Connect with us

Publicat cu

pe

Reprezentanții Colegiului Medicilor din Capitală au prezentat, în cursul zilei de miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală. Aceștia au menționat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale.

Totodată, șansa ca cineva să fi făcut un act deliberat de a suprima viața unui pacient nu este luată în calcul.

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din București

Președinta Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor din București (CMMB), Liana Pleș, a spus miercuri, într-o conferință de presă, că în toate cazurile incriminate au fost implicați de la doi la șase medici.

Din dosarele pe care le-am avut am urmărit în primul rând discuţia cu medicii pe fiecare dosar pentru că trebuie să vă spun că în unele cazuri au fost implicaţi mai mulţi medici, de la doi până la şase medici din aceeaşi secţie. Ceea ce ar fi presupus ca toţi cei şase medici ar fi avut un comportament care medical sau profesional nu era adecvat”, a spus Liana Pleş.

Ea a mai precizat că a fost analizat fiecare caz în parte, din cele 17 cazuri de decese și au fost audiați 23 de medici, toți medicii din secția de ATI.

Comisia a constatat că toate cazurile, absolut toate cazurile care au ajuns în ATI, reprezentau cazuri critice în stare foarte, foarte gravă, majoritatea transferuri din alte secţii ale spitalului, unele după mai multe luni de spitalizare. Câteva care au venit deja cu stop resuscitat sau neresuscitat din afara spitalului şi într-un caz, a fost vorba şi de un transfer dintr-un alt spital, al unui caz depăşit, al unui caz foarte grav care s-a prăpădit în aceeaşi zi”, a transmis preşedintele Comisiei de Disciplină, conform news.ro.

Liana Pleș a mai explicat că au fost respectate protocoalele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă și că a fost analizată întreaga evoluție și întregul parcurs al fiecărui pacient în spital.

Am verificat dacă există protocoale ale Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă, care ştiţi foarte bine sunt cele care trebuiesc respectate de către toţi medicii în activitatea profesională şi dacă aceste protocole sunt cunoscute şi de asemenea am verificat punctual consemnările din foaia de observaţie, respectiv dacă dozele administrate au fost în concordanţă cu indicaţiile, dacă au fost ajustate sau dacă s-au adaptat situaţiei clinice la fiecare pacient.

Din această analiză în toate cele 17 cazuri nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la aceste protocoale sau că cineva în mod intenţionat, mai ales că în unele cazuri sunt consemnări din partea mai multor medici chiar în aceeaşi zi ar fi făcut un act deliberat de a suprima sau de a reduce în scopul criminal”, a mai declarat Liana Pleş.

Cătălina Poiană: „Această situație a adus grave prejudicii relației de încredere între medic și pacient”

Președinta Colegiului Medicilor din București, Cătălina Poiană, a susținut în cadrul aceleiași conferințe de presă că această situație a adus grave prejudicii relației de încredere între medic și pacient.

Este adevărat că absolut toţi cei care greşesc trebuie să plătească. Deci întotdeauna greşelile trebuiesc recunoscute, corectate şi cei care fac aceste greşeli trebuie să răspundă. Dar în acelaşi timp, ca şi Colegiu al Medicilor din Municipiul Bucureşti, suntem aici ca, dincolo de vegherea actului medical, să respectăm onoarea corpului medical şi considerăm că în condiţiile în care ceea ce s-a cercetat aici dovedeşte că actul medical a fost un act corect, că medicii şi-au făcut datoria şi nu uitaţi, vorbim despre medici din ATI, medicii din ATI sunt medici a căror încărcare profesională şi grad de burnout este ieşit din comun, este una dintre specialităţile deficitare în toate spitalele din Bucureşti, presiunea care este exercitată asupra medicilor din anestesie şi terapie intensivă este una de excepţie, este una dintre cele mai grele şi cu mare responsabilitate dintre specialităţile medicale”, a mai transmis Cătălina Poiană, conform sursei citate anterior.

Președinta Colegiului Medicilor din București a mai spus că în cazul în care actul medical se dovedește a fi unul corect, atunci acest lucru trebuie spus public.

17 pacienți internați la Spitalul Pantelimon au murit în doar patru zile

Au fost demarate mai multe anchete în urma scandalului izbucnit la Spitalul Pantelimon din Capitală, inclusiv una penală, după acuzațiile referitoare la faptul că mai mulți pacienți au murit subit în doar câteva zile în Secția ATI din cauza administrării necorespunzătoare a unui medicament.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a început urmărirea penală pentru infracțiunea de omor, după ce 17 pacienți internați la ATI au murit în doar patru zile.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social

Guvernul oferă stimulente financiare pentru elevii cu media 10 la examene

Publicat cu

pe

Guvernul va oferi stimulente financiare pentru elevii cu media 10 la examene, Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat.

Această decizie va aduce beneficii substanțiale absolvenților cu media 10 după examenul de Evaluare Națională, dar și Bacalaureat.

Elevii de nota 10 vor fi premiați de Guvern

Guvernul a decis să îi premieze pe elevii care obțin nota 10 la examenele importante, Evaluare Națională și Bacalaureat.

Hotărârea prevede ca fiecare absolvent al clasei a VIII-a care a obținut media 10 la Evaluarea Națională să primească suma de 2.000 de lei.

Pentru elevii care au avut performanțe fantastice la Bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2024, Guvernul alocă suma de 5.000 de lei.

În acest an, 74 de elevi de clasa a VIII-a și 80 de absolvenți de liceu au reușit să obțină media maximă la examenele importante.

Citește mai departe

Social

Medicii veterinari desfășoară acțiuni în zonele afectate de inundații. Climatolog: „E posibil să avem din nou astfel de episoade”

Publicat cu

pe

Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anuțat că mai mulți medici veterinari desfășoară acțiuni de dezinfecție în zonele afectate de inundatii, conform news.ro.

În urma inundațiilor devastatoare au murit peste 6.200 de păsări, aproximativ 2.000 de ovine și peste 200 de căprine și suine.

Inundațiile din ultimele zile au ucis mai multe animale

„Au fost transmise instrucţiuni Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Judeţene (DSVSA) privind implementarea măsurilor de profilaxie generală şi specifică, ecarisare şi sănătate publică, pentru a preveni şi limita efectele inundaţiilor asupra sănătăţii animalelor. Potrivit monitorizării realizate de Celula de Criză din cadrul ANSVSA, cele mai afectate zone se regăsesc în judeţele Vaslui şi Galaţi, unde există peste cinci mii de gospodării care deţin animale”, au transmis reprezentanţii ANSVSA.

Aceștia au mai transmis că în urma numeroaselor dispariții și decese înregistrae în rândul animalelor, comisiile de inventariere, constituite prin ordinul prefectului la nivelul fiecărei localităţi afectate, includ reprezentantul DSVSA, medicul veterinar de liberă practică, reprezentantul teritorial al MADR – responsabil cu evaluarea valorii genetice a animalelor, precum şi primarul localităţii.

„Menţionăm că toate localităţile afectate de inundaţii sunt acoperite din punct de vedere al acţiunilor sanitar veterinare de câte o Circumscripţie Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru asistenţă. Conform datelor din Baza Naţională de Date – Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor (BND), în cele 4.347 de exploataţii din localităţile afectate de inundaţii se regăsesc 7.148 de bovine, 2.002 de ecvine, 89.517 de ovine, 22.255 de caprine, 8.672 de suine şi 77.479 de păsări”, a precizat sursa citată anterior.

ANSVSA a anunțat că până în prezent au murit peste 60 de bovine, 27 de ecvine, 1.885 de ovine, 123 de caprine, 102 suine, peste 6.200 de păsări, 56 de canide, 10 leporide și 120 de familii de albine.

„În funcţie de concluziile comisiilor de inventariere şi de analiza de risc, DSVSA va dispune măsuri/restricţii sanitar veterinare suplimentare, în vederea asigurării unui status epidemiologic liber de boli infecto-contagioase la nivelul judeţului. ANSVSA va suplimenta, din cadrul DSVSA limitrofe, medici veterinari pentru operaţiunile complexe de ecarisare, neutralizare şi dezinfecţie”, au mai afirmat reprezentanţii Autorităţii.

Climatolog: „E posibil să avem din nou astfel de episoade”

Climatologul Roxana Bojariu a vorbit la Digi24 despre fenomenele extreme din ultima perioadă care au avut loc în România. Aceasta a menționat că țara va mai trece prin „astfel de episoade” climatice. Totodată, climatologul a explicat faptul că intensitatea ciclonului a fost dată și de suprafața caldă a Mării Negre care l-a încărcat cu o cantitate mai mare de vapori de apă.

Acest ciclon s-a rotit pe aceeași arie și s-a realimentat continuu de la suprafața foarte caldă a Mării Negre, o suprafață mai caldă chiar și cu patru sau cinci grade în unele regiuni. Încărcarea cu o cantitate mare de vapori de apă, dar și contrastul termic foarte mare între temperatura aerului și această pătrundere de aer rece au determinat o intensitate foarte mare a ciclonului. Dar realimentarea continuă și faptul că nucleul de aer rece a fost izolat, chiar la o înălțime mai mare și a susținut acest ciclon pe o durată destul de mare, a însemnat și probleme în toată Europa Centrală și de Est.”, a spus climatologul, conform sursei citate anterior.

Experții nu exclud ca în următoarea perioadă să mai aibă loc asemenea evenimente.

„În această perioadă e posibil, pentru că avem în continuare suprafețe calde ale Mării Mediterane, ale Mării Negre, chiar și în Atlantic, acolo unde se dezvoltă cicloanele atlantice ce pot și ele să măture continentul, ajungând inclusiv în zona țării noastre. Așa că e foarte posibil, mai ales că în sezonul rece, în mod normal, climatic, vorbim de o frecvență mai mare a cicloanelor generate deasupra Mediteranei, uneori și deasupra Mării Negre, așa că, din păcate, va trebui să ne așteptăm la acest ciclon și mai mult în condițiile încălzirii globale. Fondul acesta pe care se dezvoltă cicloanele înseamnă o cantitate sporită de vapori de apă cu care sunt alimentați aceste cicloane și înseamnă și o cantitate sporită de căldură în sistemul climatic, care generează un contrast mai mare și manifestări mai severe ale episoadelor de vreme de acest tip.”, a mai spus climatologul.

Citește mai departe

Social

Incident grav de securitate la Parlament. O persoană a aruncat cu benzină, provocând un incendiu. 300 de persoane au fost evacuate

Publicat cu

pe

Un incident de securitate a avut loc marți, în jurul orei prânzului, la Palatul Parlamentului, după ce o persoană a aruncat cu benzină la intrarea vizitatorilor de la Camera Deputaților, în Sala Constantin Brâncuși, rezultând într-un incendiu.

Aproximativ 300 de persoane au fost evacuate în urma incidentului. Suspectul este un bărbat, acest fiind surprins de camerele de supraveghere. În prezent el este căutat de autorități.

Cum s-a produs incendiul de la Palatul Parlamentului

Potrivit primelor informații, o persoană ar fi intrat în curtea Camerei Deputaților și a aruncat cu benzină în zona vizitatorilor, nivel S2, în magazinul cu suveniruri, conform news.ro.

Angajata care se alfa în acel moment acolo a fost și ea stropită cu benzină și a suferit un atac de panică, în momentul în care a văzut cum a luat totul foc în jurul său.

„În jurul orei 13.50, la obiectivul Palatul Parlamentului, în zona unui magazin de suveniruri, aflat în proximitatea Sălii de expoziţii «Constantin Brâncuşi», un bărbat a dat foc unor bunuri pe care le avea în posesie, după care a plecat de la faţa locului. Menţionăm faptul că, în zona producerii evenimentului, accesul este liber, conform Regulamentului de Acces în Camera Deputaţilor şi Senat, până la filtrele de control si securitate ale SPP. De asemenea, este foarte important de precizat că bărbatul nu a pătruns în zona de securitate din incinta clădirii”, a transmis Jandarmeria Română.

Pompierii se aflau în clădire și au interveit de urgență, iar incendiul a fost stins.

„Am intervenit pentru stingerea unui incendiu ce s-a produs la Palatul Parlamentului, Sala Constantin Brâncuşi. Incendiul s-a produs într-o încăpere pentru vizitatori, pe o suprafaţă de 30 mp. Au ars elemente textile şi de birotică. În urma evenimentului nu sunt persoane rănite. În momentul de față incendiul este lichidat”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov.

La faţa locului au fost direcţionate efective din cadrul DGJMB, DGPMB, IGSU, SPP.

„La acest moment, forţele de ordine desfăşoară activităţi specifice, atât la interior, cât şi în zona exterioară, pentru depistarea persoanei, luându-se în calcul şi posibilitatea ca persoana să fi părăsit obiectivul”, a arătat sursa citată.

Suspectul în cauză este un bărbat, care a fost surprins de camerele de supraveghere și este căutat de forțele de ordine.

Dacă îl observă cineva, recomandarea este să nu îl abordeze, ci să sesizeze Poliția!”, a transmis IGPR.

300 de persoane au fost evacuate

Președintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu, a mers la ambulanța care îi oferea ajutor angajatei care a suferit atacul de panică.

„Astăzi, 17 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 17 Poliţie au fost sesizaţi, prin sistem 112, cu privire la faptul că  o persoană ar fi aruncat cu o substanţă, posibil inflamabilă, în incinta unei instituţii publice din Sectorul 5. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul subunităţii, iar din primele cercetări s-a stabilit faptul că, în urma unui conflict spontan, un bărbat, vizitator, ar fi aruncat cu o substanţă inflamabilă”, a transmis Poliţia Capitalei.

Aceeași sursă preciează că incendiul s-a manifestat într-o încăpere pentru vizitatori, iar aproximativ 300 de persoane au fost evacuate la acel moment.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 17 Poliţie, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Citește mai departe
Social16 ore înainte

Guvernul oferă stimulente financiare pentru elevii cu media 10 la examene

Social17 ore înainte

Medicii veterinari desfășoară acțiuni în zonele afectate de inundații. Climatolog: „E posibil să avem din nou astfel de episoade”

Programul de guvernare al PNL, adoptat cu unanimitate de voturi
Politică2 zile înainte

Proiect PNL: Pensionarii cu pensii de până la 3.000 de lei pot obține gratuit adeverințele de venit. Pentru pensionarii cu venituri între 3.001 și 6.000 de lei, costurile vor fi reduse la jumătate

Social2 zile înainte

Incident grav de securitate la Parlament. O persoană a aruncat cu benzină, provocând un incendiu. 300 de persoane au fost evacuate

Politică2 zile înainte

România a obţinut poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi unul dintre cele mai importante portofolii – Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Social2 zile înainte

Raed Arafat explică de ce nu se dau mesaje RO-Alert în caz de cutremur: „Ai câteva secunde înainte, dar ai mesajul și panica”

Internațional2 zile înainte

Meta interzice accesul presei ruse de stat pe platformele sale: „După o analiză atentă, ne-am extins acţiunea împotriva presei de stat ruse”

Politică3 zile înainte

Guvernul vine în sprijinul românilor afectați de inundații: „Sunt în curs procedurile pentru ca Ministerul Administraţiei şi Internelor să instituie starea de alertă la nivelul judeţelor Galaţi şi Vaslui / Prioritatea, reparaţiile la case, anexe, drumuri şi poduri / 4 clădiri modulare, pentru şcoli”

Politică3 zile înainte

Ludovic Orban și-a anunțat candidatura la Președinția României

Social3 zile înainte

ANPC, recomandări despre achiziționarea biletelor de avion. Ce trebuie să știi

Facebook

Articole Populare