Politică

Răzvan Nicolescu demite 3 directori din Conpet pentru nereguli la achiziţii publice

Publicat cu

pe

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, i-a solicitat directorului general al Conpet ca până la sfârşitul zilei să pregătească formele legale pentru demiterea a trei directori din cadrul companiei de stat, ca urmare a unor sesizări legate de nereguli la anumite achiziţii publice.

Am început cu ELCEN (Electrocentrale Bucureşti, n.r.). Continuăm astăzi cu societatea Conpet. Nu vom ezita să luăm măsuri în toate acele cazuri în care există semnale privind încălcarea procedurilor legale„, a declarat Nicolescu, într-un comunicat citat de Mediafax.

Cei vizaţi sunt directorul general adjunct Narcis Florin Stoica, directorul direcţiei de operare Nicolae Dobromir şi şeful serviciului de achiziţii şi logistică Vasile Crişan.

Această măsură a fost luată de ministrul delegat pentru Energie în urma primirii mai multor sesizări în legătură cu deficienţele înregistrate în sistemul de achiziţii publice al Conpet. Deficienţele au fost semnalate în special în ceea ce priveşte organizarea licitaţiilor privind achiziţionarea serviciilor de transport pe calea ferată, contract cu o valoare de peste 10 milioane de euro„, se arată într-un comunicat al Departamentului pentru Energie.

Încercările de favorizare a anumitor agenţi economici au început la jumătatea anului 2013, potrivit sursei citate.

Le solicit şi pe această cale tuturor angajaţilor Departamentului pentru Energie, dar şi salariaţilor de la oricare dintre societăţile, la care departamentul exercită în numele statului român calitatea de administrator să-şi facă treaba cu profesionalism şi să-şi păstreze intactă integritatea. Guvernul are o toleranţă zero faţă de cei care cred că pot dispune după bunul plac de banii companiilor de stat„, a adăugat Nicolescu.

Conpet, deţinută de stat, operează transportul de ţiţei, gazolină, etan şi condensat prin conducte şi cu vagoane cisternă pe calea ferată, în scopul aprovizionării rafinăriilor cu ţiţei şi cu derivate ale acestuia. Din data de 5 septembrie 2013, acţiunile emise de Conpet se tranzacţionează pe Bursa de Valori Bucureşti.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version