Connect with us

Publicat cu

pe

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a vorbit joi, înainte de ședința conducerii PNL, despre ruperea coaliției cu PSD. Aceasta a spus că guvernarea nu este un concurs de frumusețe, nici de orgolii, ci este despre proiecte concrete și profesionalism.

Totodată, aceasta a mai afirmat că președintele PNL are prima șansă nu doar de a fi candidatul la președinție, dar și de a ajunge președintele României.

„PNL a avut un rol fundamental în această guvernare prin măsuri de protejare a mediului de afaceri, de ţinere a resurselor bugetare pentu legea pensiilor, inclusiv pentru proiectul pe care PNL îl are din 2022, de creştere a plafonului de impozitare a pensiilor”, a spus Raluca Turcan la Parlament, înainte de şedinţa Biroului Politic al PNL.

„PNL, la guvernare, a livrat pentru oameni, în toate domeniile. (..) Un lucru foarte important şi care merită subliniat de fiecare dată, situaţia economică în ţară, dacă nu ar fi fost bine gestionată, am fi putut ajunge în situaţia de a nu mai suporta o serie mare de cheltuieli şi effort bugetar pe care îl facem cu reforma pensiilor, inclusiv cu creşterea plafonului de impozitare”, a mai spus aceasta.

Raluca Turcan: „Ridicarea pragului pentru impozitarea pensiilor este proiect PNL în Parlament din 2022”

Ministrul Culturii a mai vorbit și despre proiectul aflat în Parlament privind ridicarea pragului de impozitare a pensiilor și a spus că în mod normal, logica ar trebui să ne conducă la un vot rapid în Camera Deputaților.

„Acest proiect a trecut de Senat, a fost votat în unanimitate, se află la votul final, în comisiile de buget finanţe şi muncă şi în câteva ore ar putea să treacă de votul plenului, pentru că proiectul acesta a fost gândit într-o coerenţă logică”, a afirmat ea.

Aceasta declarat că ridicarea pragului pentru impozitarea pensiilor, anunțată de Marcel Ciolacu, este proiect PNL în Parlament din 2022 și ar putea trece în câteva ore de plenul Camerei Deputaților.

„Probabil că este o chestiune de competiţie politică, însă lucrurile sunt foarte clare, digitizarea pensiilor a fost lansată în mandat PNL, inclusiderea reformei pensiilor, inclusive ca obligativitate de a face această reformă, a fost făcută în mandat PNL, proiectul de majorare a plafonului de impozitare a pensiilor a fost depus în 2022. Nu mai e o chestiune de a încerca să maximizezi politic nişte măsuri luate ci este o chestiune obiectivă, proiectul este la vot în Camera Deputaţilor, for decizional.

Vom spune oamenilor că este un lucru bun care se întâmplă, pentru că oamenii politici responsabili nu stau să îşi tragă şireturile unul altuia în funcţie de paternitatea unui subiect, până la urmă ne interesează rezultatele. Noi spunem apăsat că cel mai corect şi respectuos mod, ţinând cont că suntem într-o coaliţie de guvernare, este să dai vot pe un proiect care are deja susţinerea tuturor partidelor”, a mai declarat ea.

Nicolae Ciucă: „Biroul Politic Naţional şi-a desemnat candidatul care va intra spre aprobare în Consiliul Naţional. Voi candida la președinția României”

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat după ședința conducerii PNL că a fost votat de BPN pentru a candida la alegerile prezidențiale.

„În Biroul Politic Naţional de astăzi, BPN-ul şi-a desemnat candidatul care va intra spre aprobare în Consiliul Naţional. Eu voi fi cel care voi candida la preşedinţia României. Le mulţumesc tuturor colegilor mei pentru încredere şi am convingerea că doar împreună cu dumnealor, cu toţi membrii PNL, vom reuşi să intrăm în turul doi şi vom reuşi să câştigăm alegerile prezidenţiale.

Din acest moment, putem spune că PNL a intrat în linie dreaptă în ceea ce priveşte campania electorală, până la finele anului, pe cele două componente, campania pentru prezidenţiale şi pentru parlamentare”, a afirmat Ciucă.

Politică

Consiliul Economic și Social a oferit aviz nefavorabil pentru propunerea PNL care îi permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare ca independent, pe liste de partid

Publicat cu

pe

Consiliul Economic și Social (CES) a dat aviz nefavorabil propunerii PNL care îi permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la parlamentare ca independent, pe liste departid.

CES a argumentat că independența președintului este pusă sub semnul întrebării, odată cu asocierea cu un partid politic, chiar dacă acestarămâne independent pe listele PNL.

Aviz negativ din partea CES, la propunerea PNL înainte de alegeri

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 52 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, aparţinând liderilor grupurilor PNL de la Camera Deputaţilor şi Senat – Gabriel Andronache şi Daniel Fenechiu – are un articol unic şi introduce un nou alineat:

„Preşedintele României, în functie la data alegerii Camerei Deputaţilor, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale pentru obţinerea unui mandat de senator sau deputat. În cazul in care este ales senator sau deputat, preşedintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi aceea de preşedinte”.

CES a explicat, referitor la avizul nefavorabil dat propunerii legislative, că „motivul invocat pentru modificarea legislaţiei electorale îl reprezintă îngrădirea dreptului persoanei preşedintelui de a fi ales. În virtutea calităţii de preşedinte, îngrădirea dreptului este justificată pe toată perioada mandatului, acesta neputând ocupa nicio altă funcţie publică sau privată, şi deci fiindu-i permanent limitat dreptul la a fi ales. Înlăturarea acestei restrângeri pentru ultimele 3 luni ale mandatului este nejustificată şi implică faptul că sunt nesemnificative pentru atribuţiile şi cerinţele demnităţii de preşedinte, ceea ce este fals. Mai mult, independenţa Preşedintelui, reclamată de Constituţie, este pusă sub semnul întrebării odată cu asocierea cu un partid politic, chiar dacă acesta rămâne independent pe listele acestui partid”, potrivit news.ro.

Citește mai departe

Politică

PNL a depus un amendament care să-i permită şefului statului să candideze pe listele unui partid în ultimele 3 luni de mandat

Publicat cu

pe

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a vorbit, joi seară, despre faptul că PNL nu a solicitat modificarea Legii Electorale și nici nu dorește ca președintele Klaus Iohannis să candideze independent pe listele PNL, ci a depus amendament pentru ca șeful statului să poată candida pe listele unui partid, în ultimele trei luni de mandat.

„Nu s-a pus problema unui OUG de modificare a Legii Electorale. Nimeni din PNL nu a solicitat premierului sa dea Ordonanţa de Urgenţă astfel încât Preşedintele Klaus Iohannis să poată candida independent pe listele PNL. PNL a depus prin liderii celor două Camere ale Parlamentului un amendament la legea privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului care să-i permită Şefului Statului să candideze pe listele unui partid politic în ultimele 3 luni de mandat. Este vorba de un amendament care ar urma să modifice Legea 208/2015 prin care s-ar modifica art.5, alin.2 din această lege”, a scris Rareș Bogdan pe Facebook.

Rareș Bogdan: „Sunt convins că toți cei care încearcă să fie eroii respectării legii vor vota”

Prim-vicepreședintele PNL a susținut că „ceea ce a apărut în spaţiul public, citând surse PSD, este pură ficţiune cu unicul scop de a-l prezenta pe actualul premier ca pe «eroul de la Termopile».

„Nu este prima dată şi probabil nici ultima când strategii PSD încearcă asemenea jocuri de imagine, dar opinia publică trebuie să ştie. PNL nu a solicitat aşa ceva. Suntem un partid al legii şi vom respecta cu sfinţenie legea. Aşa că, legea fiind organică, aceasta se va modifica în Camera Deputaţilor cu majoritate calificată.  Sunt absolut convins că toţi cei care astăzi încearcă să fie «eroii respectării legii», vor vota”, a mai precizat Rareș Bogdan.

Acesta a afirmat că nu are nici cea mai mică îndoială că legea va trece.

„Nù lăsăm pe nimeni în urmă. Nu uităm. Avem caracter. Ştim ce avem de făcut. Şocul de ieri şi de astăzi se va transforma în izbânda de mâine. Folosim experienţa. Ne respectăm preşedinţii de partid şi de ţară. Privim spre viitor”, a mai scris Rareș Bogdan.

Citește mai departe

Politică

CSAT a analizat Planul de Înzestrare a Armatei României 2025-2034: „România este direct interesată ca pe teritoriul naţional să existe capacităţi industriale care să poată asigura atât producerea de tehnică militară modernă”

Publicat cu

pe

CSAT a analizat, joi, Planul de înzestrare a Armatei României 2025-2034 și a arătat că România este direct interesată ca pe teritoriul național să existe capacități industriale care să poată asigura atât producerea de tehnică militară modernă pentru dotarea structurii de forțe pe timp de pace și menținerea în stare operaţională a echipamentelor achiziţionate, cât şi fabricarea şi dezvoltarea de noi echipamente care să contribuie la multiplicarea capabilităţilor militare în situaţii de criză sau război.

CSAT a analizat Planul de înzestrare a Armatei României 2025 – 2034

Membrii Consiliului au abordat în ședința de joi Planul de înzestrare a Armatei României 2025-2034, documentul pentru planificarea armamentelor, prin care se realizează corelarea dintre nevoile operaționale de tehnică și echipamente militare pentru dotarea structurii de forțe și resursele financiare preconizate a fi alocate pentru înzestrare, conform Administrației Prezidențiale.

„Schimbarea majoră a situaţiei regionale de securitate generate de postura agresivă a Federaţiei Ruse a determinat reanalizarea, reprioritizarea şi reconfigurarea programelor de înzestrare pentru dotarea şi dezvoltarea capabilităţilor militare necesare contracarării noilor ameninţări, inclusiv prin creşterea, în cadrul acestora, a achiziţiei cantităţilor de muniţii necesare pentru luptă şi pentru constituirea graduală a stocurilor”, se arată în comunicat, conform news.ro.

„Din această perspectivă, pentru protejarea intereselor esenţiale de securitate şi asigurarea securităţii aprovizionării, România este direct interesată ca pe teritoriul naţional să existe capacităţi industriale care să poată asigura atât producerea de tehnică militară modernă pentru dotarea structurii de forţe pe timp de pace şi menţinerea în stare operaţională a echipamentelor achiziţionate, cât şi fabricarea şi dezvoltarea de noi echipamente care să contribuie la multiplicarea capabilităţilor militare în situaţii de criză sau război”, se mai precizează în comunicat.

CSAT a arătat că „creşterea alocaţiilor bugetare pentru Apărare generează un efect direct şi asupra industriei de profil din România, care are oportunitatea de a iniţia un proces de transformare, retehnologizare şi adaptare prin atragerea de tehnologii noi performante şi know-how, prin colaborare cu companii din domeniu, consacrate la nivel internaţional”.

Citește mai departe
Politică10 ore înainte

Consiliul Economic și Social a oferit aviz nefavorabil pentru propunerea PNL care îi permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare ca independent, pe liste de partid

Lifestyle10 ore înainte

Au fost finalizate pregătirile pentru noua sesiune a programului „Casa Verde Fotovoltaice”. Ministrul Mediului: „Start la înscrieri din 27 septembrie!”

Social16 ore înainte

Ce boli pot apărea după inundațiile din România. Ghidul DSP Galați

Politică17 ore înainte

PNL a depus un amendament care să-i permită şefului statului să candideze pe listele unui partid în ultimele 3 luni de mandat

Socialo zi înainte

Viitura de pe Dunăre va ajunge în România în jurul datei de 28-29 septembrie. Apele Române: „Lucrările de apărare împotriva inundaţiilor vor asigura tranzitarea în siguranţă a viiturii care se va propaga pe o durată de până la 7 zile”

Politicăo zi înainte

CSAT a analizat Planul de Înzestrare a Armatei României 2025-2034: „România este direct interesată ca pe teritoriul naţional să existe capacităţi industriale care să poată asigura atât producerea de tehnică militară modernă”

Social2 zile înainte

În octombrie va fi livrată noua tranșă pentru tichetele sociale, în valoare de 250 de lei. Adrian Câciu: „Avem o nouă tranșă care va fi pe cardurile a 2,6 milioane de cetățeni” / Ce se întâmplă cu ajutoarele de încălzire

Social2 zile înainte

Fumatul în spațiile deschise ar putea fi interzis. Inițiativa a fost propusă de Uniunea Europeană

Social3 zile înainte

Guvernul oferă stimulente financiare pentru elevii cu media 10 la examene

Social3 zile înainte

Medicii veterinari desfășoară acțiuni în zonele afectate de inundații. Climatolog: „E posibil să avem din nou astfel de episoade”

Facebook

Articole Populare