Raluca Turcan, despre sistemul medical din România: „Trebuie să existe cineva la decizie cu voinţă să taie în carne vie, pentru că sistemele nu se atacă din interior”
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a vorbit luni, pe 19 august, la Digi24 despre sistemul de sănătate din România. Aceasta a afirmat că deși în sistemul de sănătate s-au investit bani mulți, condițiile medicale nu au crescut direct proporțional. Totodată, ministrul Culturii a constatat că deși există sesizări privind malpraxisul, „nu prea” există consecințe.
„Situaţia din spitalele din România este una cronică şi această nenorocire, aş caracteriza-o, practic a redeschis subiectul unei reforme reale în sistemul de sănătate pentru că, pe fond, în România s-au adus bani mulţi în sistemele medicale, de la aparatură, până la infrastructură spitalicească.
Din nefericire, condiţiile medicale nu au crescut direct proporţional şi în continuare suntem deficitari la anumite proceduri medicale unde, dintr-o conivenţă care funcţionează şi în alte sisteme, cum este, să spunem, oarecum conivenţa cadrelor medicale, nu s-a reuşit până acum şi nu a existat suficientă voinţă pentru introducerea unor proceduri care să ducă la sancţionarea şi a unor greşeli din partea corpului medical”, a afirmat Raluca Turcan.
Ea a declarat că în toate sistemele există tendința ca profesioniștii să se apere unii pe alții „și atunci trebuie să existe cineva la decizie cu voință să taie în carne vie, pentru că în general sistemele nu se atacă din interior.
„Uitaţi-vă pe cifre, avem foarte puţine situaţii de sancţionare a malpraxisului. Eu nu pot să spun că în fiecare zi urmăresc ce se întâmplă în sistemul sanitar, dar avem cazuri de malpraxis sesizate şi consecinţe nu prea”, a adăugat Raluca Turcan.
Politică
Proiect PNL: Pensionarii cu pensii de până la 3.000 de lei pot obține gratuit adeverințele de venit. Pentru pensionarii cu venituri între 3.001 și 6.000 de lei, costurile vor fi reduse la jumătate
Senatorii PNL au depus un proiect de lege prin care pensionarii cu pensii de până la 3.000 de lei pot obține gratuit adeverințele de venit pentru recalcularea pensiilor, iar pentru pensionarii cu venituri cuprinse între 3.0001 și 6.000 de lei costurile se reduc la jumătate.
„Partidul Naţional Liberal vine în sprijinul pensionarilor pentru obţinerea adeverinţelor de venit prin reducerea la zero a taxelor pentru emiterea lor. Senatorii PNL au depus în procedură parlamentară propunerea legislativă prin care pensionarii pot obţine cu taxe zero adeverinţele de venit de la deţinătorii legali de arhive sau de la operatorii economici autorizaţi de Arhivele Naţionale pentru prestarea serviciilor, arhivisti”, a anunțat grupul parlamentar al PNL de la Senat.
Pensionarii cu pensii de până la 3.000 de lei pot obține gratuit adeverințele pentru recalcularea pensiilor
Senatorii PNL au depus în procedura parlamentară propunerea legislativă prin care pensionarii pot obține gratuit adeverințele de venit.
„Pensionarii cu pensii de până la 3.000 de lei pot solicita gratuit aceste adeverinţe, costul lor fiind decontat de către agenţiile judeţene pentru prestaţii sociale! Pentru pensionarii cu venituri din pensii cuprinse între 3.001 şi 6.000 lei, costurile pentru emiterea adeverinţelor se reduc la jumătate!”, au precizat aceștia.
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a solicitat dezbaterea şi aprobarea acestei iniţiative în procedură de urgenţă, astfel încât ambele camere ale Parlamentului să poată aproba actul normativ cât mai repede.
Politică
România a obţinut poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi unul dintre cele mai importante portofolii – Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie
Marcel Ciolacu a afirmat, marți, că România a obținut, prin Roxana Mînzatu, poziția de vicepreședinte al Comisiei Europene și unul dintre cele mai importante portofolii – Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie.
„Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, România a obţinut poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi unul dintre cele mai importante portofolii – Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie. Un portofoliu major, care va administra o cincime din bugetul UE, mai exact 235 de miliarde de euro. Practic, România devine parte a deciziei în Uniunea Europeană”, a anunţat, marţi, pe Facebook, Marcel Ciolacu.
Roxana Mînzatu, propunerea României de comisar european
Roxana Mînzatu, propunerea României de comisar european, va coordona atât partea de educație, cât și zona de politici sociale, precum și programele de finanțare aferente acestor domenii: Fondul Social European Plus, Fondul Social pentru Climă și Erasmus+.
„Astăzi eforturile românilor au primit şi recunoaşterea binemeritată prin acest portofoliu ce combină o greutate politică semnificativă şi fonduri substanţiale ale UE, cu potenţial legislativ şi politic solid şi acces esenţial la serviciile şi agenţiile Comisiei”, a adăugat Ciolacu.
Premierul a amintit că în prezent România este reprezentată la cel mai înalt nivel al conducerii Uniunii prin:
- Roxana Mînzatu, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar al unuia dintre cele mai relevante portofolii în arhitectura noii Comisii
- Victor Negrescu, vicepreşedinte al Parlamentului European
- Dragoş Benea, preşedinte al uneia dintre cele mai importante comisii din PE – Comisia REGIO, de dezvoltare regională
Politică
Guvernul vine în sprijinul românilor afectați de inundații: „Sunt în curs procedurile pentru ca Ministerul Administraţiei şi Internelor să instituie starea de alertă la nivelul judeţelor Galaţi şi Vaslui / Prioritatea, reparaţiile la case, anexe, drumuri şi poduri / 4 clădiri modulare, pentru şcoli”
Marcel Ciolacu a anunțat luni, în deschiderea ședinței de Guvern, că fiecare familie afectată de inundații va primi un ajutor de urgență de maximum 10.000 de lei, iar în cazul familiilor care și-au pierdut pe cineva drag, ajutor suplimentar de 10.000 de lei.
Totodată, premierul a menționat în cadrul ședinței de Guvern că sunt în curs procedurile obligatorii pentru ca Ministerul Administraţiei şi Internelor să instituie starea de alertă la nivelul celor două judeţe afectate de inundaţii, Galați şi Vaslui, el precizând că prioritatea o reprezintă reparaţiile la case, anexe, drumuri şi poduri.
Guvernul vine în ajutorul românilor afectați de inundațiile devastatoare din ultimele zile
Marcel Ciolacu a anunțat luni mai multe măsuri menite să sprijine cetățenii români aflați în necaz în urma inundațiilor.
„Alocăm azi primele sume pentru a compensa o parte din pagubele suferite. Fiecare familie afectată va primi un ajutor de urgenţă din partea Guvernului de maxim 10.000 de lei. Iar, în cazul acelor familii care şi-au pierdut pe cineva drag, aprobăm un ajutor suplimentar de 10.000 de lei”, a afirmat premierul, precizând că suma totală a primului ajutor este de 100 de milioane de lei și că acesta este „un gest obligatoriu de solidaritate față de românii încercați greu de soartă”.
Acesta a mai arătat că prin cadrul legislativ aprobat azi vor putea interveni cu ajutoare de urgență în orice altă zonă, dacă va fi nevoie.
Ciolacu, despre prioritățile de după inundații
Premierul a vorbit în ședința de Guvern și despre faptul că prioritatea o reprezintă efectuarea urgentă a lucrărilor de reparații, atât la casele și anexele distruse, cât și la drumuri, poduri, precum și alte obiective de infrastructură locală.
„De aceea, la propunerea prefecţilor de Galaţi şi Vaslui, sunt în curs procedurile obligatorii pentru ca Ministerul Administraţiei şi Internelor să instituie starea de alertă la nivelul celor două judeţe. Astfel, autorităţile locale se pot mişca rapid pentru a contracta lucrări şi servicii în termen extrem de scurt”, a menționat Ciolacu.
Acesta a mai spus că vor ca toți copiii din comunele afectate să poată merge în continuare la școală.
„Sunt localităţi unde şcolile au fost grav avariate. De aceea, aprobăm eliberarea urgentă de la Rezervele Statului a patru clădiri modulare, în care copiii pot învăţa temporar până când situaţia revine la normal. Autorităţile locale, împreună cu ministerul Educaţiei, se ocupă şi vor operaţionaliza rapid aceste şcoli temporare”, a anunţat premierul.
Ciolacu a ținut să mulțumească tuturor instituțiilor locale și centrale implicate în acest efort, precizând că „sunt mii de pompieri, militari, poliţişti, medici şi angajaţi din administraţiile locale care au muncit non-stop de aproape 72 de ore”.
-
Lifestyle3 ani înainte
Minimalismul, noul stil de viață care cucerește planeta. Discret, este adoptat de tot mai mulți români cu bani
-
Politică3 ani înainte
Florin Cîțu va câștiga detașat confruntarea cu Ludovic Orban. Iată si de ce
-
Lifestyle3 ani înainte
Un sfat vital din partea medicilor: pentru o viață sănătoasă, dormiți mai mult de 6 ore pe noapte
-
Lifestyle3 ani înainte
În sfârșit te întorci la birou. Cum te vei îmbrăca?