect with us

Publicat cu

pe

Organizaţia Reporters Sans Frontières (RSF) a anunțat miercuri, că România a urcat cu două poziții, față de anul precedent, iar ”Presa a fost transformată din ce în ce mai mult în instrument de propagandă politică”.

Potrivit raportului anual întocmit de organizația non-guvernamentală, RSF, ostilitatea faţă de media, încurajată deschis de lideri politici, precum şi eforturile regimurilor autoritare de a-şi exporta propria viziune asupra jurnalismului constituie o ameninţare la adresa democraţiilor. În pofida schimbării pozitive a libertății presei, pentru Romania, Reporters Sans Frontières atrage atenția asupra transformării ”mass-mediei în instrumente de propagandă politică” și „temerile privind cenzura politică”, menționează mediafax.ro. „Mass-media a fost din ce în ce mai mult transformată în instrumente de propagandă politică (în special în anii electorali), unde politizarea excesivă a mass-mediei, mecanismele corupte de finanţare, politicile editoriale subordonate intereselor proprietarului şi infiltrarea redacţiilor de către serviciile de informaţii au devenit noul normal„, a precizat RSF.

Raportul arată că repulsia vizavi de mass-media nu vizează doar țările cu regimuri autoritare, precum Egipt sau Turcia, unde ziariști sunt des învinuiți de terorism și cei care nu-și arată loialitatea sunt închiși în mod abuziv, precizează hotnews.ro. Mai mult, în fiecare an este evaluat de RSF din 2002, Indexul libertăţii presei (World Press Freedom Index) care măsoară nivelul libertăţii presei în 180 de ţări. Acesta este determinat cu ajutorul unei metode complexe, criterii evaluate fiind pluralismul, independenţa mass-media, climatul mass-media şi autocenzura, cadrul legislativ, transparenţa şi calitatea infrastructurii care suportă producţia de ştiri şi informaţii.

Președintele PSD, Liviu Dragnea a propus o lege prin care ” să penalizeze denigrarea României în străinătate şi să reintroducă defăimarea în Codul Penal”.

Liderii aleși democratic nu văd presa ca pe un pilon al democrației, ci ca pe un oponent care trebuie înfruntat. Deși presa este văzută ca a patra putere în stat, atmosfera de ură faţă de jurnalişti se dezvoltă în Statele Unite şi în Europa, iar acest fenomen ameninţă democraţiile. „Dezlănţuirea urii faţă de jurnalişti este una dintre cele mai periculoase ameninţări ale democraţiilor. Politicienii care alimentează ura faţă de reporteri au o responsabilitate imensă, pentru că ei subminează conceptul de dezbatere publică bazată pe fapte în schimbul propagandei. Să disputăm legitimitatea jurnalismului astăzi înseamnă să ne jucăm cu un foc politic extrem de periculos”, a afirmat secretarul general al RSF, Christophe Deloire

Într-un comunicat se arată că media a fost afectată deopotrivă ”de activitățile grupurilor de extrema-dreaptă cu legături cu Biserica Ortodoxă”. Mai mult, ea însăşi este parţial finanţată de stat, însă  „se opun deschis libertăţii presei”.

Conform raportului anual întocmit de organizaţia Reporters Sans Frontières, Statele Unite ale Americii ocupă locul 46 în clasament, alături de Italia, în ceea ce privește libertatea presei. La celălalt capăt se află Coreea de Nord, care ocupă ultimul loc în clasament.

Norvegia ocupă primul loc în clasament, pentru cel de-al doilea an consecutiv, fiind urmată, la fel ca anul trecut, de Suedia. Raportul mai arată că Rusia lui Valdimir Putin (care ocupă locul 148) îşi extinde reţeaua de propagandă prin instituţii media precum RT şi Sputnik, în timp ce China condusă de Xi Jinping (aflată pe locul 176) exportă în Asia ştirile controlate strict şi modelul de oferire de informaţii.

Publicat anual de RSF din 2002, Indexul libertăţii presei (World Press Freedom Index) măsoară nivelul libertăţii presei în 180 de ţări. Acesta este determinat cu ajutorul unei metode complexe, criterii evaluate fiind pluralismul, independenţa mass-media, climatul mass-media şi autocenzura, cadrul legislativ, transparenţa şi calitatea infrastructurii care suportă producţia de ştiri şi informaţii.

Ce spune Departamentul de Stat, în raportul despre România referitor la corupție, justiție, proteste?

Departamentul american de Stat notează în raportul despre respectarea drepturilor omului în România anul trecut că legea prevede pedepse penale pentru oficialii corupți, însă în ciuda numeroaselor condamnări la nivel înalt, corupția rămâne o problemă răspândită.

În document este precizat că în anul 2017 au existat numeroase cazuri de corupție la nivelul Guvernului, iar mita este des întâlnită în sectorul public. Mai mult de atât raportul scoate la iveală că în România, legile nu au fost mereu implementate eficient, iar oficialii, inclusiv judecătorii, s-au implicat în acte de corupție fără să fie pedepsiți. Imunitatea față de declanșarea urmăririi penale deținută de actuali și foști membri ai cabinetului, care erau și membri ai Parlamentului, au blocat uneori anchetele, se arată în raportul asupra situației drepturilor omului.

Un alt domeniu unde România este criticată este la libertatea de exprimare la un loc cu presa. Departamentul de Stat citează ONG-uri care au observat politizarea excesivă a presei, mecanisme corupte de finanţare și politici editoriale subordonate intereselor patronilor. Nici faptul că ministrul de interne Carmen Dan a întocmit o aşa-zisă „listă neagră” cu jurnalişti care au suținut protestele față de guvern nu le-a scăpat diplomaților americani.  Raportul indică faptul că în România există două mari televiziuni precum: România TV și Antena 3, controlate de oameni de afaceri care sunt susținători vocali ai guvernului. Acestea au relatat incorect manifestaţiile antiguvernamentale, precizează Departamentul de Stat. În raportul Departamentului de Stat  Ministrul Carmen Dan figurează privind situația drepturilor omului în România în 2017 la capitolul „libertatea de expresie”. În februarie 2017, într-o conferință de presă, Carmen Dan a nominalizat câțiva jurnaliști, pe care i-a acuzat că sprijină protestele de stradă antiguvernamentale.

În privința închisorilor, raportul menționează că abuzurile asupra deținuților continuă să fie o problemă la fel și supraaglomerarea și condițiile care nu întrunesc standardele internaționale.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare