Politică

România riscă suspendarea tuturor plăţilor făcute de UE

Publicat cu

pe

Camera Deputaților a modificat, miercuri, 25 aprilie, Legea de funcționare a Curții de Conturi, adoptând un proiect inițiat de mai mulți parlamentari PNL și PSD, în noiembrie 2017. Inițial proiectul a fost inofensiv.

Modificările care distrug independenţa Curţii de Conturi au fost introduse luni, 23 aprilie, prin amendamente în Comisia de buget şi multe dintre ele au fost votate deja în plenul Camerei Deputaţilor miercuri, 25 aprilie. Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să treacă şi de Senat.

„România riscă suspendarea tuturor plăţilor făcute de UE în proiectele europene din cauza unor modificări aduse la Legea Curții de Conturi, au declarat pentru G4Media.ro surse de la Bruxelles. Potrivit acestora, experții europeni sunt îngrijorați de modificările operate în Parlament la Legea Curții de Conturi, modificări care nu mai garantează independența acestei instituții care verifică inclusiv modul în care sunt cheltuite fondurile europene de către administrațiile locale. ”Modificările au trecut de Camera Deputaților, iar dacă vor trece și de Senat, se vor suspenda automat plățile pentru toate programele până când ne vom asigura că avem un audit independent. Acest lucru se va întâmpla automat, dacă din Legea de funcționare a Curții de Conturi dispar garanțiile de independență”, au explicat pentru G4Media.ro oficiali din cadrul Comisiei Europene.

Senatorul liberal Daniel Zamfir, unul dintre inițiatori, a precizat că, potrivit proiectului de lege, în cazul verificării unei investiții publice va deveni obligatoriu punctul de vedere al Agenției Naționale pentru Achiziți Publice (ANAP), iar rapoartele de control vor trebui să conțină doar prejudiciile certe, realizate cu încalcarea legii, conform Profit.ro.

Avertismentul e legat de plăţile pentru proiectele aflate acum în derulare, ceea ce ar însemna oprirea tuturor proiectelor cu finanţare europeană. 

Reamintim că PSD controlează deja în mare măsură conducerea instituţiei. Preşedintele Curţii este Mihai Busuioc, fost secretar general în guvernele PSD, unul dintre cei mai loiali colaboratori ai lui Liviu Dragnea. Din plenul Curţii mai fac parte Bogdan Stan (fostul şef al ANAF) şi Florin Tunaru (fost vicepreşedinte ANAF), amândoi colaboratori ai preşedintelui PSD.

USR a avertizat, miercuri, că majoritatea PSD-ALDE a decis să modifice Legea de funcționare a Curții de Conturi ca să transfere toate atribuțiile importante de la plen către președinte. ”Miza este blocarea verificărilor Curții de Conturi și folosire politică a inspectorilor”, a explicat USR într-un comunicat, citat de G4Media.ro.

Prin modificările operate, PSD desfiinţează independenţa instituţiei şi o subordonează Guvernului.

Conform votului electronicsingurii care s-au opus au fost deputații USR.
Aceștia susțin că se deschide astfel o cale pentru cheltuirea în mod abuziv a banilor publici și, mai mult decât atât, că implicarea ANAP ar fi neconstituțională pentru că agenția este în subordinea Guvernului, în timp ce Curtea de Conturi este o instituție independentă.

„PSD avea deja președinția acestei instituții, condusă de Mihai Busuioc, fost secretar general al guvernului, cunoscut ca apropiat al lui Liviu Dragnea, dar președintele nu avea decât un singur vot în plenul Curții de Conturi. Prin acest proiect, PSD ciuntește una dintre instituțiile fundamentale ale statului român și în mod neconstituțional. Constituția prevede independența Curții de Conturi, ori proiectul prevede că punctele de vedere ale ANAP, subordonată Guvernului, o să fie obligatorii pentru Curtea de Conturi”, a declarat deputatul USR, Claudiu Năsui.

„Ieri, în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, s-a discutat timp de 12 ore pe amendamente la acest proiect de lege, iar deputații USR Cosette Chichirău și Claudiu Năsui au încercat să convingă majoritatea să renunțe la acest proiect nociv”, potrivit comunicatului USR.

**

Curtea de Conturi, potrivit unui raport al instituției, a găsit erori de aproape 10 miliarde de euro, în anul 2016 – cele mai mari probleme sunt la CFR, Posta Română, TAROM si ANAF, printre care bonusuri si remuneratii ilegale.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version