Politică

Tăriceanu vrea Comisie pentru Adevăr

Publicat cu

pe

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, că în cursul zilei va discuta cu partenerii PSD despre înfiinţarea Comisiei pentru Adevăr şi Reconciliere, pentru a face ”curăţenia necesară în legislaţie” şi pentru a pune ”acele prevederi care să permită un control democratic eficient al Parlamentului în ceea ce priveşte funcţionarea serviciilor”.

”Am să discut cu colegii mei din grupurile parlamentare, apoi poate chiar astăzi cu colegii din PSD şi să vedem dacă acest demers va întruni susţinerea. Aş fi foarte mulţumit dacă de la început am avea un sprijin cât mai larg. Şi am să discut apoi şi cu alte grupuri parlamentare”, a declarat Tăriceanu.

În opinia sa, ”este nevoie de un astfel de demers pentru că din păcate România se polarizează din ce în ce mai mult, iar atitudinea partidelor politice este una de radicalizare”.

”Cred că pentru depăşirea gravelor probleme care au apărut la suprafaţă în ultima vreme, gravelor probleme din justiţie, este un întreg putregai pe care îl vedem ieşind la suprafaţă, aceste protocoale secrete de colaborare între SRI şi o serie de instituţii din justiţie, nu este lucru de trecut cu vederea. E un semnal foarte grav cu privire la modul defectuos în care au funcţionat aceste relaţii, nişte relaţii nesănătoase care au existat în trecut, pe care trebuie să le curmăm. Nu e vorba doar de aceste protocoale, ci de cei care le-au operaţionalizat călcând Constituţia, legile şi cred că trebuie să rezolvăm aceste probleme ţinând cont de responsabilităţile care incumbă”, a susţinut preşedintele Senatului.

Călin Popescu Tăriceanu a scris pe contul său de Facebook ce părere are despre  procedura de infringement a Comisiei Europene împotriva României şi a spus că o Comisie pentru Adevăr şi Reconciliere, după modelul altor ţări, ar fi o soluţie pentru a afla adevărul şi a repune justiţia în cadrul democratic.

Presedintele Comisiei speciale de modificare a Legilor Justitiei, deputatul PSD Florin Iordache, a reacționat la postarea de pe Facebook a președintelui Senatului.

„Nu stiu, am auzit ca a scris pe Facebook (Tariceanu – n.red.) . Nu am nicio parere, ce sa spun? Oricine scrie pe Facebook. Sa vad elementele. Oricum, pentru a afla adevarul, poate e nevoie de o comisie”, a declarat Florin Iodache pentru News.ro.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version