Connect with us

Publicat cu

pe

PDL a decis să se retragă din Comisia de revizuire a Constituţiei şi să refuze să participe la dezbaterile din plenul Parlamentului pe această temă, a anunţat luni vicepreşedintele partidului Alin Tişe, arătând că PDL va participa la acţiuni în Parlament şi în stradă pentru a informa cetăţenii.

„PDL refuză să gireze încălcarea suveranităţii poporului şi încălcarea statului de drept şi, printr-o decizie majoritară a BPN, PDL a decis părăsirea discuţiilor din Comisia de revizuire a Constituţiei şi refuzul în viitor de a participa la dezbaterile din plenul Parlamentului pe tema revizuirii Constituţiei. USL, prin modul în care încearcă revizuirea Constituţiei, încalcă suveranitatea poporului, refuzând să pună în aplicare rezultatul referendumului din 2009”, a anunţat Alin Tişe după şedinţa BPN.

El a adăugat că PDL nu va gira o Constituţie care aparţine USL şi care încalcă statul de drept şi va participa la acţiuni în stradă prin care să informeze cetăţenii în legătură cu acest lucru.

„Vom participa la acţiuni în stradă prin care vom informa cetăţenii în legătură cu încălcarea statutului de drept de către majoritatea USL care a transformat Parlamentul într-o Mare Adunare Naţională. USL se substituie suveranităţii poporului. Parlamentul, prin faptul că refuză să pună în aplicare rezultatul referendumului din 2009, săvârşeşte un act profund nedemocratic pe care PDL refuză să-l gireze”, a spus Tişe, adăugând că vor fi acţiuni şi în Parlament pe această temă şi în toate judeţele.

El a adăugat că decizia PDL vizează activitatea din comisie şi din plen şi rămâne să se stabilească acţiunea partidului în cazul referendumului privind revizuirea Constituţiei.

Tişe a mai spus că PDL susţine acţiunea preşedintelui Traian Băsescu privind al doilea referendum pentru Parlament unicameral cu 300 de aleşi, arătând că orice demers al preşedintelui care apără suveranitatea poporului va fi susţinut de PDL.

Întrebat de ce PDL a luat decizia de a părăsi lucrările comisiei atât de târziu, Tişe a susţinut că PDL a dorit să apere în dezbaterile comisiei propunerile privind referendumul din 2009, dar din păcate aceste propuneri au fost respinse.

Întrebat dacă PDL îndeamnă cetăţenii să iasă la vot la referendumul privind revizuirea Constituţiei, Tişe a spus că „orice referendum care este în afara cadrului stabilit de popor în 2009 este în afara cadrului constituţional”.

În urmă cu o săptămână, PDL anunţa că îl propune pe Ioan Oltean în Comisia de revizuire a Constituţiei, în locul lui Gabriel Andronache care a demisionat din PDL şi a trecut la PNL. PDL îi mai avea în această comisie, care este formată din 23 de parlamentari, pe Alin Tişe şi Valeria Schelean.

PPDD a decis în 13 iunie să îşi retragă reprezentanţii din Comisia de revizuire a Constituţiei, a anunţat atunci liderul grupului PPDD, Daniel Fenechiu, invocând ca motiv că dezbaterile sunt „o mascaradă”, sunt suspendări şi răzgândiri, proiectul fiind făcut în discuţii private Antonescu-Ponta.

În această săptămână urmează să se încheie lucrările Comisiei de revizuire a Constituţiei.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare