Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, referindu-se la trimiterea în judecată a premierului Victor Ponta, că situația este „din ce în ce mai problematică” pentru premier,...
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis marți menținerea măsurii controlului judiciar față de fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov, în dosarul în care acesta...
Sebastian Ghiţă a declarat, joi, că dosarul în care este acuzat de dare de mită şi spălare de bani a trecut de etapa polemicilor, a ajuns...
Lukoil nu a primit încă un răspuns de la Comisia Europeană (CE) în privința activelor puse sub sechestru în România, a afirmat luni președintele grupului rus,...
Fostul europarlamentar Adrian Severin s-a prezentat vineri la DNA, iar la la ieșire a declarat că procurorii l-au pus sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate...
Primarul suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost trimis în judecată, marţi, de DNA, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, luare...
Deputatul Sebastian Ghiţă, cercetat sub control judiciar pentru corupţie, a venit, marţi, la sediul DNA Ploieşti, unde ar urma să-i fie prezentate acuzaţiile într-un nou dosar...
Senatorul Dan Şova a declarat, vineri, la ieşirea din sediul DNA, că procurorii au extins acuzaţiile pe numele său în dosarul Turceni-Rovinari, însă nu a dat...
Fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, a fost adus miercuri la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru un nou dosar. Potrivit unor surse judiciare citate de...
Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov va fi judecat în arest preventiv, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani....