Politică

Referendum pentru familia tradițională. PSD urmărește schimbarea Constituției

Publicat cu

pe

Referendumul pentru modificarea Constituției privind redefinirea familiei ar urma să aibă loc pe data de 10 iunie, conform unei propuneri a deputatului PSD Florin Iordache. Acesta a spus că este posibil ca românii să fie chemați pentru a-și exprima opiniile cu privire la acest subiect în perioada 10-17 iunie, conform Digi24.ro.

Acest referendum este susținut de Coaliția pentru Familie, care ar fi strâns peste 3 milioane de semnături în acest sens, intenția fiind aceea de a preciza foarte clar în Constituție că o familie este formată dintre un bărbat și o femeie.

Iordache anunța că în privința acestui subiect, totul depinde de legea referendumului. Astăzi, Curtea Constituțională a României a respins sesizarea privind proiectul de modificare a Legii referendumului.

Legea urmează să meargă acum la Senat și apoi președintele Klaus Iohannis va decide dacă o va promulga.

Potrivit articolului 151 al legii fundamentale, proiectul sau propunerea de revizuire a Constituției trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

USR anunța pe 4 aprilie că, împreună cu PMP și PNL, va sesiza din nou CCR în ceea ce privește neconstituționalitatea Legii pentru modificarea și completarea Legii 3/2000 ce vizează organizarea și desfășurarea referendumului, mai adaugă sursa citată.

Cei din Uniunea Salvați România consideră că PSD manipulează opinia publică și se folosește de această inițiativă pentru modificarea Constituției pentru a adopta un proiect de lege prin care să fie reduse prerogativele președintelui României.

 

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version