În ceea ce privește denumirea USL în campania electorală pentru europarlamentare, PSD afirmă că ar putea fi desființată doar prin denunțarea acordului politic de către Alianța de Centru Dreapta (formată din PNL și PC) și Alianța de Centru Stânga (formată din PSD și UNPR) sau prin Radierea Alianțelor Politice a uneia dintre cele două părți. “USL a fost constituită prin acordul dintre două alianţe politice, respecti...
PDL va susţine moţiunea de cenzură iniţiată de PNL, dar nu înainte de a o analiza şi completa, a declarat miercuri, deputatul democrat-liberal, Tinel Gheorghe, într-o conferință de presă. “Grupurile parlamentare PDL au primit textul moţiunii de cenzură, iniţiată de PNL. Până luni, parlamentarii PDL vor analiza textul şi vor aduce completările necesare prin prisma viziunii şi a punctelor de vedere exprimate în doi ...
Preşedintele Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituţională a României (CCR) în legătură cu un conflict de natură constituţională generat de refuzul premierului Victor Ponta de a contrasemna decrete prezidenţiale privind decorarea unor personalităţi care au asigurat conducerea Institutului Cultural Român în perioada 2005-2012, a anunţat miercuri preşedintele CCR, Augustin Zegrean.
Președintele Traian Băsescu a declarat marți, într-o conferință de presă, la Palatul Cotroceni, că premierul Victor Ponta s-a lansat în campania prezidenţială și a acoperit, în mod incorect, campania pentru euroalegeri. Șeful statului a accentuat că liderul social-democrat nu trebuie să ajungă președintele României, deoarece soarta sa depinde de “baronii penali” și de patronii de trusturi media. “Victor-Viorel Pon...
Guvernul României a stabilit 1 ianuarie 2019 că data ţintă pentru aderarea României la zona euro, a anunțat, marți, ministrul Finanțelor, Liviu Voinea, la reuniunea Consiliului ECOFIN şi la reuniunea Consiliului Guvernatorilor Banci Europene de Investiţii, care s-au desfăşurat la Bruxelles. “În contextul discuţiei miniştrilor referitoare la situaţia economică din UE şi prognoza de primavară a Comisiei Europene, pu...
Prim-vicepreședintele PDL, Cătălin Predoiu, a declarat marți, într-o conferință de presă, că este deschis la o alianță politică de dreapta, în vederea alegerea prezidențiale. Referitor la unificarea dreptei, acesta a subliniat că democrat-liberalii nu vor susține o unificare a dreptei în jurul Elenei Udrea. ”Pe de o parte dorim să adunăm toate eforturile dreptei în sesiunea unui candidat unic, atunci acel candidat...
Moțiunea de cenzură "Opriți Guvernul Ponta 3 - Guvernul corupției, demagogiei și minciunii!", inițiată de grupurile parlamentare ale PNL, va fi depusă săptămâna viitoare la secretariatele generale ale celor două Camere ale Parlamentului, a declarat, marți, vicepreședintele PNL, Eugen Nicolăescu, într-o conferință de presă la Palatul Parlamentului. "Conform angajamentului pe care PNL și l-a asumat și calendarului p...
Primarul Constanței, Radu Mazăre, susţine că după emiterea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului care va permite realizarea lucrărilor pe litoral şi în timpul sezonului estival autorităţile locale vor decide care dintre investiţiile private pot fi realizate şi vara şi în ce condiţii, pentru a nu afecta turiştii. "Eu am vorbit deja la Primărie şi după ce va fi emisă ordonanţa vom lua la mână toate autorizaţiile de con...
Președintele PDL, Vasile Blaga, a scris marți, pe pagina sa de Facebook, că îi mulțumește lui Traian  Băsescu pentru reevaluarea PDL și a susținut că nu a folosit mesaje de tip PSD pentru a câștiga conducerea partidului, așa cum a afirmat președintele. ”Îi mulţumesc preşedintelui Băsescu că a reevaluat PDL şi, de câteva zile încoace, nu mai este partid de fesenişti ba chiar recunoaşte meritele acestui partid în de...
Europarlamentarul liberal, Norica Nicolai, aflată pe prima poziţie a listei PNL pentru alegerile din 25 mai, a declarat marţi, la Oradea, că Uniunea Europeană are o şansă majoră să creeze mai multă coeziune în materie de politică externă şi de securitate comună. “Ne împinge realitatea externă spre acest proiect. Şi dacă Uniunea Europeană va decide, într-un final, că e nevoie de o armată europeană, eu sunt primul c...

Actualitate

Top Articole

Video