Politică

Turcan: Ponta s-a folosit de Eurovision pentru a-şi face campanie electorală pe bani publici. CNA să ia atitudine

Publicat cu

pe

Vicepreşedinte PDL, Raluca Turcan, îl acuză pe premierul Victor Ponta că s-a folosit de bani publici pentru a-şi face campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale.

Aceasta se arată revoltată de faptul că numele premierului a fost menţionat de mai multe ori de comentatorul TVR pe parcursul difuzării concursului muzical Eurovision şi consideră că retrăim epoca Năstase.

Victor Ponta s-a lansat într-o campanie electorală pentru prezidenţiale extrem de agresivă. Disperarea a început să-şi spună cuvântul. Se foloseşte de orice prilej pentru a se promova şi nu mai cunoaşte niciun fel de limite. Este peste tot, mai puţin la Guvern. Mai întâi s-a folosit de pretextul alegerilor europarlamentare pentru a împânzi întreaga ţară cu chipul său – de la panouri publicitare până la coşuri de gunoi  şi garduri– şi a ţine discursuri demagocice în care cere suportul românilor în alegerile din toamnă. Ieri seară, însă a dovedit că tupeul său este nemărginit. În timpul difuzării concursului Eurovision, numele său a fost menţionat de mai multe ori, ca şi cum el ar fi fost sponsorul evenimentului. Practic s-a folosit de bani publici, de banii proveniţi din cele 36 de taxe şi impozite impuse românilor, pentru a-şi face reclamă la postul public de televiziune. Ieri seară am fost cu toţii martorii unei reîntoarceri în timp. Retrăim epoca Năstase, care folosea TVR-ul şi orice eveniment public ca instrumente de campanie electorală. Îi cer lui Victor Ponta, în numele PDL, să dea explicaţii cu privire la folosirea banilor publici în scopuri electorale personale şi solicit CNA-ului să ia atitudine în acest sens”, a declarat Raluca Turcan.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version