Trei nave guvernamentale chineze au intrat sâmbătă dimineaţă în apele teritoriale japoneze ale arhipelagului Senkaku, un grup de insule revendicat de Beijing sub numele de Diaoyu,...
Fostul deputat PSD Radu Podgorean a fost numit de premierul Victor Ponta în postul de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, iar Dan Manolescu, propus...
Acționarii Nabucco și consorțiul Shah Deniz II au semnat vineri, la Viena, două acorduri privitoare la finanţarea în comun a costurilor de dezvoltare a Nabucco Vest...
Un ostatic român din Algeria a fost eliberat şi este în siguranţă, conform companiei nipone JGC. Compania niponă JGC, care are activităţi în complexul de exploatare...
Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei, a declarat vineri la PSD că nimeni nu o să-i oblige pe învăţători şi educatori să facă studii superioare dacă...
Proiectul de modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor a fost trimis la Preşedinţie, Guvern, ANI şi Parchet, pentru ca aceste instituţii să exprime un punct de...
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a depus, vineri dimineaţă, la sediul Guvernului o petiţie cu o lungime de 130 de metri şi peste...
Negocierile Fondului Monetar Internaţional cu autorităţile române au început. Un punct important în discuţiile de zilele trecute ale premierului Victor Ponta cu delegația FMI se pare...
Aproape 460.000 autovehicule Dacia au fost vândute în 2012 la nivel global, în creștere cu 4,8% față de 2011, a anunțat compania românească. Cele mai mari...
Parlamentarii britanici au cerut joi Guvernului de la Londra o analiză urgentă privind românii și bulgarii care vor veni în M. Britanie, după ridicarea restricțiilor pe...