Politică

România este premiantă la inflație în Uniunea Europeană

Publicat cu

pe

România a înregistrat în aprilie cea mai mare inflaţie anuală din Uniunea Europeană, de 4,3%, după 4% în martie, potrivit datelor publicate miercuri de biroul european de statistică Eurostat, care arată că la nivelul UE inflaţia a încetinit cu 0,1 puncte procentuale, la 1,4%. 

Potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a continuat să crească în România, în luna aprilie. Astfel, rata anuală a inflaţiei a urcat în luna aprilie la 5,2%, cel mai înalt nivel din iunie 2013, când a fost 5,37%, în condiţiile în care fructele proaspete s-a scumpit cu 13,9% faţă de decembrie 2017. 

Cele mai ridicate rate ale inflaţiei anuale au fost înregistrate în România (4,3%), Slovacia (3%) şi Estonia (2,9%). La polul opus, cu cele mai scăzute rate ale inflaţiei anuale, se află Cipru (-0,3%), Irlanda (-0,1%) şi Portugalia (0,3%). Comparativ cu luna martie, inflaţia anuală a încetinit în 12 state membre, a stagnat în unul şi a accelerat în 14.

În ciuda acestor date oficiale, guvernanții nu se îngrijorează și oferă argumente legate de factori externi pentru situația crescută a inflației.

 

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version