Peste 100 de civili, inclusiv femei şi copii, au fost ucişi în cursul unui asalt al armatei siriene asupra unei regiuni de la periferia oraşului Homs,...
Din 2006 încoace, odată cu implementarea în România a noii legislaţii comunitare pentru combaterea fumatului, industria tutunului traversează o perioadă mai puţin fastă. Şi urmează să...
Delegaţia Fondului Monetar Internaţional discută joi cu conducerea Băncii Naţionale a României. Temele care urmează a fi abordate sunt: supravegherea bancară, sistemul bancar, indicatorii de prudenţialitate...
Timbrul de mediu va fi aplicat numai autovehiculelor de pasageri cu cel mult opt locuri şi va fi stabilit luând în calcul integral emisia de dioxid...
Un grup islamist armat a revendicat miercuri masiva luare de ostatici de la un complex gazifer din Algeria, solicitând mai ales „oprirea agresiunii” în Mali, într-un...
Aproximativ 50.000 de români și bulgari vor ajunge anual în Marea Britanie după ridicarea restricțiilor pe piața muncii, la 1 ianuarie 2014, potrivit unor estimări ale...
Primul ministru sârb Ivica Dacic şi omologul său croat Zoran Milanovic s-au angajat miercuri, la Belgrad, să acţioneze pentru ameliorarea relaţiilor dintre statele lor. Relațiile dintre...
Liderul deputaţilor PNL, Dan Radu Ruşanu, a declarat marţi că parlamentarii vor beneficia de 4.000 de lei pentru cheltuielile de cazare, obţinuţi în baza unei declaraţii...
Islamiştii au atacat miercuri o instalaţie British Petroleum în sudul Algeriei şi au luat ostatici mai mulţi angajaţi ai grupului, de naţionalitate britanică, norvegiană şi japoneză....
Proiectul de lege privind eliminarea taxei radio-tv a primit raport negativ, miercuri, din partea Comisiei de Cultură a Senatului. ”În contextul socio-economic actual se impune eliminarea...