Connect with us

Publicat cu

pe

Părintele detoxifierii intestinale, dr. Bernard Jensen te invaţă nouă reguli de bază în nutriţie ca să fereşti de boli.

Organismul tău are nevoie de diverşi nutrienţi pe care îi absoarbe din alimentele simple. Astfel că, un principiu de bază constă în optarea pentru un regim alimentar variat şi cât mai simplu cu putinţă. De asemenea, este recomandat să consumi fructele şi legumele în sezonul lor, alegându-le cel mai des pe cele care cresc la noi în ţară.

Aceste câteva principii te vor ajuta să mănânci cât mai simplu, însă dr. Bernard Jensen vine cu alte nouă reguli de nutriţie care te vor ajuta să ai o sănătate optimă:

1. Regula alimentelor naturale

Consumul alimentelor integrale într-o combinaţie cât mai simplă este cel mai bun mod de a te alimenta. Alege de fiecare dată alimentele integrale, nerafinate şi neprocesate.

2. Regula proporţiei

Ca să-ţi faci o idee de ce înseamnă să mănânci cumpătat, dr. Jensen ne spune că zilnic trebuie să consumăm 6 legume, 2 fructe, un amidon şi o proteină. Consumul alimentelor în proporţii adecvate este esenţial pentru a ne păstra sănătatea.

3. Regula echilibrului acido-alcalin

Dieta noastră trebuie să fie în proporţie de 80% alcalină şi 20% acidă. Ca să ştii cum să faci diferenţa între aceste două categorii şi să ştii pe care să le mănânci într-o cantitate mai mare, dr. Bernard Jensen susţine că fructele şi legumele sunt alcaline, în vreme amidonul şi proteinele sunt acide.

4. Regula varietăţii

Meniul tău trebuie să fie unul diversificat, astfel încât în fiecare zi trebuie să consumi legume, fructe, amidon şi proteine diferite.

5. Regula alimentelor crude

Fructele, legumele şi verdeţurile consumate în stare crudă au cea mai mare valoare nutriţională, deoarece furnizează vitamine, minerale şi enzime vii. Potrivit medicului Bernard Jensen, alimentaţia noastră zilnică trebuie să fie compusă din 60% crudităţi şi 40% alimente gătite cât mai simplu.

6. Regula remediilor naturale

Atunci când te alimentezi adecvat, corpul are capacitatea de a se reface şi a regenera ţesuturile, astfel încât riscul de a te îmbolnăvi este unul mult diminuat.

7. Regula moderaţiei

Dacă mănânci cumpătat şi diversificat, corpul primeşte o varietate de nutrienţi esenţiali pentru buna lui funcţionare. Atunci când te limitezi la consumul exagerat al unui singur aliment pot să apară deficienţele nutriţionale care pregătesc terenul pentru diverse boli.

8. Regula deficienţelor nutriţionale

Orice afecţiune este asociată cu un anumit tip de deficienţă nutriţională, avertizează specialistul care subliniază cât de importantă este alimentaţia echilibrată pentru corpul nostru.

9. Regula combinării alimentelor

Dr. Bernard Jensen nu recomandă asocierea anumitor alimente bogate în amidon cu unele proteine. De exemplu, nu trebuie consumate împreună carnea, cartofii şi ouăle. Iar, pepenele roşu nu se consumă în combinaţie cu niciun alt fruct sau legumă. Una dintre combinaţiile recomandate de specialist este asocierea laptelui cu fulgii de ovăz sau cu mei.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare