Politică

Spectacolul „O seară la revistă” deschide stagiunea estivală a Teatrului „Constantin Tănase”

Publicat cu

pe

Spectacolul „O seară la revistă”, cu cele mai reuşite momente musical-umoristice selectate de-a lungul anilor din repertoriul revuistic, va fi prezentat în premieră sâmbătă, 13 iulie, la Teatrul de Vară „Herăstrău”, în deschiderea stagiunii estivale a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, din distribuţia show-ului, în care vor fi regăsite texte semnate de Mihai Maximilian, Octavian Sava, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Dan Mihăescu, Adrian Lustig etc., fac parte Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, Vasile Muraru, Alexandru Lulescu, Adriana Trandafir, Valentina Fătu, Ana Maria Donosa, Liliana Mocanu, Ortansa Stănescu, Miruna Birău, Diana Radu, Nae Alexandru şi Cristian Simion, precum şi interpreţii Alin Gheorghişan, Nicoleta Floroni şi Cristina Isac. Un moment excentric-acrobatic va fi susţinut de Tatiana Fecioru.

Regia spectacolului, care va fi transmis live pe programul 2 al televiziunii naţionale pentru prima oară după o pauză de peste 20 de ani, este semnată de polivalentul regizor Cezar Ghioca.

Până pe 4 august, în fiecare sâmbătă, bucureştenii vor avea ocazia să urmărească la Teatrul de Vară „Herăstrău” spectacole de excepţie, cu distribuţii de zile mari şi cu momente artistice diferite, potrivit organizatorilor.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version