Connect with us

Publicat cu

pe

Președintele României, Klaus Iohannis și președintele Turciei Recep Tayyp Erdogan au susținut o conferință de presă comună, la Palatul Cotroceni.

În cadrul conferinței, presedintele Klaus Iohannis a subliniat faptul că România și Turcia au obiective comune și interese reciproce, printre care apartenența la NATO și cooperarea în domeniul economic.

 Principalele declarații ale celor doi președinți

 Declarații Klaus Iohannis:

Am ținut neaparat să mă întâlnesc în primele luni de mandat cu omologi de-ai mei, cu șefi de stat cu care România are parteneriate strategice, așa cum este Turcia. O relație puternică între state presupune un dialog permanent, iar când dialogul e la cel mai înalt nivel, așa ca azi, el arată un angajament comun.

Îi mulțumesc pentru vizita președintelui Erdogan.

Romania și Turcia au obiective comune și interese reciproce.Despre acestea am discutat astăzi, dar și despre contextul în care ne aflam și cum ne putem dezvolta relațiile. Ne leagă apartenența la NATO și cooperarea în domeniul economic, dar și că Romania susține Turcia în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Cred că și UE și Turcia ar avea de câștigat în toate domeniile, în urma integrării europene a Turciei.

Două dintre temele abordate au fost securitatea în regiune și colaborarea economică. Convingerea comună este că o regiune sigura și prosperă este în beneficiul ambelor state.

În primul rând, am avut o discuție despre evoluțiile geopolitice internaționale, cu accent pe imediata noastră vecinătate. Consolidarea apărării colective in cadrul NATO e un obiectiv comun Romania-Turcia. Cooperarea în domeniul economic și comercial reprezintă un atu în relațiile dintre noi.

Turcia e cel mai mare partener comercial al României din afara UE și al 5-lea la nivel global. Trebuie să valorificam potențialul acestui parteneriat

Dorim extinderea cooperării bilaterale pe piețe din Asia Centrala și Caucaz.

Romania va prelua în semestrul II al acestui an presedenția Organizației Cooperării Economice a Marii Negre (OCEMN). Direcția prioritară este dezvoltarea profilului economic al organizatiei

Vreau sa exprim condoleantele mele si ale noastre pentru evenimentele nefericite de ieri și pot să vă asigur de toată solidaritatea noastră.

Terorismul este un flagel groaznic care se extinde și în a cărui combatere natiunile noastre trebuie sa colaboreze.ˮ

 Declarații Recep Tayyp Erdogan:

„Mă aflu în Romania, țara prietenă și aliatul nostru după 8 ani de la ultima vizită. Ieri, la Istanbul, în cel mai mare tribunal, au intrat cu forța în biroul unui procuror și după ce l-au luat ostatic pentru o perioada lungă de timp l-au ucis mișelește. El este un erou. Sigur că și ei au plătit greu, au plătit scump acest act. Mulțumesc prietenului meu, domnului președinte Iohannis, pentru amabilitatea de a-mi ura condoleanțe.

Terorismul este o chestiune ce preocupa întreaga lume și lupta trebuie continuată pe plan mondial. Înmormantarea procurorului va avea loc astăzi. Am transmis condoleanțe întregii familii. Sper să îi pot vizita în această seară.

Lupta noastră împotriva terorismului trebuie să continue într-o manieră hotărâtă, iar Partidul nostru sigur că va lua măsuri referitoare la ceea ce s-a întâmplat și consider că această acțiune teroristă a fost întreprinsă ca o atitudine împotriva partidului nostru, împotriva democrației. Democrația este un sistem complex care nu poate suporta terorismul. Noi toti trebuie să luptăm împotriva terorismului și în calitate de președinte al Turciei sigur că voi continua această luptă până la capăt.

Din momentul în care am pășit în România am fost primit cu ospitalitate deosebită. Am discutat relațiile politice, militare economice, comerciale și culturale dintre Romania și Turcia. Din punct de vedere politic, am dorit să mulțumesc României pentru sprijinul acordat pentru aderarea noastră la Uniunea Europeană și cred că în perioada următoare sprijinul României va fi și mai hotărât.

Solidaritatea noastră se manifesta si pe alte planuri, spre exemplu in cel militar. Colaborarea din cadrul NATO se bazează pe solidaritatea dintre noi, care va continua și pe viitor. România se află într-un proces de dezvoltare.

Din punct de vedere al relațiilor economice și comerciale dintre noi, avem o construcție normală, avem un schimb de 6,3 miliarde de dolari. Obiectivul nostru este de a atinge 10 miliarde de dolari. Atunci când vom atinge cele 10 miliarde vom dori să depășim și acest volum. Investitorii turci se află în Romania de 20 de ani și ei au realizat investiții în valoare de 10 miliarde dolari. Dorim ca oamenii de afaceri din țările noastre să pătrundă pe terțe piețe și să devină mai puternici.

Iată, avem 137 de ani de relații diplomatice între Turcia și România.

Suntem țări apropiate. În România ne simtim în casa prietenilor noștri și acest lucru se datorează și interesului romanilor față de turismul din Turcia: 425.000 de turiști români au vizitat anul trecut Turcia.  Există firme care doresc să facă noi investiții în România și am discutat cu Klaus Iohannis și i-am spus că dacă ei vor fi sprijiniți vor asigura locuri de munca pentru mulți romani. O firma turca vrea să facă o investiție de 200 de milioane de dolari.ˮ

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare