Politică

Salariul minim brut pe ţară creşte de la 975 de lei la 1.050 de lei din 1 iulie

Publicat cu

pe

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată creşte, din 1 iulie, de la 975 de lei la 1.050 de lei, majorare de care vor beneficia aproape 1,5 milioane de salariaţi, din care aproximativ 490.000 din sectorul bugetar, informează Mediafax.

Aceasta este a doua majorare din 2015, după cea din ianuarie, când salariul minim brut garantant în plată a fost majorat de la 900 la 975 de lei, modificările fiind prevăzute în hotărârea de Guvern din decembrie 2014.

Astfel, din 1 iulie, salariul minim brut pe ţară va fi de 1.050 de lei, adică 6,225 lei pe oră, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună.

De majorarea din luna iulie a salariului minim brut pe ţară vor beneficia aproape 1,5 milioane de salariaţi, dintre care aproximativ 490.000 din sectorul bugetar şi peste 980.000 din sectorul concurenţial.

Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului minim brut pe ţară.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version