Politică

Turcan: PNL solicită instituțiilor europene să urmărească cu atenție situația din România

Publicat cu

pe

Partidul Național Liberal va solicita instituțiilor europene să urmărească atent situația din România și să mențină ștacheta ridicată în ceea ce privește regulile și principiile pe care țara noastră trebuie să le respecte în calitate de membru UE, a declarat miercuri președintele interimar al PNL, Raluca Turcan.

„Vom solicita instituțiilor europene să urmărească cu atenție situația din România și să țină în continuare o ștachetă ridicată pentru regulile și principiile pe care România trebuie să le respecte ca țară membră a Uniunii Europene”, a spus Raluca Turcan, la Palatul Parlamentului, la finalul ședinței Comisiei de reunificare a PNL.

Potrivit acesteia, pe lângă faptul că PNL depune o moțiune de cenzură, liberalii au solicitat dezbaterea în regim de urgență a ordonanței de modificare a Codurilor penale, „pe exemplul legii celor 102 taxe”, și respingerea acesteia. În același timp, PNL susține cu fermitate toate demersurile președintelui Klaus Iohannis pentru apărarea statului de drept, a subliniat Raluca Turcan.

„Observăm că Guvernul României s-a comportat ca un grup infracțional organizat. Au ticluit aceste ordonanțe, au mințit că vor să le emită, au tărăgănat discuțiile astfel încât să poată lovi la ceas de seară, într-un mod netransparent, când puțină lume se mai aștepta. Mai mult decât atât, au dezincriminat prin aceste ordonanțe abuzul guvernamental, cu alte cuvinte au dezincriminat exact acțiunea pe care ei au făcut-o. S-au comportat ca niște infractori în grup și tot ei și-au dat o lege prin care să se salveze. Este un lucru fără precedent, au reușit să facă România de râs în fața întregii Europe, au reușit să revolte o societate întreagă, o societate care speră totuși că în fruntea deciziei din România se află oameni responsabili. (…) Din punctul nostru de vedere, a fost o acțiune cu premeditare. Au pregătit lucrul acesta din campania electorală, au ascuns ceea ce intenționau să facă zile la rând, au mințit opinia publică, după care au dezincriminat exact acest abuz. E o înșiruire de acțiuni care te fac să te gândești la hoți la drumul mare, doar că au fost în ceas de seară”, a afirmat liderul PNL.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version