Politică

Vladimir Putin a promulgat legea prin care miniştrilor li se interzice să aibă conturi în străinătate

Publicat cu

pe

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat o lege prin care li se interzice membrilor guvernului şi altor funcţionari publici să aibă conturi sau titluri de valoare în bănci din străinătate.

În afara membrilor guvernului, legea se aplică şi judecătorilor, deputaţilor, senatorilor, soldaţilor, anchetatorilor, procurorilor, membrilor Ministerului de Interne, autorităţilor vamale şi fiscale, fondurilor extrabugetare, auditorilor Camerei de Conturi, primarilor şi şefilor de districte municipale. În plus, interdicţia se aplică şi candidaţilor la diferite funcţii – cea de preşedinte al Rusiei (n.r.: la data înregistrării candidaturii de către Comisia Electorală), de guvernator adjunct federal sau regional, membru al Consiliului Federaţiei, primar şi şef de district municipal. Interdicţia se aplică soţilor şi copiilor minori ai tuturor celor care ocupă funcţiile menţionate, informează Agerpres.

Legea introduce conceptul de “instrument financiar străin”, care include tot felul de titluri de valoare externe şi instrumente financiare derivate. În băncile străine nu se vor putea stoca numerar şi titluri de valoare de orice fel, inclusiv metale şi pietre preţioase.

În ceea ce priveşte bunurile imobiliare, acestea sunt permise şi se aplică regula declarării lor necondiţionate, precum şi a surselor financiare pentru achiziţia acestora.

Persoanele care ocupă funcţiile menţionate au la dispoziţie trei luni de la adoptarea legii pentru a-şi lichida conturile sau, în caz contrar, să demisioneze. Nerespectarea legii va duce, oricum, la revocarea din funcţie.

Legea reprezintă o etapă a aşa-numitei naţionalizări a elitelor, fiind menită să-i determine pe oficiali să acumuleze bogăţie şi resurse pe teritoriul Rusiei şi a fost aprobată, în luna aprilie, de ambele camere ale parlamentului.

Un an agitat pentru Vladimir Putin

Luna aceasta se împlineşte un an de când preşedintele rus a preluat, formal, puterea. De la ultimele alegeri prezidenţiale, sprijinul acordat liderului de la Kremlin este din ce în ce mai redus, iar protestele cetăţenilor continuă, în speranţa că vor însufleţi opoziţia.

Aproximativ 8.000 de persoane s-au adunat în Piaţa Bolotnaya din Moscova, pentru a cere “eliberarea deţinuţilor politici”.

Potrivit unui sondaj publicat pe 11 aprilie de Centrul Levada, 55% dintre ruşi nu doresc ca Putin să mai candideze pentru un nou mandat de şase ani în 2018, în timp ce numai 22% l-ar sprijini la alegerile prezidenţiale.

Între timp, secretarul de stat american John Kerry a sosit la Moscova, pentru o serie de discuţii cu preşedintele rus, criza din Siria fiind principalul subiect dezbătut de cei doi.

 

Citeşte şi…

Bloomberg: Bogaţii Rusiei îşi protejează averile de Putin prin companii înregistrate în afara ţării 

Scandalurile de corupţie din Rusia semnalează o remaniere a elitei 

 

 

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version