Telenovela coabitării şi dragostea cu năbădăi

La fiecare dispută politică, principalii actori ai dramei ţin să asigure cetăţenii de faptul că pactul de coabitare este strict instituţional. “Nu înseamnă că eu acum îl iubesc pe Băsescu”, asigura mai ales premierul, când era întrebat: “Dom’le, dar de ce atacurile astea? Cum se împacă ele cu pactul de coabitare?”.

Iar explicaţia era, de regulă, aceea că instituţiile trebuie să coopereze. Cumva, reprezentanţii lor se părea că sunt excluşi din ecuaţie. Altfel spus, nu amestecăm afacerile statului cu plăcerea de a ne jigni unii pe alţii.

Cazul Hayssam şi numirea noului ministru al Transporturilor sunt ultimele motive de gâlceavă. Neconcordanţele şi contradicţiile din prima situaţie, ambiguitatea şi eschivarea din cea de-a doua ne aduc aminte că România este guvernată de un cuplu cu probleme nu doar de comunicare, ci care în fiecare zi ameninţă cu divorţul. În tot timpul acesta, cetăţenii ar trebui să tresară, uimiţi, de fiecare dată când sunt probleme-n paradis, să îşi uite problemele şi să stea cu ochii lipiţi de televizoare ca să vadă cum se termină telenovela coabitării.

Criza politică ameninţă să pună stăpânire pe ţară fix ca în povestea cu drobul de sare. Numai că, spre deosebire de varianta tradiţională, poporului i se livrează, periodic, o nouă ameninţare. Drobul de sare e tot mai aproape de punctul în care va cădea. Va urma.

E firesc ca, în aceste condiţii, cetăţeanul dezamăgit de telenovela fără sfărşit, de acest “tânăr şi neliniştit” premier care se confruntă cu mai vârstnicul său oponent, să îşi găsească alte preocupări şi să excludă politica de pe lista de interese. Aşa a fost şi cu telenovelele. La început, au stârnit curiozitatea, au captat interesul, după care şi-au dat cu toţii seama că scenariul e prost, mereu aceeaşi poveste, dar cu alţi actori. Au rămas bune doar de hrănit fanteziile celor fără preocupări.

Situaţia este aceeaşi în politică. Pretinsa tensiune, episoadele succesive în care ni se promite deznodământul, prelungirea conflictului – toate sunt elementele unui scenariu prost.

Care este riscul pe care protagoniştii şi-l asumă prin continuarea acestei parodii politice?

Ca politica de telenovelă să fie abandonată, marginalizată, bună doar pentru televizorul din bucătărie, când îţi prepari o omletă, prilej de glume, iar actorii principali – deja compromişi – să nu rămână în istorie decât ca nişte cascadori ai plânsului care provocau doar emoţii de mâna a doua şi suspans pentru pensionari.