Politică

Vâlcov: Dacă am continua acordul cu FMI, am rămâne ultimii din Europa care ar face asta

Publicat cu

pe

Acordul cu FMI trebuie dus până la capăt şi nu mai trebuie continuat, a declarat marți, într-un interviu pentru RFI, ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov.

Întrebat dacă există riscul ca România să se împrumute mai scump de pe pieţe, fără un acord cu FMI, Darius Vâlcov a răspuns: „Eu nu cred că acest risc este real. Sunt păreri şi păreri. Sunt unii specialişti care susţin încheierea unui nou acord cu FMI şi Comisia Europeană, bine, am cam rămâne ultimii din Europa care am face acest lucru şi sunt alţii care susţin părerea mea şi anume că nu mai trebuie continuat, trebuie dus până la capăt acest acord şi nu mai trebuie continuat. Cred că acest risc, unicul de fapt pe care îl tot vehiculează pe piaţă anumiţi analişti nu este extrem de serios. Aici depinde foarte mult de ratingul ţării, depinde foarte mult de istoricul şi România începe să aibă de doi ani de zile un istoric bun şi mai mult decât atât, depinde de performanţa economică şi de modul în care duci la bun sfârşit o execuţie bugetară şi bineînţeles la felul în care se mişcă economia. Dacă noi ne facem treaba internă, nimeni nu va veni cu un rating defavorabil, astfel încât împrumuturile pentru refinanţare pe care noi le facem să fie dezavantajoase pentru statul român”.

El a adăugat că „astăzi ne aflăm într-o poziţie foarte-foarte bună, în sensul în care am reuşit să coborâm peste patru puncte procentuale la nivelul dobânzii. Practic, de la peste 6% cât ne împrumutam în 2010-2011, astăzi am ajuns undeva la sub 3%, undeva la 2,97% pe o perioadă de peste zece ani de zile pe pieţele externe„.

Întrebat dacă România ar face faţă unei eventuale crize în 2015, el a răspuns: “Nu sunt semne că ar urma anul viitor o criză, dar pentru această situaţie România are pregătită o soluţie de avarie. Aşa cum ştiţi, mult-discutatul şi faimosul buffer de cinci miliarde între timp a ajuns la aproape 9,2 miliarde. Dacă am scădea de aici banii din privatizări, am rămâne cu şapte miliarde sigur, şapte miliarde pe care i-am putea folosi aproape şase luni de zile pentru a ne acoperi toate cheltuielile urgente pe care România le-ar avea în cazul unei crize extrem de severe. Nu sunt multe ţări care au astfel de situaţii. Va trebui să discutăm dacă nivelul nu este un pic cam mare, pentru că pentru acest buffer noi plătim dobândă, dar să zicem aşa, avem o garanţie în plus că într-o situaţie cum a fost cea din 2010 România nu ar mai trebui să se împrumute imediat pe pieţele internaţionale, ci ar putea să apeleze la această rezervă şi să treacă cu bine jumătate de an. Dar anii următori nu se anunţă deloc răi pentru România şi pentru Europa şi cred că ar trebui să vedem cum facem să avem o creştere economică cât mai mare şi în nici un caz să nu mergem exclusiv pe ideea unei variante pesimiste”.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version