Connect with us

Publicat cu

pe

Ministrul Mediului a anunțat lansarea unei noi ediții a programului Casa Verde Fotovoltaice, iar bugetul alocat este de două miliarde de lei.

Mircea Fechet a precizat că la această ediție vor fi finanțate și unitățile de stocare a energiei electrice. Înscrierea persoanelor fizice în program va începe pe data de 27 septembrie.

Mircea Fechet a prezentat programul joi, în cadrul unei conferințe de presă.

„Anul acesta alocăm o sumă record, 2 miliarde de lei urmează a fi puse la dispoziţia românilor pentru ca aceştia să producă electricitate în propria locuinţă, să participe în acest fel la un mediu mai curat, dar în acelaşi timp să plătească facturi mai mici la energie electrică. Noutatea programului de anul acesta este legată de cuantumul sumei finanţate, pe de o parte, mărim de la 20.000 de lei la 30.000 de lei finanţarea AFM-ului. La fel cum o altă noutate este reprezentată de faptul că vom finanţa pentru prima dată şi acumulatori, unităţi de stocare a energiei electrice. Din discuţia pe care am avut-o cu domnul preşedinte înainte de această conferinţă de presă  am şi testat un scenariu în care până la ora 13 într-o zi deja reuşeşti să îţi încarci acumulatorii, urmând ca în restul zilei să produci pentru consum propriu sau să dai energie electrică în reţea, urmând ca pe parcursul nopţii să te poţi folosi de energia stocată în bateriile proprii”, a declarat ministrul Mediului.

Mircea Fechet a mai spus că vor fi finanțate unitățile de cult, ca anul trecut.

„Sistemul pleacă de la minim 3 kw. Vom finanţa pe fiecare regiune în parte, la fel cum vom finanţa la fel ca în anul trecut şi unităţile de cult. Vom avea o sesiune separată pentru clădirile cu destinaţie spaţiu de locuit pentru personalul clerical sau clădirea care are ca destinaţie spaţiul în care se celebrează slujbele religioase”, a transmis Mircea Fechet.

Ce criterii trebuie să îndeplinească cei care doresc să se înscrie în program?

Președintele AFM a precizat că cetățenii care doresc să participe în cadrul programului trebuie să știe că regulile de participare nu s-au schimbat față de sesiunea trecută.

„Vor fi aceleaşi documente minimale pentru înscrierea în cadrul programului şi anume actul de identitate, certificatele fiscale atât de la impozite şi taxe locale cât şi de la bugetul consolidat din care să rezulte că persoana fizică nu are datorii şi extrasul de carte funciară. Aplicaţia prin intermediul căreia se vor face înscrierile a rămas aceeaşi, este aceeaşi aplicaţie de anul trecut. Am avut un feedback foarte bun, aplicaţia a fost simplu de folosit şi a funcţionat foarte bine. Diferenţa este că anul acesta nu vom mai lăsa trei zile de înscriere pentru fiecare regiune. Înscrierile se vor face într-o singură zi pentru fiecare regiune pentru că am observat de anul trecut că banii s-au consumat în câteva minute”, a afirmat preşedintele AFM, conform news.ro

Înscrierea instalatorilor în acest program începe pe data de 6 septembrie, iar înscrierea persoanelor fizice se poate face din 27 septembrie.

„Un calendar pentru sesiunea de anul acesta va începe cu data de 6 septembrie, în acea dată vom începe înscrierea instalatorilor, vom deschide o nouă sesiune de acreditare pentru noi firme care doresc să participe la programul Casa Verde. Firmele care au fost anul trecut acreditate de AFM, dacă doresc să participe şi în sesiunea de anul acesta, rămân în continuare acreditate şi doar firmele noi care doresc să se înscrie în cadrul programului pe data de 6 septembrie îşi pot depune dosarele pentru acreditare.  Avem câteva etape pentru validarea instalatorilor. Începe pe data de 6 septembrie şi se va publica lista undeva pe 1 noiembrie. În paralel însă vom demăra şi înscrierea persoanelor fizice, aşa cum avem astăzi un calendar estimativ vom începe pe 27 septembrie înscrierea persoanelor fizice în aplicaţia aferentă programului Casa Verde Fotovoltaice până pe data de 9 octombrie. După ce se vor finaliza înscrierile, vor începe persoanele fizice să-şi aleagă instalatorii din lista publicată de către Administraţia Fondului pentru Mediu”, a mai afirmat Laurenţiu Neculaescu.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social

Viitura de pe Dunăre va ajunge în România în jurul datei de 28-29 septembrie. Apele Române: „Lucrările de apărare împotriva inundaţiilor vor asigura tranzitarea în siguranţă a viiturii care se va propaga pe o durată de până la 7 zile”

Publicat cu

pe

Administrația Națională Apele Române a anunțat, joi, că viitura de pe Dunăre va ajunge în România în jurul datei de 28-29 septembrie, iar debitul va fi mai mult decât dublu față de perioada actuală și cu mult mai mare decât media multianuală.

Apele Române: „Viitura de pe Dunăre va ajunge în România în jurul datei de 28-29 septembrie”

Specialiștii estimează că lucrările de apărare împotriva inundațiilor vor asigura tranzitarea în siguranță a viiturii care se va propaga pe o durată de până la 7 zile.

„Viitura de pe Dunăre va ajunge în România în jurul datei de 28-29 septembrie şi va avea valori maxime de până la 9200-9500 mc/s. Specialiştii de la Apele Române alături de cei de la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor monitorizează permanent debitele Dunării şi fac schimburi de date cu experţii de la nivelul ţărilor din bazinul hidrografic al Dunării”, au transmis, în cursul zilei de joi, specialiştii Apele Române.

Ei anunță că debitele Dunării sunt în creştere şi vor ajunge în 25 septembrie la o valoare de 8500 mc/s, fiind aproape dublu faţă de valoarea actuală. De asemenea, debitele în secţiunea Baziaş vor fi în creştere şi vor ajunge maximul valorii, în intervalul 28-29 septembrie, ajungând până la valoarea de 9200-9500 mc/s.

„Lucrările de apărare împotriva inundaţiilor vor asigura tranzitarea în siguranţă a viiturii care se va propaga pe o durată de până la 7 zile de la momentul intrării acesteia în secţiunea Baziaş. Echipele de la Apele Române de la nivelul celor 7 Administraţii Bazinale de Apă – Apele Române Banat, Apele Române Jiu , Apele Române Olt, Apele Române Argeş-Vedea, Apele Romane Buzau-Ialomita, Apele Romane Dobrogea-Litoral, Apele Române Prut-Bârlad) sunt în stare de alertă şi monitorizează foarte strict linia de apărare împotriva inundaţiilor, din aval Gruia, aflată în administrare pe o lungime de 1100 de km”, a mai transmis sursa menționată anterior.

Citește mai departe

Social

În octombrie va fi livrată noua tranșă pentru tichetele sociale, în valoare de 250 de lei. Adrian Câciu: „Avem o nouă tranșă care va fi pe cardurile a 2,6 milioane de cetățeni” / Ce se întâmplă cu ajutoarele de încălzire

Publicat cu

pe

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că în octombrie va fi livrată o nouă tranșă pentru tichetele sociale, în valoare de 250 de lei. De acest program vor beneficia 2,6 milioane de persoane.

„Tot pentru luna octombrie avem o nouă tranşă pentru tichetele sociale, dacă vreţi renumitele vouchere pentru alimente, de 250 de lei. Am majorat şi plafonul până la care se poate beneficia de aceste sume, plafonul fiind pentru venituri de până la 2.210 lei. În luna octombrie avem o nouă tranşă care va fi pe cardurile a 2,6 milioane de cetăţeni”, a declarat Adrian Câciu, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern.

Ce se întâmplă cu ajutoarele pentru încălzire

Câciu a fost întrebat dacă ajutorul pentru încălzire va fi acordat și în acest an.

„În ceea ce priveşte voucherele de energie, ele erau finanţate din exerciţiul financiar 2014-2020. A fost o modificare pe care am agreat-o cu Comisia Europeană, având în vedere situaţia din 2022 şi 2023. Pentru 2025 avem partea ajutor de încălzire şi legislaţia pe care o gestionează Ministerul Energiei, respectiv Ministerul Muncii astfel încât persoanele vulnerabile să poată să aibă sprijin acolo unde este nevoie pentru a trece peste iarnă cu bine”, a explicat Adrian Câciu.

Marcel Ciolacu a anunțat că pensionarii ale căror pensii au crescut după recalculare vor primi în continuare ajutorul social pentru încălzire.

„Venim cu o decizie importantă și în privința ajutorului pentru încălzire: sumele rezultate în urma recalculării pensiilor nu se iau în calcul la stabilirea drepturilor pentru acest tip de ajutor. Rămâne valabil ultimul talon de pensie emis înainte de recalculare. În acest fel, ne asigurăm că un număr cât mai mare de pensionari pot primi în continuare sprijinul în următoarea perioada”, a anunțat acesta.

„Ajutorul pentru încălzirea locuințelor și suplimentul pentru energie, energie termică, gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi sau petrolieri va fi acordat în continuare tuturor persoanelor care au beneficiat de acest sprijin. Potrivit Ordonanței de urgență adoptate astăzi de Guvern, cuantumul majorat al pensiilor, rezultat în urma procesului de recalculare potrivit Legii 360/2023 din sistemul public de pensii, nu se ia în calcul la stabilirea drepturilor la ajutorul pentru încălzirea locuinței și la suplimentul pentru energie.

Pentru a obține aceste drepturi, pensionarii vor prezenta ultimul talon de pensie emis înainte de recalcularea acestei pensii.

Măsura se va aplica între 1 septembrie 2024 – 15 octombrie 2025”, a precizat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Citește mai departe

Social

Fumatul în spațiile deschise ar putea fi interzis. Inițiativa a fost propusă de Uniunea Europeană

Publicat cu

pe

Fumatul în spațiile deschise, precum terase, stațiile de autobuz sau terase, ar putea fi interzis, la recomandarea Comisiei Europene. Inițiativa vizează inclusiv țigările electronice, cu tutun încălzit sau fără nicotină, conform Digi24.

Fumatul în spații deschise ar putea fi interzis

Specialiștii spun că inițiativa ar trebui să diminueze din poluare. Totuși, patronii de terase și baruri sunt de părere că în acest fel afacerile lor vor avea de suferit.

Proiectul UE nu va fi obligatoriu, ci va fi dat ca o recomandare pe care statele membre ar putea să o adopte pentru a reduce incidența bolnavilor de cancer.

Conform sursei citate anterior, fumătorii nu sunt de acord cu inițiativa UE. Totuși, nefumătorii spun că această inițiativă este bună și că ar trebui mai bine reglementată.

Fumatul ar putea fi interzis în stațiile de autobuz, în grădinile zoologice și în parcuri.

„În momentul în care le interzici să mai fumeze în spaţiile recreative sau în zonele de terasă, atunci automat vei crea o breșă şi o parte din consumatori nu vor mai veni în acele zone. Va avea acelaşi impact ca în momentul în care s-a interzis fumatul în interior şi cafenelele nu erau pregătite şi au făcut această ieşire spre exterior.”, a spus Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism Sud Est.

Citește mai departe
Socialo oră înainte

Viitura de pe Dunăre va ajunge în România în jurul datei de 28-29 septembrie. Apele Române: „Lucrările de apărare împotriva inundaţiilor vor asigura tranzitarea în siguranţă a viiturii care se va propaga pe o durată de până la 7 zile”

Politică2 ore înainte

CSAT a analizat Planul de Înzestrare a Armatei României 2025-2034: „România este direct interesată ca pe teritoriul naţional să existe capacităţi industriale care să poată asigura atât producerea de tehnică militară modernă”

Social7 ore înainte

În octombrie va fi livrată noua tranșă pentru tichetele sociale, în valoare de 250 de lei. Adrian Câciu: „Avem o nouă tranșă care va fi pe cardurile a 2,6 milioane de cetățeni” / Ce se întâmplă cu ajutoarele de încălzire

Social8 ore înainte

Fumatul în spațiile deschise ar putea fi interzis. Inițiativa a fost propusă de Uniunea Europeană

Socialo zi înainte

Guvernul oferă stimulente financiare pentru elevii cu media 10 la examene

Socialo zi înainte

Medicii veterinari desfășoară acțiuni în zonele afectate de inundații. Climatolog: „E posibil să avem din nou astfel de episoade”

Programul de guvernare al PNL, adoptat cu unanimitate de voturi
Politică2 zile înainte

Proiect PNL: Pensionarii cu pensii de până la 3.000 de lei pot obține gratuit adeverințele de venit. Pentru pensionarii cu venituri între 3.001 și 6.000 de lei, costurile vor fi reduse la jumătate

Social2 zile înainte

Incident grav de securitate la Parlament. O persoană a aruncat cu benzină, provocând un incendiu. 300 de persoane au fost evacuate

Politică2 zile înainte

România a obţinut poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi unul dintre cele mai importante portofolii – Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Social2 zile înainte

Raed Arafat explică de ce nu se dau mesaje RO-Alert în caz de cutremur: „Ai câteva secunde înainte, dar ai mesajul și panica”

Facebook

Articole Populare