Politică

Sorin Roșca Stănescu, condamnat la 2 ani și 4 luni închisoare cu executare în dosarul Rompetrol

Publicat cu

pe

Senatorul Sorin Roșca Stănescu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București la 2 ani și 4 luni închisoare cu executare în dosarul Rompetrol. Fostul ministru al Comunicațiilor, Sorin Pantiş, a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare, tot cu executare.

Instanţa a dispus condamnarea lui Sorin Roşca Stănescu la un an de închisoare pentru utilizare de informaţii privilegiate şi la doi ani de închisoare pentru constituire a unui grup infracţional organizat. În urma contopirii pedepselor, cea mai grea dintre acestea a fost sporită cu patru luni, urmând ca senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu să execute doi ani şi patru luni de închisoare.

Fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru complicitate la manipularea pieţei de capital şi tot doi ani pentru constituirea unui grup infracţional organizat. Pedeapsa a fost sporită cu opt luni, Pantiş urmând să execute doi ani şi opt luni.

În cazul lui Dinu Patriciu, instanţa a constatat încetarea procesului penal, ca urmare a decesului acestuia. Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au lăsat nesoluţionată partea civilă legată de Patriciu.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version