Politică

Wess Mitchell, întâlniri cu oficiali români, la București

Publicat cu

pe

 Wess Mitchell, adjunctul Secretarului de Stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, vine luni, la București, în cadrul unui turneu european, 17-22 iunie, care include și Zagrebul, Praga şi Bruxelles-ul. El va avea întâlniri cu oficiali români, dar şi cu analişti independenţi.

Sursă foto: Twitter

„Pe 18 iunie se va afla la Bucureşti, România, pentru a se întâlni cu înalţi oficiali şi cu analişti independenţi pe tema securităţii regionale şi cooperării economice. Va conduce delegaţia SUA la cea de-a şasea reuniune a Dialogului de Parteneriat Strategic SUA – România şi va susţine un discurs la Universitatea din Bucureşti”, anunţă Departamentul de Stat, într-un comunicat de presă.

Mai apoi, pe 19 iunie, Mitchell va vizita Zagreb, unde va avea întrevederi cu oficiali croaţi pentru a discuta evoluţiile din Croaţia şi din regiune, „inclusiv contribuţiile Croaţiei la stabilitatea regională şi la securitatea energetică”, potrivit sursei citate.

Iar în zilele următoare, va merge în Praga, în Republica Cehă, și Bruxelles, Belgia.

În Praga va participa la Dialogul Strategic SUA – Republica Cehă şi se va întâlni cu oficiali cehi. Totodată, va rosti un discurs la un eveniment patronat de Summit-ul European Praga.

În Belgia se va întâlni cu vicepremierul belgian Alexander De Croo. De asemenea, va discuta pe tema domeniilor de cooperare SUA – UE cu oficialii europeni şi va susţine un discurs la Carnegie Europe. 

Wess Mitchell este adjunctul Secretarului de Stat al SUA, înlocuitorul Victoriei Nuland în poziția de responsabil pentru relația SUA cu 50 de țări din Europa și Eurasia, funcţie preluată în octombrie 2017, anterior, el fiind preşedinte al CEPA (Center for European Policy Analysis).

 

 

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version