Connect with us

Politică

Cristina Tarcea, președinte ÎCCJ, acuzată că este apropiată a serviciilor secrete

Publicat cu

pe

cristina-tarcea-465x390

Cristina Tarcea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost acuzată că este apropiată a serviciilor secrete și că efectuează vizite la casele de protocol ale SRI. 

 

Pastorul Chris Terhes, președintele Romanian Community Coalition, a adresat Plenului și Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii o soclicitare, prin care a cerut ca la următoarea ședință a Plenului, „să îi solicitați doamnei judecător Cristina Tarcea, în prezent președinte a Înaltei Curți de Casație și Justiție, să clarifice public împrejurarile și scopul pentru care a frecventat în repetate rânduri vilele de protocol ale Serviciului Român de Informații (SRI).

Menționăm că prezența doamnei președinte Tarcea la respectivele vile ale SRI este de notorietate în rândul magistraților din România, iar prezența dânsei la acele vile ne-a fost confirmată de multiple surse convergente.

Dată fiind poziția pe care doamna judecător Tarcea o ocupă în stat și în cadrul puterii judecătorești, este imperativ ca aceasta să clarifice împrejurarile și scopul pentru care frecvent vilele de protocol ale SRI.”, se mai arată în solicitarea Romanian Community Coalition.

Cristina Tarcea a anunțat, joi, în plenul CSM, că a primit și ea o sesizare de la președintele Romanian Community Coalition, în care este acuzată că ar fi participat la întâlniri în vilele de protocol ale SRI și că acestea sunt de notorietate printre magistrați.

Șefa ÎCCJ neagă acuzațiile și subliniază că a avut doar relații de natură instituțională cu alte autorități.

„Am intrat şi eu în posesia unei sesizări prin care dumneavoastră sunteţi invitaţi să mă întrebaţi dacă am încălcat sau nu dispoziţiile articolului 5 şi articolului 7 din Legea 303/2004 şi sunteţi sesizaţi de faptul că este de notorietate în lumea magistraţilor că sunt o frecventă vizitatoare a caselor de protocol. Nu ştiu ce veţi face, dacă o veţi pune pe ordinea de zi, nu ştiu dacă veţi da curs acestei cereri, care în condiţii normale ar trebui ignorată (…). Dar tocmai pentru că nu trăim într-o societate normală, tocmai pentru că asistăm la o manipulare îngrozitoare, generală, care nu are drept scop decât periclitarea, în cele din urmă, a actului de justiţie, vreau să vă informez cu privire la faptul că voi sesiza personal, în cursul zilei de astăzi, Consiliul Superior de Apărare a Ţării (…) şi, de asemenea, voi sesiza Inspecţia Judiciară. Cred că este momentul să terminăm cu aceste afirmaţii defăimătoare, lipsite de orice suport legal, iar cei care le fac să suporte consecinţele”, a spus Cristina Tarcea.

Pastorul Chris Terhes a reacționat pe contul său de Facebook dupa declarațiile facute de Tarcea, în ședința Plenului CSM.

„Am ascultat ședința Plenului CSM de azi care a început cu cererea pe care am trimis-o Consiliului să o întrebe pe președinta ÎCCJ, doamna judecător Cristina Tarcea, dacă a fost în vilele de protocol ale SRI. Deși inițial a evitat să spună dacă a fost ori ba, a spus că va sesiza CSAT și Inspecția Judiciară cu privire la cererea trimisă. Ulterior, în urma întrebărilor directe ale colegilor, doamna judecător Tarcea a negat că a fost în vilele de protocol a SRI și a spus că a avut relații instituționale cu SRI. Surprinzător, judecătoarea Chis din CSM, care asociază orice critică și expunere a neregulilor din justiție cu „atac” la independența justiției, a spus ca să nu fie sesizată Inspecția Judiciară. Cam pe aceeași linie a fost și judecătorul Bogdan Mateescu. Să fie sesizată Inspecția Judiciară și așteptăm cu interes citația pentru a cere probe. Un alt lucru important reușit, în urma cererii pe care am trimis-o la CSM, e că și procurorul general Augustin Lazăr a spus că e de acord cu desecretizarea protocolului ICCJ-SRI-PG. SRI a inițiat procedura de declasificare, ÎCCJ a zis că e de acord, iar acum a spus și PG că e de acord. Deci haideți cu protocolul!”

Solicitarea Romanian Community Coalition poate fi consultată aici: http://www.coalitiaromanilor.org/a68-solicitare-plenului-csm-sa-clarifice-imprejurarile-si-scopul-prezentei-presedintei-iccj-cristina-tarcea-la-vilele-de-protocol-ale-sri.aspx

 

Politică

Ilie Bolojan a propus asumarea răspunderii Guvernului pe reforma administrației și măsurile de relansare economică pe 29 ianuarie

Publicat cu

pe

Premierul Ilie Bolojan a propus, luni, în ședința Biroului Politic Național al PNL, ca pe data de 29 ianuarie să fie angajată răspunderea Guvernului în fața Parlamentului pentru proiectul de lege privind reforma administrației, precum și pentru pachetul de măsuri destinate relansării economice, care va fi definitivat până pe 26 ianuarie, cu contribuția tuturor partenerilor din coaliție.

Biroul Politic Național al PNL s-a reunit luni în prima ședință din acest an, pentru a discuta temele de pe agenda curentă a guvernării.

În acest context, prim-ministrul Ilie Bolojan, lider al PNL, a prezentat în fața BPN pachetul pentru reforma administrației publice centrale și locale, precum și calendarul propus pentru adoptarea bugetului de stat pe anul 2026, se precizează într-un comunicat al Partidului Național Liberal.

Conform sursei citate, Ilie Bolojan a informat despre ședința coaliției de guvernare, care a avut loc înaintea reuniunii BPN al PNL, unde s-au pus la punct ultimele detalii în privința reformei administrației publice centrale și locale, inclusiv reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal.

„Forma agreată în coaliție este foarte apropiată de forma proiectului de lege de pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar premierul Ilie Bolojan a propus ca pe data de 29 ianuarie 2026 să fie angajată răspunderea Guvernului în fața Parlamentului pentru acest proiect de lege. De asemenea, în aceeași zi, Guvernul își propune angajarea răspunderii în fața Parlamentului și pe un pachet de măsuri pentru relansare economică, a cărui formă va fi definitivată până pe 26 ianuarie, cu contribuția tuturor partenerilor din coaliție”, precizează sursa citată.

Bugetul de stat pe 2026 ar urma să fie adoptat în a doua jumătate a lunii februarie.

„În privința bugetului de stat, în urma discuțiilor tehnice cu reprezentanții Ministerului Finanțelor și ținând cont de pașii premergători care mai trebuie făcuți, se are în vedere adoptarea bugetului de stat pe 2026 în a doua jumătate a lunii februarie. Premierul și liderul Partidului Național Liberal a precizat că unul dintre obiectivele majore ale acestui an este absorbția fondurilor PNRR”, se menționează în comunicatul PNL.

Conform sursei citate, președintele PNL a arătat că a fost creat un grup de lucru pe tema preocupării reprezentanților administrației publice locale în privința bugetelor locale și a transferurilor de sume pentru echilibrare bugetară de la nivel central la nivel local.

Citește mai departe

Politică

Proiect: Cheltuielile de personal în administrația publică centrală se reduc în 2026 cu 10%

Publicat cu

pe

Cheltuielile de personal în administrația publică centrală se vor reduce anul acesta cu 10% față de cele din 2025, fără a fi însă afectat salariul de bază, conform unui proiect de lege publicat marți seara pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA).

Procedura de reorganizare a autorităților și instituțiilor publice se definitivează în termen de maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii. Ordonatorii principali de credite ai autorităților și instituțiilor vor demara, în termen de cel mult 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, procedura de reorganizare.

„În anul 2026 cheltuielile de personal din cadrul ministerelor, altor organe de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului și a ministerelor, instituțiilor subordonate ministerelor, din cadrul altor instituții și autorități publice, finanțate din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și din cadrul altor organe de specialitate ale administrației publice, din autoritățile administrative autonome, din alte instituții, indiferent de modul de finanțare a acestora, cu excepția cheltuielilor de personal aferente unităților și instituțiilor din învățământul preuniversitar de stat, se reduc cu 10% față de cheltuielile de personal efectuate în anul 2025 diminuate cu cheltuielile de personal aferente organizării alegerilor din anul 2025. Reducerea de 10% se aplică centralizat asupra tuturor cheltuielilor de personal, respectiv cele înregistrate la nivelul ordonatorului principal de credite și a celor înregistrate la nivelul ordonatorilor secundari sau terțiari de credite, după caz. Ordonatorii principali de credite pot stabili procente mai mari sau mai mici de 10% pe fiecare ordonator de credite, însă reducerea cumulată în anul 2026 a cheltuielilor de personal trebuie să fie de 10%”, se menționează în proiectul de act normativ.

Economiile de cheltuieli de personal realizate la nivelul ordonatorilor secundari sau terțiari de credite, mai mari decât reducerea de 10%, se virează la bugetul ordonatorului principal de credite. În execuție ordonatorul principal de credite poate redistribui aceste economii în funcție de nevoile identificate pentru finanțarea cheltuielilor de personal.

Pentru reducerea cheltuielilor de personal, ordonatorii de credite pot aplica, în condițiile legii, fără a afecta salariul de bază, următoarele modalități: reducerea numărului de posturi finanțate; disponibilizarea de personal, în condițiile legale; reducerea nivelului unor sporuri; alte modalități de reducere a cheltuielilor de personal.

„Modalitățile și procedura de reducere a cheltuielilor se realizează cu consultarea organizațiilor sindicale din instituții sau consultarea reprezentanților salariaților, după caz. În proiectul de lege a bugetului de stat pentru anul 2026, Ministerul Finanțelor fundamentează alocările bugetare pe ordonatorii principali de credite prin dimensionarea cheltuielilor de personal diminuate cu 10% față de execuția bugetului de stat previzionată pentru anul 2025”, se precizează în proiect.

Citește mai departe

Politică

Ilie Bolojan: Ar trebui să avem bugetul adoptat până la sfârșitul lunii februarie

Publicat cu

pe

Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că bugetul de stat pe anul 2026 ar trebui să fie adoptat până la finalul lunii februarie.

„Ar trebui să îl avem adoptat până la sfârșitul lunii februarie. Dar asta nu depinde exclusiv de Guvern. Se ajunge în discuții în Parlament, va ține și de Parlament. Dar sper, așa cum am spus, să-l avem adoptat cât mai repede”, a spus premierul la TVR 1.

El a menționat că bugetul de investiții se va baza în principal pe absorbția de fonduri europene.

„Pentru țara noastră este important să creăm condiții de dezvoltare în anii următori. Asta înseamnă să avem un volum important de investiții, să ne extindem infrastructura, de exemplu, să creăm condiții cât mai bune. Iar aceste lucruri le putem face doar accesându-ne fondurile europene. Pentru că avem anul acesta, practic, termenul final pentru închiderea unui pachet de apeluri, PNRR-ul, unde avem de absorbit aproximativ 10 miliarde de euro, mai avem încă 5 miliarde de euro din fondurile de coeziune, dar ele continuă și în anii următori. Cele 10 miliarde care sunt din PNRR trebuie să le absorbim până la finalul acestui an, mai exact până în toamnă și asta înseamnă că va fi o prioritate pentru noi. Deci, bugetul de investiții, de exemplu, se va baza în principal pe absorbția de fonduri europene”, a menționat Bolojan.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare