Lifestyle
Minimalismul, noul stil de viață care cucerește planeta. Discret, este adoptat de tot mai mulți români cu bani
Minimalismul înseamnă să reduci numărul obiectelor esențiale din viața ta. Înseamnă să nu-ți mai umpli casa de tot felul de lucruri care o aglomerează și o transformă într-un loc din care vrei să fugi.
Minimalismul ar putea însemna un singur ceas în loc de o colecție de 10, 9 tricouri nu 30, 1 telefon în loc de 3, 1 pereche de jeans în loc de 7 perechi, șamd.
Minimalismul nu înseamnă privațiune, ci bucurie. Ne arata cum sa scăpăm de senzația de sufocare și de obiectele neesențiale, pentru a extrage lucrurile cu adevărat importante – cele care ne aduc bucurie, ne oferă un plus de valoare și dau un tel vieții, scrie Regina Wang în cartea sa celebră, Arta minimalismului.
Este un proces prin care reușim sa evaluam componentele fericirii și ne concentram doar pe aceste lucruri vitale pentru împlinirea sufleteasca. Nu vorbim doar despre debarasarea de obiecte în exces, ci și despre starea psihica și cea emoționala și de modul în care pot sa fie ameliorate. Căutăm sa ajungem la o schimbare de mentalitate și de perspectivă și sa ne creăm noi obiceiuri care sa atragă o transformare pozitivă și sa ne creăm noi obiceiuri care sa atragă o transformare pozitivă și holistica în viața noastră.
Minimalismul înseamnă reevaluarea priorităților, astfel încât sa înlături excesul și lucrurile neesențiale care nu adaugă valoare vieții tale – bunurile, convingerile, comportamentele, obiceiurile, relațiile și activitățile – și sa te concentrezi pe cele care o fac.
Păstrarea a ceea ce aduce un plus de fericire, sens și libertate vieții noastre și renunțarea la tot restul lucrurilor neesențiale. Mă refer atât la obiectele materiale (haine și hârțogărie, de pilda), cât și la cele imateriale (relații negative, sentimente de îngrijorare și stres, obiceiuri neproductive și angajamente neimportante).
Concentrarea pe lucrurile fără de care nu putem trai, în loc sa ne întrebăm cu câte de Putin putem sa trăim. Traiul minimal ar trebui sa fie o bucurie, nu o privațiune.
Conștientizarea și atenția acordată obiectelor, oamenilor, experiențelor și situațiilor de zi cu zi, pentru o viață trăită cu intenție și intensitate, spre îndeplinirea unui scop.
Potrivit Reginei Wang, viața i-a schimbat puternic în bine, odată ce a îmbrățișat minimalismul:
- Mă bucur de un autentic sentiment de libertate, neexistând nimic sau doar foarte puține lucruri care sa mă tragă înapoi;
- Îmi place viață pe care o trăiesc;
- Dețin mai puține bunuri – am doar lucrurile pe care le consider esențiale și care aduc beneficii și bucurie vieții mele;
- Consum rațional;
- Mi-am redus cheltuielile;
- Am scăpat de datorii;
- M-am dezvoltat ca persoana;
- Am descoperit un sens și o misiune în viață mea;
- Fac doar cea ce mă inspira și mă împlinește;
- Urmez interese pe măsură pasiunilor, valorile și obiectele mele financiare;
- Am învățat sa las lucrurile sa decurgă natural;
- Am învățat sa renunț la trecut, sa apreciez prezentul și sa aștept cu nerăbdare viitorul;
- Sunt mai atenta cu timpul și cu resursele mele;
- Mă concentrez pe relații și demersurile care mă ajuta și îmi oferă energie;
- Găsesc moduri prin care sa îmbunătățesc totul, sa privesc dincolo de mine;
Pandemia schimbă prioritățile și obiceiurile de consum. Minimalismul, noul stil de viață care cucerește planeta.
Pentru mine, scria cu ani în urmă Regina Wang, există trei factori care au contribuit semnificativ la creșterea interesului pentru minimalism și beneficiile acestuia:
- Supraîncărcarea simțurilor, provocata de prea multe bunuri, informații și angajamente;
- Progresul tehnologic și multifuncționalitatea noilor echipamente (de exemplu, smartphone-ul) au redus numărul obiectelor de care aven nevoie;
- Crizele financiare majore (precum cea din 2008), dezastrele naturale și alte evenimente care au puterea sa schimbe viața unei persoane ne îndeamnă sa ne reevaluăm prioritățile.
În mod cert, pandemia i-a făcut pe mulți oameni să își reevalueze prioritățile. Un accent mai mare pe relațiile cu valoare, pe familie, pe prietenii apropiați și pe momentele de bucurie autentică și nu pe goana continuă prin magazine, mall-uri și întâlniri fără sens.
Multe pot fi făcute, dar nu toate trebuie făcute. Mai multă odihnă, mai puține cheltuieli, mai puține angajamente printre care trebuie să navighezi și mai puține lucruri în casele care par mai degrabă spații de depozitare decât centrul fizic al vieții noastre. E timpul pentru o schimbare în bine. Arta minimalismului!
Lifestyle
Guvernul investește în modernizarea infrastructurii sportive. Constanța și Pitești vor avea stadioane noi, iar în Covasna se va investi într-un patinoar artificial
Premierul Marcel Ciolacu a participat luni, la Palatul Victoria, la ceremonia de semnare a contractelor de finanțare pentru realizarea stadioanelor „Gheorghe Hagi” și „Nicolae Dobrin”, dar și a unui patinoar artificial.
Guvernul investește în modernizarea infrastructurii sportive
Obiectivele de infrastructură sportivă se ridică la valoarea totală de peste un miliard de lei. Acestea sunt finanțate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții (CNI).
„Aceste investiţii subliniază angajamentul ferm al Guvernului pe care îl conduc de a sprijini dezvoltarea infrastructurii sportive şi a sportului de masă. Noile baze sportive vor reprezenta locul din care se va putea construi din nou excelenţa sportivă în România. La nivelul Guvernului vom continua să investim în sport şi în infrastructura sportivă, dar vom veni şi cu programe pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos pentru toţi tinerii din România”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, potrivit unui comunicat oficial citat de news.ro.
„Cele trei obiective de investiţii vizează dezvoltarea, modernizarea şi alinierea infrastructurii sportive la standarde europene, cu impact major asupra locuitorilor, sportivilor şi suporterilor cluburilor din Constanţa, Piteşti şi Sfântu Gheorghe, dar nu numai! Sportul înseamnă sănătate, disciplină şi echilibru, iar noi încurajăm practicarea sportului şi performanţa! Astfel, Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii, sprijină infrastructura sportivă în toate regiunile României şi în toate ramurile sportive”, a declarat ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea.
Constanța și Pitești vor avea stadioane noi, iar în Covasna se va investi într-un patinoar artificial
Prima investiție vizează construirea stadionului „Gheorghe Hagi” în Constanța, care va avea o capacitate de 18.000 de locuri, pe o suprafață de 64.000 mp. Acesta va cuprinde un teren de antrenament pentru fotbal și atltetism (pistă cu 6 culoare) cu o tribună de aproximativ 1.000 de locuri, o clădire de vestiare pentru antrenament și amenajări exterioare. Valoarea totală a contractului se ridică la peste 490 de milioane de lei, iar durata de proiectare și execuție este de 28 de luni.
Al doilea stadion care va fi construit, „Nicolae Dobrin”, este în municipiul Pitești din județul Argeș și va avea o capacitate de 15.200 de locuri și o suprafață de peste 71.000 mp. Pe lângă noul stadion de fotbal se va realiza și Centrul de copii și juniori FC Argeș și vor fi construite spații de antrenament pentru sporturi conexe cum ar fi box, lupte, judo, karate, dar și spații de birouri, de parcare, comerciale și de expunere și zone de alimentație publică. Valoarea acestui contract se ridică la aproximativ 372 de milioane de lei, iar durata de proiectare și execuție este de 43 de luni.
Cele două stadioane vor fi realizate pentru asigurarea cerințelor de clasificare UEFA 4.
Al treilea obiectiv de investiții este un patinoar artificial care va fi construit în municipiul Sfântu Gheorghe din județul Covasna. Acesta va avea o suprafață de peste 12.000 mp și o capacitate de peste 2.100 de locuri în tribune. Patinoarul va fi dotat cu un centru medical și de metodologie sportivă, iar aici se vor putea găzdui competiții naționale și internaționale la standardele cele mai moderne, promovând atât sportul de performanță, cât și cel de masă. Valoarea contractului este de aproximativ 245 de milioane de lei și are o durată de proiectare și execuție de 40 de luni.
La ceremonia de semnare a contractelor de finanţare pentru cele trei obiective de investiţii sportive au participat, alături de premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Dezvoltării Adrian Veştea, vicepremierul Marian Neacşu, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, preşedintele Companiei Naţionale de Investiţii, Manuela Pătraşcoiu, consilierul onorific al premierului Gheorghe Popescu, Gheorghe Hagi, Kelemen Hunor, membru al Parlamentului României, primarul municipiului Piteşti Cristian Gentea, primarul municipiului Constanţa, Virgil Chiţac, primarul oraşului Sfântul Gheorghe, Árpád-András Antal, reprezentanţii firmelor de construcţii care au semnat contractele de realizare a investiţiilor.
Lifestyle
Au fost finalizate pregătirile pentru noua sesiune a programului „Casa Verde Fotovoltaice”. Ministrul Mediului: „Start la înscrieri din 27 septembrie!”
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a anunțat, vineri, că a finalizat pregătirile pentru noua sesiune a programului „Casa Verde Fotovoltaice”.
Au fost finalizate pregătirile pentru noua sesiune a programului „Casa Verde Fotovoltaice”
Mircea Fechet a anunțat că pe data de 27 septembrie încep înscrierile pentru persoanele fizice și că în acest an sunt alocate 2 miliarde de lei, iar finanțarea se majorează de la 20.000 de lei la 30.000 de lei pentru fiecare proiect aprobat.
„Casa Verde Fotovoltaice 2024 – START la înscrieri din 27 septembrie! Astăzi am finalizat pregătirile pentru noua sesiune a programului „Casa Verde Fotovoltaice”. În acest an, alocăm o sumă record de două miliarde de lei şi majorăm finanţarea de la 20.000 lei la 30.000 lei pentru fiecare proiect aprobat”, a anunțat ministrul pe Facebook.
Astfel, persoanele fizice care vor să își monteze panouri fotovoltaice cu bani de la stat se vor putea înscrie pe site-ul AFM începând cu 27 septembrie.
„Anul acesta înscrierile dintr-o regiune se vor face în câte o zi, pentru că am observat de anul trecut că banii s-au consumat în câteva minute. Estimăm undeva în jur de 67.000 de noi beneficiari, ceea ce înseamnă că vom ajunge la un număr total de aproximativ 200.000 de familii care au avut acces la programul «Casa Verde Fotovoltaice»”, a mai adăugat Mircea Fechet.
Lifestyle
Primul tren electric chinezesc urmează să-și înceapă călătoria pe șinele din România
Primul tren electric chinezesc din România urmează să fie pus în funcțiune pe șinele din țară. Trenul de mare viteză va circula pe rutele București-Brașov-Constanța, iar procesul de certificare și autorizare este aproape finalizat, potrivit antena3.ro.
Primul tren electric chinezesc, pe șinele din România
Anunțul cu privire la trenul electric chinezesc a fost făcut de directorul general Astra Vagoane Călători la Conferința „România, din nou pe șine – Investiții și decizii rapide și eficiente pentru transportul feroviar”.
„Trenul se află în România, din ce știu, el parcurge acel proces de certificare și autorizare, proces care știu că a fost parcurs în procent de aproximativ 80-90%. Urmează apoi acea verificare a normelor naționale, acea compatibilitate cu normele naționale și compatibilitate cu rețeaua. Apoi entitatea va aplica pentru obținerea autorizației de tip care va atesta un nou tip de vehicul și implicit, autorizația pentru punere pe piață”, a spus Marian Mihail Călin, directorul general al Astra Vagoane Călători S.A.
Trenul poate circula cu o viteză maximă de 160 km/h și se ridică la standardele cele mai înalte atunci când vine vorba despre siguranța și confortul pasagerilor, arată sursa citată anterior.
Astra Vagoane a contribuit la modernizarea transportului public din marile orașe, printre care București, Arad și Cluj-Napoca.
-
Business7 luni înainte
Alexandria, al 4-lea cel mai rău oraș în care să trăiești, din toată România
-
Politică9 luni înainte
România ar putea plăti despăgubiri de miliarde din cauza Guvernului Cioloș, care a inclus Roșia Montană în patrimoniul UNESCO
-
Politică2 luni înainte
Proiectul Ralucăi Turcan devine realitate. Pensiile sub 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate. Zeci de mii de sibieni vor beneficia
-
Politică5 luni înainte
Unde sunt parcurile industriale promise de Adrian Gâdea? Nicăieri. Vezi ce s-a ales de promisiunile mincinoase ale conducerii PSD Teleorman