Connect with us

Publicat cu

pe

Aproape 100 de lăutari, maneliști și interpreți de figurație au ajuns pe lista neagra a procurorilor, acuzați că ar fi încasat ilegal de la începutul pandemiei peste trei milioane de lei.

Banii erau destinați celor afectați de restricțiile impuse în primăvara lui 2020, însă în cazul lor, susțin anchetatorii, plățile s-ar fi făcut pe baza unor falsuri de-a dreptul grosolane, transmite ProTV.

Agenția de Plăți și Inspecție Socială București, din subordinea Ministerului Muncii, a descoperit că zeci de lăutari, dar și interpreți folosiți în spoturi publicitare ar fi încasat ilegal vreme de zece luni ajutoare financiare oferite de statul român.

Situația a ieșit la iveală în momentul în care funcționarii Autorității de Plăți și Inspecție Socială din București au început să verifice dosarele artiștilor.

Procurorii au intervenit imediat la sesizarea AJPIS. Ancheta a scos la iveala o schemă infracțională mult mai mare.

Dosarele au ridicat semne de întrebare, mai ales în momentul în care au fost observate discrepanțe uriașe între datele de stare civilă sau chiar actele de identitate.

O primă observație a fost în cazul celor care, deși ar fi putut să beneficieze de aceste ajutoare încă din martie, ei au început să depună cererile, pe bandă rulantă, prin intermediul a două firme, abia spre începutul verii.

Pe de altă parte, într-un alt caz, cei de la Agenția de Plăți și Inspecție Socială au observat că actul de identitate prezentat în fotocopie era eliberat la multă vreme după ce fusese încheiat contractul de drepturi de autor invocat.

Radu Călin, purtătorul de cuvânt al Parchetului a declarat PROTV că se atestă că în mod mincinos cele 80 de persoane fie au prestat anterior stării de urgență servicii artistice, fie urmau să presteze servicii artistice care nu au mai avut loc din cauza stării de urgență sau a stării de alertă.

Schema de frauda a maneliștilor a făcut ca din martie și până în ianuarie, fiecare manelist sau lăutar să încaseze lunar cate 4000 de lei. Mai bine de un sfert din bani ar fi ajuns la cei patru intermediari care s-au ocupat de acte.

Intermediarii acestor plăți frauduloase au fost puși sub acuzare pentru două capete de acuzare: înșelăciune și falsuri în înscrisuri sub semnătură privată. Trei dintre ei au fost plasați sub control judiciar.

Prin această metodă, suspecții ar fi beneficiat în mod ilegal de aceste plăți, după ce statul s-a oferit să dea o mână de ajutor celor afectați de pandemie.

Prejudiciul este estimat la circa 660.000 euro.

Fraudele nu au fost descoperite doar în Capitală, ci și în mai multe județe, printre care Prahova și Dâmbovița, posibil și Ialomița.

Între timp, la Agenția de plăți și inspecție socială București continuă verificarea dosarelor. Sunt peste 50 de mii înregistrate până acum, potrivit postului de televiziune.

 

Social

CNAIR vrea să doteze cu camere de supraveghere A1, A2, A3 și DN 1. Valoarea investiției se ridică la 220 de milioane de lei, fără TVA

Publicat cu

pe

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că intenționează să doteze cu camere de supraveghere autostrăzile A1, A2, A3 și DN 1. Valoarea investiției se ridică la 220 de milioane de lei, fără TVA.

CNAIR vrea să pună camere de supraveghere pe A1, A2, A3 și DN 1

Camerele de supraveghere pe care vrea să le monteze CNAIR pe cele trei autostrăzi și DN 1 au scopul de a supraveghea traficul în vederea sancționării șoferilor care depășesc viteza legală, dar și pentru a fi depistate eventuale incidente.

„Avem un pachet, practic, de trei contracte care au ca obiectiv dotarea cu sisteme ITS – sisteme inteligente de transport, a autostrăzilor existente, mă refer aici la A1, A2, A3, precum şi DN 1, dotare, pe de o parte, şi modernizarea, upgrade-ul celor care sunt existente în momentul de faţă. Avem o valoare estimată pentru cele trei contracte de aproximativ 220 de milioane de lei fără TVA. Acest sistem va face parte din viitorul sistem e-SIGUR. Camerele sunt în jur de 250 pe acest contract expres, din care şase camere radar, iar restul sunt pentru depistarea incidentelor şi pentru protejarea spaţiilor de servicii. Sistemul va fi gestionat de CNAIR împreună cu Poliţia Rutieră. Informaţiile pe ce înseamnă viteze depăşite vor ajunge la Poliţia Rutieră”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, conform news.ro

Cristian Pistol a spus că printre firmele care au câștigat licitațiile se numără Vodafone și Electra.

„Avem mai multe contracte care au ca obiect camerele video. Ştiu că o licitaţie a fost câştigată de Vodafone, altă licitaţie a fost câştigată de Electra”, a afirmat Cristian Pistol.

În cadrul conferinței de presă, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost întrebat dacă montarea acestor camere nu afectează intimitatea șoferilor, dar și cum vor face autoritățile ca sistemul de supraveghere să fie conform.

„Nu cred că se vor face lucruri neconforme, ştiu acest lucru. Nu inventăm apa caldă. Peste tot în Europa există sistem de acest tip de monitorizare. Mai ales din zona asta s-a circulat mult înspre Vest, în Ungaria, în Austria, peste tot există acest sistem. Eu am păţit-o. Îţi vine acasă amenda dacă treci de 130”, a declarat Grindeanu, adăugând că și acest sistem de camere din V estul Europei, pe lângă o reţea de autostrăzi bine puse la punct, a contribuit la un număr scăzut de accidente rutier comparativ cu România.

Citește mai departe

Social

Alimentele se scumpesc din cauza secetei. Despre ce produse este vorba și cu cât ar urma să crească prețurile acestora

Publicat cu

pe

Toamna aceasta aduce noi scumpiri și produse din import la rafturile magazinelor, după ce seceta a pârjolit în acest an peste 2 milioane de hectare.

Cea mai afectată a fost cultura de porumb, iar producția va fi cu 30% mai mică față de anul trecut, conform antena3.ro.

Produsele de bază se scumpesc

Începând cu această toamnă, caserola de carne va fi cu 5% mai scumpă, iar făina de mălai și uleiul ar urma să se scumpească și ele. Specialiștii se așteaptă ca uleiul să aibă o majorare la raft de până la 10% în perioada următoare.

Producția internă a cartofilor este în acest an mai mică cu 40% față de anul trecut și se așteaptă scumpiri de 20% la tarabă la cartofii românești.

Problemele nu ocolesc nici Germania, Olanda și Belgia, iar specialiștii se așteaptă ca și cartofii din import să fie cu 30% mai scumpi din această toamnă.

Citește mai departe

Social

Fostul profesor de la SNSPA, Alfred Bulai, a fost reținut pentru 24 de ore

Publicat cu

pe

Fostul profesor de la SNSPA, Alfred Bulai, a fost reținut de procurori pentru 24 de ore, în urma perchezițiilor desfășurate miercuri.

Alfred Bulai a fost reținut

Sociologul este acuzat de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală. Dosarul a fost deschis în urma unei achete jurnalistice realizată de Snoop în care foste și actuale studente de la SNSPA l-au acuzat de hărțuire sexuală.

Alfred Bulai avea calitatea de suspect în dosar, iar acesta a fost reținut de autorități după ce, miercuri dimineață, la locuința sa au avut loc percheziții, iar ulterior a fost chemat la audieri.

„Astăzi, 4 septembrie 2024, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 2 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Bucureşti și județul Ilfov, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală.

Având în vedere sesizarea din oficiu întocmită la nivelul Secției 2 Politie, în care procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală, fapte care ar fi fost comise de către un bărbat, în vârstă de 61 de ani, cadru didactic al unei universități din Capitală, în această dimineață, 4 septembrie a.c., au fost puse în executare 3 mandate de percheziție, în Municipiul București și județul Ilfov.

Bărbatul în cauză a fost condus la audieri, față de acesta fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând, ca în cursul zilei de mâine, să fie prezentat în fața magistraților cu propunere legală. Cercetările sunt continuate de către  Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, scrie în comunicatul autorităților, conform antena3.ro.

Citește mai departe
Politică2 zile înainte

Nicolae Ciucă a lansat un clip de promovare a cărții sale, „În slujba țării”. Imagini emblematice cu experiențele în Irak și Afganistan

Social2 zile înainte

CNAIR vrea să doteze cu camere de supraveghere A1, A2, A3 și DN 1. Valoarea investiției se ridică la 220 de milioane de lei, fără TVA

Social2 zile înainte

Alimentele se scumpesc din cauza secetei. Despre ce produse este vorba și cu cât ar urma să crească prețurile acestora

Politică2 zile înainte

Primul program integrat de digitalizare a administrațiilor publice locale va fi lansat pe 19 septembrie. Ministrul Cercetării: „Finanţăm transformarea digitală la nivel local şi facem serviciile publice digitale accesibile pentru toţi românii”

klaus iohannis
Politică3 zile înainte

Klaus Iohannis a promulgat legea care majorează pragul de impozitare a pensiilor de la 2.000 de lei la 3.000 de lei. Raluca Turcan: „Finalul unui drum lung și destul de anevoios”

Politică3 zile înainte

Proiectul Ralucăi Turcan devine realitate. Pensiile sub 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate. Zeci de mii de sibieni vor beneficia

Politică3 zile înainte

Producătorii vor fi obligați să semnaleze vizibil pe ambalaj că au redus gramajul, iar prețul produsului este neschimbat. Ciolacu anunță sancțiuni pentru nerespectarea acestei obligații

Internațional3 zile înainte

Turiștii ar putea da bani pentru vizitarea Fontana di Trevi. Primăria Romei se gândește să pună o taxă de acces

Social4 zile înainte

Fostul profesor de la SNSPA, Alfred Bulai, a fost reținut pentru 24 de ore

Social4 zile înainte

Ligia Deca, despre siguranța în școli și hărțuirea sexuală în universități: „Vom adopta în timp scurt regulamentul de funcţionare a comisiilor de etică din universităţi”

Facebook

Articole Populare