Politică

Sorin Ovidiu Vântu, condamnat în al cincilea dosar de corupție. A primit 10 ani de închisoare

Publicat cu

pe

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a fost condamnat la 10 ani și 6 luni de închisoare , în dosarul delapidării patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din cadrul SNP Petrom SA.. Este vorba de al cincilea dosar în care este implicat acesta. 

Prin contopire cu celelalte pedepse pronunțate de-a lungul timpului de instanțele de judecată, Curtea de Apel București a emis un nou mandat de executare pe numele lui Sorin Ovidiu Vântu, de 10 ani de închisoare, anunță Digi 24.

În acelaşi dosar, au fost deferite justiţiei alte opt persoane, acuzate că fac parte, alături de Vîntu şi Luca, dintr-o grupare specializată în săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi spălare de bani, potrivit Agerpres.

Sorin Ovidiu Vântu se află în prezent în închisoare, executând o pedeapsă de 8 ani, primită în cel de-al patrulea dosar penal. Procesul privind delapidarea patrimoniului Asociației salariaților SNP Petrom SA a început în 2014.

Este vorba despre dosarul delapidarii patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA. Decizia Curţii de Apel Bucuresti, vine după ce instanţa a amanat de mai multe ori sentinta până acum.
La fond, Vîntu a primit o pedeapsă de 10 ani şi 2 luni de închisoare, iar liderul de sindicat Liviu Luca a primit 10 ani, ambele cu executare.      

Jurnaliştii de la Curentul scriu că zilele trecute, omul de afaceri s-a prezentat la DNA în dosarul lui Bogdan Olteanu. A făcut-o nu în calitate de martor asa cum a relatat presei, ci pentru a-l denunţa chiar pe Călin Popescu Tariceanu, presedintele Senatului. 

Foto: realitatea.net

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version