Politică

Robert Turcescu, Ștefănel Dan și Ștefan Enache – validați ca vicepreședinți ai PMP

Publicat cu

pe

Robert Turcescu, Ștefănel Dan și Ștefan Enache au fost desemnați joi vicepreședinți ai PMP de Colegiul Național al formațiunii, la propunerea președintelui partidului, Traian Băsescu, potrivit Agerpres.

Băsescu a declarat, în deschiderea reuniunii, că alegerile locale din 5 iunie reprezintă „o radiografie exactă a partidului”.

„Alegerile locale sunt cele care îți arată precis cum stai, spre deosebire de orice alt tip de alegeri, fie că sunt parlamentare pe liste, fie că sunt europarlamentare sau prezidențiale. Ceea ce ne arată rezultatele obținute de fiecare organizație este radiografia fiecărei organizații în parte și, de bună seamă, și o radiografie a conducerii, a capacității organizatorice pe care o avem la momentul actual la nivel național, la nivel local”, a afirmat președintele PMP.

Băsescu a anunțat, apoi, ordinea de zi a ședinței. „La punctul unu pe ordinea de zi avem completarea CEx-ului cu trei vicepreședinți, la punctul doi numiri de președinți interimari în organizațiile teritoriale bazate pe criteriile deja anunțate, iar la punctul trei avem analiza rezultatelor pe fiecare organizație, la punctul patru situația politică actuală și diverse”, a precizat președintele PMP.

Participanții la reuniune i-au validat apoi prin vot deschis pe cei trei noi vicepreședinți, reuniunea PMP continuând fără presă în sală.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version