Politică

Şefa ICCJ, despre atacurile lui Băsescu: Foarte rar m-aş lăsa intimidată de reacţiile politicienilor

Publicat cu

pe

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Livia Stanciu, a declarat marți că atacurile lansate la adresa sa de către fostul preşedinte Traian Băsescu nu fac altceva decât să descalifice România ca ţară, iar la acest lucru ar trebui să se gândească politicienii care uneori îşi exprimă puncte de vedere iresponsabile cu privire la activitatea magistraţilor.

Livia Stanciu a subliniat că că ”foarte rar” ea s-ar putea lăsa intimidată de reacţii ale unor politicieni.

Aceste atacuri nu fac altceva decât să ne descalifice ca ţară, să ne facă să pierdem din ce în ce mai mult în credibilitate ca ţară din partea altor state şi cred că la acest lucru ar trebui să se gândească toţi cei care, indiferent că vorbim de oameni politici sau cei care, într-o formă sau alta, îşi exprimă puncte de vedere, uneori de-a dreptul iresponsabile cu privire la activitatea magistraţilor. Foarte rar, şi cred că veţi vedea, că preşedintele Înaltei Curţi – şi aici, sigur, vorbesc în nume personal – m-aş lăsa intimidată de reacţii ale unor politicieni vizavi de activitatea pe care o desfăşoară judecătorul Livia Stanciu”, a spus preşedintele ICCJ, potrivit Mediafax

Întrebată cum comentează afirmaţiile lui Traian Băsescu, potrivit cărora nu o sună nici pe ea şi nici pe altcineva ”din silă”, Stanciu a răspuns: ”Nu vreau să intru în acest gen de dialog. Aşa cum am spus-o şi în perioadele anterioare, nu m-a sunat preşedintele statului, nu înţeleg de ce ar trebui să mă sune acum”.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni, la B1, că nu îi sună pe Florian Coldea, Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu ”din silă”, pentru că ”sunt artizanii acestui mod răvăşit de a a face justiţie, fără respect pentru cel care nu este condamnat”, adăugând că ”vor să mai rămână cinci mandate”.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version