Politică

Reexaminarea Codului fiscal, aprobată de Senat

Publicat cu

pe

Cererea de reexaminare a proiectului Codului fiscal, transmisă Parlamentului de către șeful statului Klaus Iohannis, a fost adoptată de Senat în prima ședință de plen a celei de-a doua sesiuni ordinare din acest an.

În favoarea solicitării președintelui s-au exprimat 130 de senatori, în timp ce împotrivă au fost înregistrate patru voturi și o abținere.

Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat a avizat, luni, favorabil cererea de reexaminare a Codului Fiscal, cu amendamentele convenite de liderii partidelor politice. Amendamentele vizează reducerea TVA la 20% de la 1 ianuarie 2016 și la 19% de la 1 ianuarie 2017. În plus, eliminarea taxei pe construcțiile speciale și a supraaccizei la carburanți se amână tot pentru 1 ianuarie 2017. În schimb, rămâne în vigoare eliminarea taxei pe construcțiile speciale pentru investițiile în agricultură începând cu 1 ianuarie 2016.

În privința impozitului pe dividende, reducerea de la 16% la 5% va intra în vigoare tot de la 1 ianuarie 2017.

Proiectul Codului fiscal are un caracter organic, iar Senatul l-a dezbătut în calitate de primă Cameră sesizată. Proiectul va intra în dezbaterea Camerei Deputaților, cu rol decizional.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version