Connect with us

Publicat cu

pe

Potrivit AGERPRES, Igor Dodon le-a recomandat ambasadorilor SUA și României „să nu ofere lecții președintelui Republicii Moldova’, într-o reacție la o scrisoare pe care ziarul Independent.md din Chișinău o atribuie ambasadorilor James D. Pettit și Daniel Ioniță.

Șefii misiunilor diplomatice ale SUA și României i-au trimis o scrisoare comună președintelui prorus Igor Dodon după ce acesta a blocat la începutul lunii februarie participarea militarilor moldoveni la o misiune comună cu NATO, în România, fără a informa autoritățile de la București despre decizia sa, scria la sfârșitul săptămânii trecute Independent.md, publicând scrisoarea în facsimil.

Atitudinea lui Igor Dodon „nu reflectă nicidecum substanța, angajamentul și contribuțiile susținute ale SUA și României la consolidarea capacităților instituționale ale Republicii Moldova’, scriu cei doi diplomați în mesajul lor, denunțând o atitudine „neprietenoasă” din partea președintelui moldovean. Ambasadorii Ioniță și Pettit îl atenționează pe Dodon că astfel „armata Republicii Moldova va fi pusă în imposibilitatea asigurării unui grad corespunzător de instruire”.

În replica, Igor Dodon le-a transmis celor doi că „Republica Moldova este un stat suveran și independent’ și că „președinția nu acceptă comentarii din exterior și ingerințe în activitatea sa și în deciziile care sunt luate’.

Mai mult, el le-a solicitat celor doi ambasadori să „nu ofere lecții președintelui Republicii Moldova’. „Aș vrea să văd reacțiile Casei Albe sau ale Palatului Cotroceni la un eventual comentariu de acest tip, spre exemplu, al ambasadorilor Republicii Moldova la Washington sau București’, se mai arată în mesajul transmis de Dodon, citat de Independent.md.

Președintele Igor Dodon a blocat la începutul lunii februarie participarea militarilor moldoveni la o misiune comună cu NATO, în România, fără a informa autoritățile de la București despre decizia sa.

„Da, zilele acestea nu am semnat detașarea unui contingent de la Ministerul Apărării la participarea unor misiuni. Este vorba de exerciții militare în România. Pentru că întâi trebuie să ne clarificăm, trebuie să numim un ministru profesionist și abia pe urmă să vedem cum procedăm mai departe. A venit o astfel de solicitare, ea este pe masa președintelui, dar am cerut argumente suplimentare’, a preciza cu acea ocazie șeful statului.

Maia Sandu, lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a comentat duminică pe pagina sa de Facebook gestul lui Igor Dodon de a răspunde pe un ton neprietenos ambasadorilor României și SUA la Chișinău, menționând că Republica Moldova nu-și poate promova interesele prin afișarea frustrărilor personale și a lipsei de respect în raport cu partenerii externi, potrivit Agora.md.

„Corespondența lui Dodon cu ambasadorii SUA și României demonstrează cât de dăunătoare pot fi ignoranța și aroganța acestuia pentru interesele naționale ale Republicii Moldova. O țară mică precum a noastră poate să-și promoveze interesele la nivel regional și internațional printr-o politică externă înțeleaptă, nu prin afișarea frustrărilor personale și a lipsei de respect în raport cu partenerii țării. Pe lângă toate, a privat militarii moldoveni de posibilitatea de a participa la instruiri. Regimul Plahotniuc-Dodon continuă să submineze instituțiile statului și să ne discrediteze pe plan extern’, a scris lidera PAS în mesajul său.

După cum se poate citi din facsimilul scrisorii celor doi ambasadori, aceștia nu au dorit ca demersul lor să fie unul public, adresând scrisoarea strict președintelui, totuși aceasta a ajuns în presă, la fel ca și replica lui Dodon. Independent.md nu-și dezvăluie sursele informației.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare