Politică

Securizarea frontierelor externe ale UE, în atenția miniștrilor de interne român și polonez

Publicat cu

pe

Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, și omologul său polonez, Mariusz Blaszczak, au discutat joi despre importanța securizării frontierelor externe ale UE, în condițiile în care gestionarea fluxului migrator este principala provocare actuală a statelor europene, precizează un comunicat MAI, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a avut joi o întâlnire oficială cu ministrul de Interne și al Administrației din Republica Polonia, Mariusz Blaszczak, cei doi demnitari discutând despre modalitățile de consolidare a cooperării în domeniul afacerilor interne.

Cu acest prilej, ministrul Petre Tobă a declarat că Polonia este pentru România un partener european major, un aliat tradițional cu interese strategice comune în cadrul UE și NATO, ceea ce implică o întărire a relației bilaterale, inclusiv în domeniul siguranței și securității.

„Contextul regional actual, noile riscuri și provocări în planul securității, mai ales fenomenul migrației, terorismul și tendințele de radicalizare, fenomenul luptătorilor străini, dar și riscurile privind criminalitatea organizată impun o intensificare a schimbului de date și informații”, a subliniat ministrul român al Afacerilor Interne.

Potrivit comunicatului, cei doi oficiali au susținut importanța securizării frontierelor externe ale UE, în condițiile în care gestionarea fluxului migrator este principala provocare actuală a statelor europene.

Petre Tobă a menționat că MAI a luat măsuri de întărire a siguranței la frontierele sale, inclusiv prin măsuri comune cu statele vecine, dar contribuie activ și la FRONTEX cu resurse umane și logistice importante, anul trecut fiind al doilea contributor la această agenție europeană, se arată în comunicat.

„Atât România, cât și Polonia se confruntă cu aceleași provocări, în special pentru că suntem responsabili pentru protejarea frontierelor externe ale UE, ceea ce înseamnă că suntem furnizori de securitate nu doar pentru cetățenii noștri, ci pentru întreaga Uniune Europeană”, a declarat ministrul de Interne și al Administrației din Polonia.

De asemenea, Mariusz Blaszczak a subliniat că este important să existe consultări bilaterale pe marginea problemelor și dosarelor europene de actualitate.

În cadrul întrevederii au fost avansate o serie de propuneri care vizează participarea specialiștilor români și poloni la forme de pregătire comune în domenii de interes cum ar fi combaterea criminalității organizate, a traficului de persoane sau de droguri.

La finalul întâlnirii, Mariusz Blaszczak i-a adresat invitația lui Petre Tobă de a continua dialogul bilateral în cadrul unei vizite la Varșovia, se mai arată în comunicatul citat.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version