Politică

Stoenescu a discutat cu omologul polonez despre experiența Poloniei în relația cu autoritățile norvegiene de protecție a copilului

Publicat cu

pe

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a discutat, luni, la Lodz, cu Jan Dziedziczak, secretar de stat în cadrul Ministerului de Externe din Polonia, responsabil pentru polonezii din afara granițelor, despre experiența acestei țări în gestionarea cazurilor aflate în atenția autorităților norvegiene de protecție a copilului, informează un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), potrivit Agerpres.

„În cadrul discuțiilor, au fost abordate cazurile minorilor români aflați în atenția autorităților norvegiene de protecție a copilului, cu accent pe experiența Poloniei în acest sens”, precizează MAE.

Stoenescu a participat, luni, la cea de-a IX-a ediție a Forumului Europa-Ucraina, organizat la Lodz, ocazie cu care a subliniat că Europa viitorului trebuie să fie Europa diversității culturale și a garantării drepturilor pentru minorități, informează un comunicatul MAE.

Potrivit sursei citate, ministrul a subliniat în cadrul discursului său că identitatea națională nu poate fi îngrădită teritorial, ci rămâne conectată la cei care păstrează viu sentimentul național, printr-un set de valori comune și respect față de tradiții și cultură. Totodată, demnitarul român a evidențiat că recunoașterea, respectarea și promovarea multiculturalismului și interculturalismului reprezintă valori democratice esențiale care ar trebui îmbrățișate de fiecare stat care aspiră la un parcurs european.

„Ministrul delegat (…) a arătat deschiderea țării noastre față de dezvoltarea programelor privind consolidarea și promovarea identității naționale în rândul membrilor comunității românești din Ucraina. Ministrul delegat a subliniat importanța unor măsuri care să nu perpetueze modelul divizării artificiale la nivel identitar a comunității românești, în contextul procesului decomunizării Ucrainei. La finalul intervenției, acesta a subliniat că Europa viitorului trebuie să fie Europa diversității culturale și a garantării drepturilor pentru minorități”, se arată în comunicatul MAE.

În cadrul forumului, oficialul român a avut o întrevedere cu Ivan Krulko, membru al Parlamentului ucrainean, originar din regiunea Transcarpatia, dar și cu Dmytro Shymkiv, adjunct al șefului Administrației Prezidențiale a Ucrainei. Cu acesta din urmă, Stoenescu a discutat, potrivit MAE, necesitatea intensificării sprijinului statului ucrainean pentru învățământul în limba română și pentru activitățile culturale dedicate păstrării tradițiilor și identității românești, precum și unificarea programei de limbă română pe întreg teritoriul Ucrainei.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version