Politică

Rodia, fructul miraculos pentru sănătate

Publicat cu

pe

I se mai spune măr chinezesc sau Punica granatum, așa cum e denumită științific, și este una dintre cele mai vechi fructe cultivate de om. În plus, odată ce storci o rodie, te bucuri nu doar de gustul dulce-acrișor, ci și de energia pe care ți-o oferă instantaneu, scrie sănătate.bzi.ro.

Acest fruct exotic este o sursă excelentă de potasiu și fibre, e bogat în vitamină C, dar sărac în calorii, ceea ce-l transformă în alegerea ideală dacă ești la dietă. Fă-ți un obicei din a consuma suc de rodie. Experții au constatat că astfel vei scăpa de eventualele probleme ale aparatului circulator, întrucât rodia reduce nivelul colesterolului rău din sânge, responsabil cu îngroșarea arterelor.

Lumina slabă din timpul iernii, cantitatea redusă de legume și fructe, precum și lipsa de mișcare în aer liber duc lesne la anemie. Intervine însă puterea vindecătoare a rodiei: la un pahar de suc, adaugă o linguriță cu scorțișoară măcinată și un strop de miere, amestecă și bea conținutul.

Un pahar cu suc de rodie proaspătă reduce balonarea și durerile de stomac, iar dacă ești însărcinată, ai amețeli și nu poți mânca mai nimic, puțin suc de rodie îndulcit cu miere îți crește apetitul și te pune pe picioare. Iar dacă răceală nu te-a ocolit nici în acest sezon rece, proprietățile antiinflamatorii ale rodiei te ajută să respiri cu ușurință.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version