Connect with us

Publicat cu

pe

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a explicat motivele pentru care a fost emis comunicatul de miercuri seară al DSU, în care se menționa faptul că substanțele folosite în timpul protestului din Piața Victoriei, din 10 august, sunt conforme standardelor internaționale, recomandându-le celor expuși să meargă la medic pentru control doar dacă au simptome îngrijorătoare. 

 

 

Raed Arafat respinge acuzațiile, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, potrivit cărora departamendul condus de el ține partea Jandarmeriei, dar și cea căreia comunicat ar fi unul politic, menționând totodată că singurul scop al acestuia este interesul ceățeanului. Arafat menţionează că în urma violenţelor 450 de persoane au primit îngrijiri de la echipajele SMURD, dintre care 290 cu simptome acute de expunere la gazele lacrimogene, 70 ajungând la spital, iar 9 rămânând internate pentru diferite probleme.

Acesta susține că a dat „acest comunicat mai ales după ce am fost sesizat de colegii de la UPU Floreasca asupra faptului că mai multe persoane se prezintă fără simptome solicitând a fi consultate și să aibă analizele de sânge efectuate. Este clar că în cazul în care ai simptome sau probleme care te îngrijorează, ca pacient este recomandat să ajungi la spital sau la un medic. Însă controalele de rutină nu sunt necesare, iar în cazul persoanelor care nu prezintă simptome sau sechele, analizele de sange nu au ce demonstra, mai ales la o diferență de 5 zile, având în vedere că acest comunicat s-a emis ieri, 15 August, când numărul persoanelor care veneau pentru consult a început să crească, nefiind necesară însă internarea a niciuneia dintre ele.”

Raed Arafat afirmă că numărul celor care s-au prezentat la medic după ce s-au aflat în Piaţa Victoriei a crescut după ce un medic psihiatru a publicat în social media un articol în care a prezentat toate aspectele legate de expunerea la substanţele lacrimogene şi riscurile pe termen mediu şi lung.

„Din păcate, intenţia de a linişti populaţia care nu prezintă simptome sau semne, luând în considerare că peste 100.000 de persoane au fost la Piaţa Victoriei în noaptea de 10 August, a fost interpretată de către un grup de persoane ca o diversiune şi o dezinformare din partea noastră. Interpretarea şi mai absurdă este că ţinem partea Jandarmeriei importriva populaţiei sau că am executat ordine politice şi că acest comunicat este unul politic”, mai afirmă Arafat.

„Ca persoană, dar şi ca instituţie, avem obligaţia de a păstra echidistanţă şi neutralitatea pentru a putea duce la îndeplinire misiunea noastră corect. Noi nu putem fi de partea unuia sau de parte altuia când executăm misunile în domeniul situaţiilor de urgenţă, singurul scop fiind interesul ceteanului pe care îl servim. Nu poate nimeni să ne impună adoptarea unei poziţii dacă această poziţie nu este în favoarea cetăţeanului simplu iar când comunicăm, facem acest lucru cu scopul de a informa corect populaţia indiferent cum este interpretată comunicarea noastră de către unii sau alţii. Am considerat necesară această clarificare după ce am văzut comentariile la comunicatul emis ieri”, mai susține Raed Arafat.

Potrivit acestuia, 450 de persoane au primit îngrijiri de la echipele SMURD în noaptea de 10 spre 11 august, când au avut loc evenimentele violente din Piaţa Victoriei, dintre acestea, aproximativ 290 având simptome acute de expunere la substanţele lacrimogene, iar 70 fiind transferate la spitale. Nouă dintre ele au rămas internate pentru diferite probleme.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a transmis miercuri seara un comunicat în care susţine că a luat legătura cu producătorii substanţelor din compoziţia gazelor lacrimogene folosite de jandarmi în 10 august, în Piaţa Victoriei, care au confirmat că acestea sunt fabricate conform standardelor europene şi internaţionale şi că efectele pe care le au sunt iritarea ochilor, a căilor respiratorii şi a pielii, de durată scurtă, cu excepţia situaţiei în care expunerea este una de lungă durată şi, mai ales, dacă aceasta are loc într-un spaţiu închis şi nu în aer liber. DSU spune că „nu este necesară deplasarea populaţiei către unităţile de primiri urgenţă pentru efectuarea unor controale de rutină pentru simplul fapt că au fost în piaţă şi au fost expuse substanţelor lacrimogene, decât în situaţia excepţională în care există acuze / simptome îngrijorătoare, care necesită consultarea unui medic”, potrivit News.ro

 

Sursă foto: Facebook/RaedArafat

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare