Politică

Trump, prieten la cataramă cu Macron. Gesturile neobișnuite în cadrul vizitei la Casa Albă

Publicat cu

pe

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a făcut o vizită oficială în SUA, acolo unde s-a întâlnit cu președintele american. Întâlnirea dintre cei doi a decurs într-un mod destul de degajat. Temele principale abordate au fost securitatea, relaţiile economice şi culturale nu doar dintre cele două ţări, ci la nivel mondial.

Preşedintele american, Donald Trump, a salutat, la Casa Albă, „prietenia” istorică dintre Statele Unite şi Franţa, mulţumindu-i omologului său francez, Emmanuel Macron, pentru participarea la operaţiunile din Siria, relatează CBS News.

„Astăzi, reafirmăm prietenia care înfloreşte de două secole. Este foarte bine că organizăm prima vizită de stat primindu-l pe liderul celui mai vechi aliat al Statelor Unite, mândra naţiune Franţa”, a declarat Donald Trump alături de Emmanuel Macron.

Liderul SUA a exprimat solidaritate cu poporul canadian, după atacul cu vehicul din Toronto. „Gândurile noastre sunt la familiile îndurerate din Canada”, a precizat Donald Trump.

La rândul său, Emmanuel Macron i-a mulţumit lui Donald Trump pentru invitarea în vizita de stat, a transmis condoleanţe pentru decesul Barbarei Bush şi a condamnat atacul din Toronto.

„America reprezintă posibilităţi nelimitate pentru ţara mea”, a afirmat preşedintele Franţei. „Franţa şi Statele Unite împărtăşesc idealurile de libertate şi pace”, a subliniat Macron.

Și-au permis unul altuia gesturi specifice unor buni prieteni 

Avem într-adevăr o relaţie specială, aveţi un pic de mătreaţă pe sacou. Staţi să o dau la o parte. Era ceva acolo. Trebuie să-l facem perfect, este perfect”, i-a spus Donald Trump, președintelui Franței, în fața presei.

Franţa este o ţară minunată. Cred că Franţa va atinge noi culmi sub acest preşedinte, va fi un preşedinte remarcabil, unul dintre cei mai mari preşedinţi ai voştri. Este o onoare să te numesc prieten. Mulţumesc”, afirmă Donald Trump, președintele SUA.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version