Connect with us

Publicat cu

pe

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marți, într-o conferință de presă, că e “scandalos” modul în care se comportă premierul Victor Ponta și președintele Traian Băsescu, adăugând că declarațiile din ultimele zile ale acestora seamănă cu cele ale “unor lideri ai lumii interlope”.

E scandalos ca întâi-stătătorii unei ţări, cei doi capi ai Executivului, preşedintele ţării şi şeful Guvernului, să facă de râs, pur şi simplu, această ţară, prin declaraţii cu un conţinut şi cu un ton care seamănă mai degrabă cu cel al unor căpetenii de bandă sau ai unor lideri ai lumii interlope”, a spus Antonescu.

Acesta a adăugat că aceste declarații au adus România “sub ochii tuturor observatorilor interni şi internaţionali” și au transformat-o într-o o ţară în care “preşedintele şi premierul se fac corupţi, mafioţi, unul pe altul, se ameninţă la lumina zilei cu puşcăria unul pe altul şi fiecare pe apropiaţii celuilalt”.

A devenit o obişnuinţă ca domnul Băsescu să-l declare răspicat şi repetat, pe primul ministru, profund corupt. Să facă ceva dacă-i aşa. Domnul prim-ministru ne precizează că preşedintele face atac mafiot şi ne precizează şi ziua când va intra în puşcărie: 22 decembrie”, a mai spus liderul liberal.

Antonescu a subliniat că nu este de acord nu un astfel de comportament și un “asemenea mod de a-ţi bate joc de cetăţenii unei ţări”.

Asistăm la aspecte comice – plângeri penale făcute la grămadă. Ameninţări că nu-ţi mai găseşti bărbatul acasă. Lucruri nedemne. Cred că trebuie să se oprească, mai jos de atât nu se poate. Asistăm la fenomene tulburătoare – domnul Ponta şi-a pierdut controlul. Ne anunţă că se mută cu birou cu totul în sediul unei unităţi militare. Nici Ceauşescu, în faţa unei revolte naţionale, nu s-a mutat cu biroul, ci a fugit cu un elicopter. La mineriade, totuşi Petre Roman nu a fugit cu tot cu birou şi cu secretară. Ce s-a întâmplat, de primul-ministru anunţă că a fugit cu tot cu birou la MApN? Care sunt explicaţiile? Nici Pinochet n-a făcut asta şi era dictatură militară. Cum ar putea preşedintele să-i însceneze aşa ceva? Se deghizează noaptea în Duicu? Ce se va întâmpla la MApN? Pentru că domnul Ponta spune că pleacă din sediul Guvernului pentru că este cam civil, aşa trebuie să fie Guvernul, civil. Nu ştiu pentru cine se joacă această operetă. Sediul tradiţional, istoric, de până la Ponta 3, al Guvernului României, este în Piaţa Victoriei. Îşi imaginează domnul Ponta că acolo se intră ca la mall, adică intră cine vrea”, a completat președintele PNL.

Liderul liberal a mai precizat că în România ar trebuie să se discute despre strategia internațională și este inadminisbil ca, “în faţa naţiunii, cei doi să se ameninţe cu puşcăria”.

O ţară în care premierul şi preşedintele se ameninţă făţiş cu puşcăria şi în care premierul fuge cu biroul în MApN este o ţară care nu face impresie bună. Dacă se sperie şi la MApN? Dacă are impresia că este ascultat şi la MApN? Unde fuge domnul Ponta? Unde să ne aşteptăm, într-o bună zi, că se mută? Trebuie să existe o stabilitate a biroului, ca să ştim de unde să-l luăm pe domnul Ponta. Bineînţeles că acest „de unde să-l luăm” nu are o conotaţie judiciară. N-am nicio simpatie pentru domnul Băsescu, dar e inacceptabil ca domnul Ponta să ne spună când intră în puşcărie domnul Băsescu, În legătură cu domnul Duicu, să nu comenteze aceste lucruri. Nu să spună că dacă va ajunge preşedinte, unii vor fi eliberaţi iar alţii nu. Să ne spună dacă în biorul său, cu ştirea sa, a venit şeful Poliţiei şi a luat comenzile de la Duicu. Dacă n-au venit, n-are niciun motiv să se mute. Dacă au venit, să ne spună de ce au venit”, a mai spus Antonescu.

Politică

Proiect PNL: Pensionarii cu pensii de până la 3.000 de lei pot obține gratuit adeverințele de venit. Pentru pensionarii cu venituri între 3.001 și 6.000 de lei, costurile vor fi reduse la jumătate

Publicat cu

pe

Programul de guvernare al PNL, adoptat cu unanimitate de voturi

Senatorii PNL au depus un proiect de lege prin care pensionarii cu pensii de până la 3.000 de lei pot obține gratuit adeverințele de venit pentru recalcularea pensiilor, iar pentru pensionarii cu venituri cuprinse între 3.0001 și 6.000 de lei costurile se reduc la jumătate.

„Partidul Naţional Liberal vine în sprijinul pensionarilor pentru obţinerea adeverinţelor de venit prin reducerea la zero a taxelor pentru emiterea lor. Senatorii PNL au depus în procedură parlamentară propunerea legislativă prin care pensionarii pot obţine cu taxe zero adeverinţele de venit de la deţinătorii legali de arhive sau de la operatorii economici autorizaţi de Arhivele Naţionale pentru prestarea serviciilor, arhivisti”, a anunțat grupul parlamentar al PNL de la Senat.

Pensionarii cu pensii de până la 3.000 de lei pot obține gratuit adeverințele pentru recalcularea pensiilor

Senatorii PNL au depus în procedura parlamentară propunerea legislativă prin care pensionarii pot obține gratuit adeverințele de venit.

„Pensionarii cu pensii de până la 3.000 de lei pot solicita gratuit aceste adeverinţe, costul lor fiind decontat de către agenţiile judeţene pentru prestaţii sociale! Pentru pensionarii cu venituri din pensii cuprinse între 3.001 şi 6.000 lei, costurile pentru emiterea adeverinţelor se reduc la jumătate!”, au precizat aceștia.

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a solicitat dezbaterea şi aprobarea acestei iniţiative în procedură de urgenţă, astfel încât ambele camere ale Parlamentului să poată aproba actul normativ cât mai repede.

Citește mai departe

Politică

România a obţinut poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi unul dintre cele mai importante portofolii – Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Publicat cu

pe

Marcel Ciolacu a afirmat, marți, că România a obținut, prin Roxana Mînzatu, poziția de vicepreședinte al Comisiei Europene și unul dintre cele mai importante portofolii – Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie.

„Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, România a obţinut poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi unul dintre cele mai importante portofolii – Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie. Un portofoliu major, care va administra o cincime din bugetul UE, mai exact 235 de miliarde de euro. Practic, România devine parte a deciziei în Uniunea Europeană”, a anunţat, marţi, pe Facebook, Marcel Ciolacu.

Roxana Mînzatu, propunerea României de comisar european

Roxana Mînzatu, propunerea României de comisar european, va coordona atât partea de educație, cât și zona de politici sociale, precum și programele de finanțare aferente acestor domenii: Fondul Social European Plus, Fondul Social pentru Climă și Erasmus+.

„Astăzi eforturile românilor au primit şi recunoaşterea binemeritată prin acest portofoliu ce combină o greutate politică semnificativă şi fonduri substanţiale ale UE, cu potenţial legislativ şi politic solid şi acces esenţial la serviciile şi agenţiile Comisiei”, a adăugat Ciolacu.

Premierul a amintit că în prezent România este reprezentată la cel mai înalt nivel al conducerii Uniunii prin:

  • Roxana Mînzatu, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar al unuia dintre cele mai relevante portofolii în arhitectura noii Comisii
  • Victor Negrescu, vicepreşedinte al Parlamentului European
  • Dragoş Benea, preşedinte al uneia dintre cele mai importante comisii din PE – Comisia REGIO, de dezvoltare regională
Citește mai departe

Politică

Guvernul vine în sprijinul românilor afectați de inundații: „Sunt în curs procedurile pentru ca Ministerul Administraţiei şi Internelor să instituie starea de alertă la nivelul judeţelor Galaţi şi Vaslui / Prioritatea, reparaţiile la case, anexe, drumuri şi poduri / 4 clădiri modulare, pentru şcoli”

Publicat cu

pe

Marcel Ciolacu a anunțat luni, în deschiderea ședinței de Guvern, că fiecare familie afectată de inundații va primi un ajutor de urgență de maximum 10.000 de lei, iar în cazul familiilor care și-au pierdut pe cineva drag, ajutor suplimentar de 10.000 de lei.

Totodată, premierul a menționat în cadrul ședinței de Guvern că sunt în curs procedurile obligatorii pentru ca Ministerul Administraţiei şi Internelor să instituie starea de alertă la nivelul celor două judeţe afectate de inundaţii, Galați şi Vaslui, el precizând că prioritatea o reprezintă reparaţiile la case, anexe, drumuri şi poduri.

Guvernul vine în ajutorul românilor afectați de inundațiile devastatoare din ultimele zile

Marcel Ciolacu a anunțat luni mai multe măsuri menite să sprijine cetățenii români aflați în necaz în urma inundațiilor.

„Alocăm azi primele sume pentru a compensa o parte din pagubele suferite. Fiecare familie afectată va primi un ajutor de urgenţă din partea Guvernului de maxim 10.000 de lei. Iar, în cazul acelor familii care şi-au pierdut pe cineva drag, aprobăm un ajutor suplimentar de 10.000 de lei”, a afirmat premierul, precizând că suma totală a primului ajutor este de 100 de milioane de lei și că acesta este „un gest obligatoriu de solidaritate față de românii încercați greu de soartă”.

Acesta a mai arătat că prin cadrul legislativ aprobat azi vor putea interveni cu ajutoare de urgență în orice altă zonă, dacă va fi nevoie.

Ciolacu, despre prioritățile de după inundații

Premierul a vorbit în ședința de Guvern și despre faptul că prioritatea o reprezintă efectuarea urgentă a lucrărilor de reparații, atât la casele și anexele distruse, cât și la drumuri, poduri, precum și alte obiective de infrastructură locală.

„De aceea, la propunerea prefecţilor de Galaţi şi Vaslui, sunt în curs procedurile obligatorii pentru ca Ministerul Administraţiei şi Internelor să instituie starea de alertă la nivelul celor două judeţe. Astfel, autorităţile locale se pot mişca rapid pentru a contracta lucrări şi servicii în termen extrem de scurt”, a menționat Ciolacu.

Acesta a mai spus că vor ca toți copiii din comunele afectate să poată merge în continuare la școală.

„Sunt localităţi unde şcolile au fost grav avariate. De aceea, aprobăm eliberarea urgentă de la Rezervele Statului a patru clădiri modulare, în care copiii pot învăţa temporar până când situaţia revine la normal. Autorităţile locale, împreună cu ministerul Educaţiei, se ocupă şi vor operaţionaliza rapid aceste şcoli temporare”, a anunţat premierul.

Ciolacu a ținut să mulțumească tuturor instituțiilor locale și centrale implicate în acest efort, precizând că „sunt mii de pompieri, militari, poliţişti, medici şi angajaţi din administraţiile locale care au muncit non-stop de aproape 72 de ore”.

Citește mai departe
Social16 ore înainte

Guvernul oferă stimulente financiare pentru elevii cu media 10 la examene

Social17 ore înainte

Medicii veterinari desfășoară acțiuni în zonele afectate de inundații. Climatolog: „E posibil să avem din nou astfel de episoade”

Programul de guvernare al PNL, adoptat cu unanimitate de voturi
Politică2 zile înainte

Proiect PNL: Pensionarii cu pensii de până la 3.000 de lei pot obține gratuit adeverințele de venit. Pentru pensionarii cu venituri între 3.001 și 6.000 de lei, costurile vor fi reduse la jumătate

Social2 zile înainte

Incident grav de securitate la Parlament. O persoană a aruncat cu benzină, provocând un incendiu. 300 de persoane au fost evacuate

Politică2 zile înainte

România a obţinut poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi unul dintre cele mai importante portofolii – Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Social2 zile înainte

Raed Arafat explică de ce nu se dau mesaje RO-Alert în caz de cutremur: „Ai câteva secunde înainte, dar ai mesajul și panica”

Internațional2 zile înainte

Meta interzice accesul presei ruse de stat pe platformele sale: „După o analiză atentă, ne-am extins acţiunea împotriva presei de stat ruse”

Politică3 zile înainte

Guvernul vine în sprijinul românilor afectați de inundații: „Sunt în curs procedurile pentru ca Ministerul Administraţiei şi Internelor să instituie starea de alertă la nivelul judeţelor Galaţi şi Vaslui / Prioritatea, reparaţiile la case, anexe, drumuri şi poduri / 4 clădiri modulare, pentru şcoli”

Politică3 zile înainte

Ludovic Orban și-a anunțat candidatura la Președinția României

Social3 zile înainte

ANPC, recomandări despre achiziționarea biletelor de avion. Ce trebuie să știi

Facebook

Articole Populare