Politică

Raluca Turcan: Traian Băsescu să înceteze să mai atace PDL, pentru că îi face involuntar jocurile lui Ponta

Publicat cu

pe

Vicepreședintele PDL, Raluca Turcan, a declarat vineri, într-o conferință de presă, la Sibiu, că președintele Traian Băsescu trebuie să înceteze să mai atace PDL, pentru că “îi face involuntar jocurile lui Ponta”.

Deputatul democrat-liberal a precizat că, la Sibiu, votul a fost în unanimitate pentru fuziunea cu PNL, în condițiile în care “baza partidului își dorește foarte mult să existe un mare partid de dreapta”.

Oamenii au votat pentru o idee politică puternică, menită să dea o șansă reală Dreptei în competiția cu un partid, PSD, care vrea să ocupe toate instituțiile statului și toate resursele economice, să controleze România.
Unificarea dreptei este o nevoie acută pentru România și votul de la Sibiu arată că baza partidului rezonează în totalitate cu Vasile Blaga și cu Klaus Johannis. Suntem pe punctul de a reuși ce nu au reușit Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu”, a spus Raluca Turcan.

Aceasta a adăugat că “toți cei care acum plâng în spațiul public după PDL au încercat să rupă și să distrugă PDL”.

Emil Boc, dacă i-ar fi permis legea, ar fi fost cu arme și bagaje la mișcarea populară, fărâmițând dreapta, neinteresându-l ce cred membrii PDL (…) Nicio persoană care a încercat să slăbească sau să rupă PDL nu are acum dreptul să plângă pe umerii membrilor noștri. Ei au resimțit cel mai acut toate atacurile și jocurile făcute pentru a obține controlul partidului”, a conchis Turcan.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version