Politică

Tăriceanu, despre dosarul Microsoft: Nu voi face plen pe acest subiect

Publicat cu

pe

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat miercuri că referatul DNA în cazul Microsoft a fost înaintat Comisiei Juridice, care are termen de 15 zile pentru a întocmi un raport. Tăriceanu a precizat că nu va convoca o ședință de plen pentru acest subiect.

Conform procedurilor, am hotărât să înaintăm referatul și copiile materialelor catre Comisia Juridică. Aceasta are termen de 15 zile pentru întocmirea raportului. După ce vine raportul, acesta trebuie adus la cunoștința tuturor grupurilor parlamentare (…) În primul rând trebuie să avem raportul comisiei și apoi Biroul Permanet va decide. Nu voi face plen pentru acest subiect”, a spus Tăriceanu.

Biroul Permanent al Senatului se reuneşte miercuri, începând cu ora 13,00, în şedinţă pentru a discuta solicitarea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale a senatorilor Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu, relatează Agerpres.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a transmis marţi Camerei Deputaţilor şi Senatului referatele DNA prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale în cazul foştilor miniştri Ecaterina Andronescu, Şerban Mihăilescu şi Valerian Vreme.

Documentele au fost transmise Parlamentului de ministrul Justiţiei, după ce anterior le-a primit de la procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

DNA a fost sesizată la 5 iunie 2013 de Corpul de Control al Prim-ministrului ca urmare a acţiunii de control efectuată la Ministerul pentru Societatea Informaţională şi la Ministerul Educaţiei Naţionale în legătură cu închirierea de licenţe educaţionale.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version