Premierul Victor Ponta a transmis reprezentanţilor diplomatici ai SUA, Comisiei Europene şi ai tuturor statelor membre UE o scrisoare în care le solicită să analizeze declaraţiile...
Premierul Victor Ponta a declarat joi că afirmațiile președintelui Traian Băsescu referitoare la un judectăro sunt “cel mai grav act” de împiedicare a independenţei justiţiei din...
Președintele Traian Băsescu a declarat joi, într-o conferință de presă, la Palatul Cotroceni, că “presiunea” făcută de un lider al companiei Lukoil împotriva procurorilor şi Guvernului...
Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni, că judecătorul Horaţius Dumbravă că ”minte”, și a precizat că îşi menţine integral...
CSM a decis joi să sesizeze Inspecţia Judiciară atât în cazul declaraţiilor făcute de Victor Ponta cu privire la ancheta referitoare la Lukoil, cât şi în...
CSM analizează dacă este necesară sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la afirmaţiile făcute de preşedintele Traian Băsescu în cazul Microsoft şi ale lui Varujan Vosganian cu...
Purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu, susține că nu ar fi o surpriză dacă preşedintele Traian Băsescu l-ar susţine pe Klaus Iohannis într-un eventual tur...
Premierul Victor Ponta susţine că a învăţat de la actualul şef al statului, Traian Băsescu, ce să nu facă dacă va fi viitorul preşedinte. „Pot să...
Subsecretarul de Stat american pentru Afaceri Euroasiatice, Victoria Nuland, s-a referit în discursul său, “în mod evident”, la situaţia din Ungaria și la “acţiunile lui Viktor...
Vicepreşedintele ACL, Alina Gorghiu, susţine că respingerea constituirii comisiei parlamentare de anchetă de către Comisia juridică a Camerei Deputaţilor denotă “teama” lui Victor Ponta de a...