Politică

Vâlcov: Reducerea TVA și a accizelor ar putea intra în vigoare mai devreme de ianuarie 2016

Publicat cu

pe

Reducerea TVA și a accizelor, măsuri cuprinse în planul de relaxare fiscală 2016-2020 din proiectul Codului Fiscal, ar putea intra în vigoare mai devreme de ianuarie 2016, a declarat joi ministrului Finanțelor Publice, Darius Valcov, la o conferință la Institutul Bancar Roman.

Două măsuri, reducerea TVA și reducerea accizelor, nu vor aștepta momentul ianuarie 2016, pentru a nu crea un gol în noiembrie-decembrie în ceea ce privește consumul în România”, a precizat Vâlcov, citat de Agerpres.

Ministrul Finanțelor a arătat că planul de relaxare fiscală din noul Cod Fiscal este foarte bine argumentat și structurat și are o valoare de 9 miliarde dolari, bani care se pot întoarce până în anul 2020 în economia reală și către agenții economici.

Acesta a subliniat că o parte din măsurile relaxare nu mai puteau să întârzie, menționând reducerea TVA cu 4 puncte procentuale, reducerea accizelor la nivelul minim din directivele europene, eliminarea impozitului pe construcții speciale și a celui pe dividende.

Cota standard de TVA urmează să scadă de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 și la 18% începând cu 1 ianuarie 2018, potrivit proiectului de modificare a Codului Fiscal. De asemenea, pentru carne, legume, pește și fructe cota de TVA urmează să fie redusă la 9%.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version